„Astfel dar, cine crede că stă în picioare
să ia seama să nu cadă.”
Iată-mă!
Sunt aici, neadăpată din Tine, hrănită doar cu plăcerile acestei lumi, înșelată de proprile-mi pofte.
Iată-mă!
…căzută, zdrobită, chinuită…de proprile-mi păcate, de privirea mea încărcată cu ură, de mâinile slujind cu revoltă, de toate gândurile pe care am uitat să le fac rob ascultării de Tine.
Iată-mă!… dar mai mult decât atât am nevoie să Îți spun: Iartă-mă!
Da, iartă-mă pentru că neglijând Cuvintele Tale am primit înlăuntrul meu gândurile cele întunecate și am strivit sub ele tot ce iubesc mai mult.
Sărmana de mine, iar am uitat că n-am nici o șansă să răspândesc Lumină fără de Tine și de Voia Ta locuind în mine. Și acum, ca un cerșetor flămând și fără adăpost pentru inima înfrigurată, vin și bat cu lacrimile mele la mila Ta. Știu că doar din ea se varsă și se revarsă tămăduirea mea.
Iată-mă! Dar mai mult decât atât iartă-mă pentru toată nevegherea mea de-a rămâne-n voia Ta!
Mi-e sete de Tine: în războiul cel din gânduri, în alcătuirea cuvintelor, mi-e sete de mireasma Ta turnată peste mâinile mele pentru ca ele să poată sluji cu bucurie în orice vreme. Mi-e sete, atât de sete!
Doamne, nu știu și de fapt adevărul e că nu pot iubi fără Tine locuind în mine.
„Fă să răsară peste noi lumina Feței Tale.”
E singurul mod în care trăim cu adevărat…
Andreea Stanciu 
Lasă un răspuns