Te caut manata de greul si pustiul ce se coboara in mine de fiecare data cand pasesc stramb. O singura zi in care imi traiesc poftele firii e de ajuns sa ma pustiiasca, sa ma duca in uitarea a ceea ce sunt sau pot fi cand ma hranesc cu lumina.
Pacatele multe ma atrag ca un magnet spre ele. Pe cand imi vine sa cant biruitoare ma pomenesc calcand in alt fel voia Ta. Luptand sa fac bine celor din jur, ajung sa port seara povara mandriei. Scapata de mandrie, prin Mana Ta ce ma spemereste, ajung sa invidiez, sa poftesc ce nu-mi apartine, sa fiu lacoma. Atunci, bucata de paine mancata alaturi de Tine Citește în continuare „Rugaciune de la sfarsitul lui februarie…”→
Daca ceva ne-a bucurat, daca ceva n-a alintat, daca ceva ne-a rupt de pamant pentru a ne lipi de cer…e doar Harul Lui fara seaman, fara margini in implinirea fagaduintelor…
Suntem tot si tot mai indragostiti de libertatea in care locuim acum, suntem tot si tot mai insetati dupa ploaia de soare ce coboara in fiecare zi peste ograda noastra.
Suntem simplii calatori …ce e aici nu ne apartine. Locuim aici prin mila Celui ce ne-a creat. Casa aceasta, ograda, gradina…nu ne apartin. Acesta e un lucru care ne smereste uneori, ne revolta altadata, ne face sa ne amintim ca suntem in vizita pe pamant, ne face alteori sa credem ca suntem aici pentru vecie. E un loc nespus de frumos pentru sufletele noastre intoxicate.
Va spun cu sinceritate ca nu as mai veni la oras, ca nu as mai lasa linistea sa imi scape…
In inima noastra a inflorit soarele in dimineata de 15 martie 2010.
Erau nori grei…atat de grei incat isi cerneau fulgii de nea si toata furia peste ograda noastra.
In dimineata aceasta nu a mai alergat spre noi Negruta. A plecat Daniel in cautarea ei. Sedea in sura, pe o patura de lana…langa cele 7 minuni.
In fata acestei privelisti s-au topit toate grijile noastre, toate temerile…S-au oprit toate cuvintele, toate explicatiile, toate intrebarile. A ramas doar uimirea muta innecata in lacrimi….
Negruta devenise mama. Devenise in toate ale ei. Toate instinctele s-au aprins in ea. A uitat de foame, de sete, de orice nevoie de-a ei. Toata atentia, toata grija, toata energia si-o canaliza spre cele 7 minuni.
Intr-o nopte de vineri spre sambata din luna martie a anului 2010 au venit pe lume primii pui ai catelusei noatre iubite.
A fost o noapte grea si lunga, in care ochii nostri nu s-au inchis prea mult. Daniel a stat mult timp langa ea. A fost o experienta noua. Atat de noua incat noaptea a devenit ziua. In durere si-a nascut puii. Mai ales pe primul dintre ei. Am asistat la prima ei experienta de mama si lacrimi ma inunda la amintirea acelei nopti. In ziua dinainte a a avut un comportament mai ciudat, mai diferit. Era agitata dar totusi obosita. A mancat mai putin. A cautat toata ziua un loc adapostit. A scurmat printre sacii cu haine in cautarea unui colt ascuns de ochii nostri. Nu am inteles foarte bine ce e cu ea. Dupa calculele noastre mai avea o saptamana si ceva pana sa-i vina vremea. Seara starea ei s-a agravat. Plangea…Intra in cusca de afara..iesea…ne maraia cand ne apropiam de ea….Eu nu o mai intelegeam. Era peste puterile mintii mele sa inteleg ce e cu ea…. Citește în continuare „Krista are sase pui”→
Mi-a facut deosebita placere sa lucrez la acest model de invitatii.
Impreuna cu Daniel am lucrat la aproximativ 150 de bucati.
Pentru ca Andreei i-a placut modelul atat pe verde cat si pe crem am decis impreuna cu ea sa facem 100 de bucati pe verde si 50 pe crem. Dincolo de acest aspect am fost nevoita sa folosesc 4 feluri de panglica: 2 pe verde si 2 pe galben. Accest joc de culori si materiale m-a ajutat sa imi mentin entuziasmul de la inceput.
A fost o comanda la care am lucrat cu mult calm si fara stres. Mi se intampla rar acest lucru. Deobicei am avut comenzi fulger, care trebuiau realizate intr-un timp cat mai scurt. Cu aceasta comanda nu a fost graba. Nunta lor va fi in luna mai.
Tata din Cer, imi e asa de bine cand iti vorbesc, asa de bine cand ma abandonez in Mana Ta..si gasesc linistirea…si primesc pacea in schimbul tulburarilor.
Cand vin dupa Glasul Tau, gasesc caldura sub aripa Ta ocrotitiare. Indata mi se opresc oasele din tremurat, indata inima bate in ritmuri linistite.
Imi e drag sa te stiu Creatorul meu, imi e sfant sa te stiu Tatal meu si sunt coplesita sa stiu ca iei aminte la orice tresarire a cugetului meu, la orice lacrima si adiere a fiintei mele.
Cand iti vorbesc, am impresia ca suntem doar noi, doar Tu si cu mine.
De data aceasta am aflat ca esti baiat. Te vei numi Rafael.
(„El este numele arhanghelului care se scrie in ebraica Raphael, un nume compus din verbul „rapha”, tradus prin „a vindeca” si „el”, precurtarea lui Elohim, avand semnificatia de „Elohim (Dumnezeu) a vindecat”.)
In timp ce cautam un nume pentru tine, am gasit acest nume. Pe atunci nu stiam daca vei fi baiat sau fata..:) ..Acum imi va fi mai usor sa-ti vorbesc. Voi stii cum sa ma adresez minunii din mine….Voi stii ca acele lovituri pe care le simt prin burta, apartin unui viteaz de baietel. 🙂 Uneori imi pareau prea puternice pentru a fi ale unei fetite. 🙂
Esti mare acum…Ai crescut minune draga ..repede..nespus de repede. Parca ieri erai doar un bob de mazare….
Azi, cand te-am vazut incercai sa iti deschizi gurita…Apoi te-am vazut cu pumnul strans….Am reusit sa vad putin din trasaturile tale….Ma uimesti! ….
Am atata incredere in Creatorul nostru, draga Rafael….in felul in care te modeleaza…Poate vei avea un temperament puternic. Poate vei iubi dealurile si linistea. Poate vei fi mult prea curajos ca sa pot pricepe tainele sub care ai fost modelat. 🙂 Daniel cred ca viseaza deja la calatoriile cu tine, la discutiile cu tine….Eu, incep sa devin nerabdatoare. Eu astept sa te tin la pieptul meu si sa-ti ascult respiratia…dupa ce te-am purtat in mine, fara sa te pot atinge sau vedea….
Am emotii pentru viata langa tine, cu tine in casa noastra. Sunt emotii inaltatoare!
Iar tu, Rafael, faci parte din planul mantuirii noastre….
Sub rasaritul soarelui se aud de departe si de aproape cocosii. Isi incep cantecul inalt de la primele ore..si ne trezesc pe noi, cei ce locuim satul.
Primii pasi in lumina zilelor sunt adesea inghetati. E un frig ce patrunde trupul abia trezit si il invioreaza pentru o alta zi, pentru noi intamplari. E diferit frigul de la sat…
Dimineata, cand deschid usa, ma izbeste un aer curat si tare. Indata ce am privit in jur, ma simt alintata de minunile Creatorului meu. Unicitatea zilelor e evidenta! Alte culori, alte temperaturi, alte fiinte in jur….
Experientele ce le traiesc in bratele satului sunt deosebit de frumoase, de naturale, de vii. Sunt tot si tot mai frumoase, mai naturale, mai vii! Citește în continuare „Sub rasaritul soarelui…”→
Aceste modele le-am creat cu gandul la Iulia si la nunta ei. Nunta ei inseamna pentru mine nespus de mult, pentru ca poarta in spate o poveste scrisa cu litere ceresti.
Ea si-a dorit un model de invitatie mov..cu fluturi. Iulia iubeste fluturii…
Am gasit „Povestea fluturelui” azi, pe internet :)…
O asez aici…pentru tine, Iulia.
Povestea fluturelui
A fost odată o omidă. Într-o zi omida s-a gândit că ar fi timpul să îşi facă un cocon pentru ca peste ceva timp să devină un fluture frumos. Zis şi făcut. Omida s-a învelit într-un cocon şi peste câteva zile bune i-au crescut aripile. După o vreme omida a devenit un fluture şi nu mai avea suficient loc în coconul său aşa că a început să îşi spargă coconul cu aripile. Pe măsura ce aripile sale ieşeau din cocon, fluturele căpăta mai multe puteri. Era o etapă foarte importantă din viaţa fluturelui.
În apropierea copacului în care îşi făcuse fluturele cocon, trecea un om. Acesta a văzut că fluturele se zbătea să iasă din coconul care-i era strâmt, a rupt coconul si a lăsat loc fluturelui să iasă. Fluturele şi-a luat zborul şi omul a plecat mulţumit gândind că a făcut o faptă bună.
După câteva minute de zbor, fluturele s-a prăbuşit şi a murit. Aripile nu i-au fost suficient de puternice. Omul a eliberat fluturele din cocon, fără să ştie că acesta avea nevoie să se zbată acolo pentru a căpăta puteri şi pentru a deveni suficient de puternic ca să înfrunte greutăţile vieţii.
Morala: Toţi oamenii sunt supuşi unor greutăţi în viaţă pentru a căpăta puteri. Cei ce omit această etapă deosebit de importantă din viaţa omului nu vor avea „aripi suficient de puternice pentru a zbura”.
Daca cauti linistire pentru sufletul tau, cauta linistirea in locuri ca acestea…unde sfintenia pluteste si unde lumina ramane lumina…
Imi pare Doamne, ca locuiesti in fiecare colt al acelei incaperi. Si imi pare ca oricat de intuneric ar fi, teama nu poate sa fie acolo. Ea nu-si gaseste locul in toata tihna aceea… Citește în continuare „In vizita la un om sfant…”→
Povestea iernii asternute o vor spune fotografiile. Le-am dat lor aceasta responsabilitate. Eu as diminua intensitatea si parfumul iernii asternute peste sat…
Clipa in care i-am simtit absenta m-a taiat pe dinauntru, m-a facut sa disper in trupul meu, sa incerc sa dau de ea, sa ii caut urma..orice urma….
Dintr-un impuls negandit am inceput sa caut prin geanta, prin buzunare, prin manusi. Imi imaginam cat de mare va fi bucuria regasirii ei. In zadar pornirea aceasta. Verigheta nu s-a aratat. Daniel a vrut sa plece pe starzi in cautarea ei…Era tarziu. Era o nebunie a mintilor noastre aceasta cautare. Nu stiu unde mi-a alunecat de pe deget: pe strada, in autobuz, la supermarket, la biserica, la baie Citește în continuare „In amintirea verighetei mele…”→
Azi, prietena mea draga, Oana, mi-a trimis un link. Acesta m-a condus la unul din clipurile formatiei Kelly Family. Ii multumesc pentru el. Mi-a redat din cheful de a scrie despre ceva.
Pentru ca ultimele zile le-am petrecut in casa, sub povara sau poate libertatea unei viroze, am luat prea putin contact cu oamenii, cu peisajele, cu cele ce tin de exteriorul casei. Imi simt mintea si sufletul golite de viata. Imi pare ca a curs atata durere si deprimare prin mine incat nu mai stiu iesirea. Zilele acestea mi-au amintit ce inseamna izolarea: de oameni si mai apoi de mine.
Din cauza lipsei e energie, a lipsei de putere, din cauza durerilor si a draperiilor trase mi-a fost greu sa ma adun, sa ma culeg, sa ma astern in rugaciune, in ganduri la cele de sus, in lumina ce aduce pacea si speranta. Marturisesc! m-a cuprins deznadejdea….Ma pocaiesc de ea! Mi-am intristat Creatorul…si poate am tulburat minunea de langa mine..si minunea din mine…
Am inceput sa vorbesc despre Kelly Family si iata cum am luat-o pe un alt drum, sa ma vorbesc pe mine.
Clipul trimis de oana e acesta
Nu stiu ce stiti voi despre Kelly Family. Eu nu stiu foarte multe lucruri. Stiu o parte din istoria lor si mi s-a parut fascinanta.
Am incercat sa tin cont de acel aspect: ea e profesoara de romana, el de istorie. Astfel, in partea din stanga am pus cateva simboluri, care sa reprezinte profesia lor. Pentru istorie: o harta si o clepsidra deasupra. Pentru limba romana: cateva carti. 🙂
Am folosit si aici tehnica servetelului, am desenat un brad argintiu, am incadrat intr-un fel de rama de culoare natur simbolurile.
In interior e un loc incadrat in argintiu…unde sa scrii gandurile tale.
Am creat pentru targul de sambata mai multe lucruri.
Cateva din lucruri mi-au ramas si le pun spre vanzare.
Tablou cu peisaj de iarna – 25 lei.
Descriere: rama e realizata din ghips, peisajul e realizat cu tehnica servetelului, peisajul l-am incadrat intr-un fir de mohair , agatatoarea e realizata din acelasi mohair rasucit pe langa o bucata de voal alb.
Jurnal: 35 lei
Jurnalul are aproximativ 30 de file de culoare maronie deschis. E legat cu un fir de lanita. Din aceeasi lanita am realizat semnul de carte al jurnalului. Coperta e decorata cu tehnica servetelului. In coltul din dreapta jos e o pecete aurie. Citește în continuare „De vanzare :)”→
E 7 decembrie :)… E prima oara cand te-am vazut. Te miscai. Nu aveai rabdare sa stai sa te privim. Imi semeni acum. Nici eu nu prea am rabdare cu multe din lucruri. Nu stiu care la care transmite starea, de fapt. Vreau sa stii ca in data de 7 ai 7 centimetrii. E o cifra sfanta! Cand vei intelege, vom cauta impreuna mai multe despre acest 7. :)…..Dupa calcule matematice am inceput saptamana 14.
Cu ceva timp in urma am auzit de terapia cu animale. La momentul respectiv m-a fascinat foarte tare acest subiect.
Azi, ma fascineaza mult mai tare decat atunci…
„Dumnezeu a zis: Sa misune apele de vietuitoare, si sa zboare pasari deasupra pamintului pe intinderea cerului.””
„Dumnezeu a zis: Sa dea pamintul vietuitoare dupa soiul lor, vite, tiritoare si fiare pamintesti, dupa soiul lor.” si asa a fost.”
„Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut.
Dumnezeu i-a binecuvintat, si Dumnezeu le-a zis: Cresteti, inmultiti-va, umpleti pamintul, si supuneti-l; si stapiniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, si peste orice vietuitoare care se misca pe pamint.””
‘Domnul Dumnezeu a facut din pamint toate fiarele cimpului si toate pasarile cerului; si le-a adus la om, ca sa vada cum are sa le numeasca; si orice nume pe care-l dadea omul fiecarei vietuitoare, acela-i era numele.
si omul a pus nume tuturor vitelor, pasarilor cerului si tuturor fiarelor cimpului….”
Incet, cu anii care curg, se arata ca tot ce Dumnezeu a creat in jurul nostru foloseste ca terapie pentru trupurile noastre, pentru mintea noastra…
Terapia cu lumina, terapia cu culori, cu muzica, cu parfumuri de flori, cu cantec de pasari si susur de izvoare. Cu cat ne indepartam mai mult de ele, cu cat tehnlogia si artificialul ne inconjoara mai mult, cu atat devenim mai stresati, mai plini de neliniste, mai obositi, mai fara sens intr-o alergare ce pare fara sfarsit.
Azi am cautat sa aflu mai multe despre terapia cu animale. Impart cu voi micile descoperiri. Sper sa va fie de folos.
In practica pe care am facut-o in anii studentiei mele am intalnit diferite cazuri. Daca privesc in urma, cred ca multora le-ar fi fost de folos terapia cu animale.
Nu-i asa Pintea? Nu-i asa ca te-ai fi bucurat sa nu alergi de unul singur printre peretii incaperilor reci?
Dar tu Istvan? Tu, care nu vezi nimic in jur, tu, care nu stii sa umblii nici sa vorbesti…te-ai fii bucurat sa fi mangaiat un caine bland in loc sa atingi cu mainile tale mocheta fara viata?
Si tu Corneliu? Atata nevoie aveai de niste brate in care sa te asezi, de cineva care sa iti dea atentie. Cateodata erai imobilizat pe un scaun sobru si trebuia sa te legeni…si iar sa te legeni de singuratate.
Pentru voi as aduce animale in loc de jucarii de cauciuc…Stiu ca v-ar face mult bine.
Povestea aceasta s-a nascut la umbra unor suflete. O aduc aici…pentru ca unele povesti se pierd prinre arhive. Ar fi pacat sa se piarda…
R: A.buna dimineata..esti in c.?
A: salut R.
A: sunt in c., din nou. Tu unde esti?
R: eu pe luna
A: cum e pe luna azi? e frig ?
R: e soare pe luna
A: oooo
A: inseamna ca nu pot fi si stele azi pe luna….
A: vezi sa nu te bronzezi prea tare !!
R: da..clopotei
R: o sa ma bronzez la ei
A: ai palarie de soare? ochelari? creme de protectie?
R: nu..doar un nuc
R: imi tine umbra pe luna
A: are frunze? are nuci? daca sunt numai crengile ti-ar trebui totusi o umbrella. Sa nu te rezemi prea tare de el..s-ar putea sa aiba radacini fragile…asemeni firelor tesute de paianjeni…si se va darama….sa-l intrebi inainte sa te rezemi de el cate kg poate sprijini Citește în continuare „Ganduri de pe luna”→
Acum ceva vreme am cunoscut-o pe Anca. Era inainte de nunta ei. M-a rugat sa creez pentru ea un caiet pentru ganduri intr-un stil mai rustic si niste felicitari pentru plicuri.
Nunta ei a fost colorata in maro si verde.
Anca si-a facut la comanda, pentru nunta, fete de masa maro. Acum ea le inchiriaza celor ce doresc sa isi coloreze nunta sau alte evenimente in maro. Fetele de masa sunt pentru 110 persoane plus fata de masa care imbraca masa mirilor. Pretul inchirierii este de 500 lei.
Imi parea ca stau rezemata pe raza din est a Soarelui, in locul de unde rasare clinchetul fara sfarsit al luminii.
Imi parea ca stau in bratele florilor de soare si ca toti fluturii zboara pe deasupra mea.
Imi parea ca e zi, mereu zi..ca niciodata nu va fi noapte.
Imi parea ca as putea urca dealurile si muntii fara sa obosesc…
Imi parea ca berzele nu mai pleaca niciodata in alte tari.
………….
Cand stau langa El, cand fac din El primul gand si ultimul gand al zilei, cand imi amintesc cat pret am in ochii LUI..atunci stau rezemata pe raza de est a soarelui de unde rasare clinchetul fara sfarsit al luminii, stau in bratele florilor de soare si toti fluturii zboara pe deasupra, atunci e mereu zi…………..
1 Incolo, fratii mei, bucurati-va in Domnul.
2 Paziti-va de cinii aceia; paziti-va de lucratorii aceia rai; paziti-va de scrijilatii aceia!
3 Caci cei taiati imprejur sintem noi, cari slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, cari ne laudam in Hristos Isus, si cari nu ne punem increderea in lucrurile pamintesti.
4 Macar ca eu as avea pricina de incredere chiar in lucrurile pamintesti. Daca altul crede ca se poate increde in lucrurile pamintesti, eu si mai mult;
5 eu, care sint taiat imprejur a opta zi, din neamul lui Israel, din semintia lui Beniamin, Evreu din Evrei; in ce priveste Legea, Fariseu ;
6 in ce priveste rivna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihanirea , pe care o da Legea, fara prihana.
7 Dar lucrurile, cari pentru mine erau cistiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Citește în continuare „Din Cuvantul Lui”→
Am auzit ca ai crescut….ca nu mai esti un bob de mazare, nu mai esti un bob de fasole….
Daca te-as pune pe un cantar, ai avea poate 10 grame….Dar, crede-ma minune, pentru inima mea cantaresti mai mult decat un munte de aur!
Viata ta, ascunsa in viata mea….a fost suflata peste tine, de Creatorul universului. Inainte sa fii stiut eu de tine, stia El…in mod tainic te-a intocmit, in mod tainic veti trai impreuna povestea voastra: in mine si in afara mea.
De cand am plecat la sat viata noastra s-a schimbat putin.
Uneori imi pare ca dintotdeaua am trait acolo si dintotdeauna am privit cum se scurge toamna o data cu frunzele ruginite…ca sa se poata vedea dealurile si casele din departare.
Parca dintotdeauna am asteptat iarna la poalele unui deal pietros..parca dintotdeauna am intampinat acolo Craciunul.
Acum sunt la oras ..si am adus cateva imagini de la sat, la sfarsit de toamna.
Ultimele vaci si ultimii bivoli isi croiesc prin ploaie, drumul spre casa. In grajdurile incalzite de fan si rasuflare de dobitoace isi vor odihni trupurile umblate si urcate pe zeci de dealuri.
Ar fi spre apus. Norii nu ne arata soarele…si totusi ar fi vremea apusului. In zilele de toamna tarzie, soarele apune devreme. S-ar parea uneori ca a uitat sa rasara.
Ferestrele sculptate in pereti permit luminii sa se strecoare in camera calda…calda de la lemne si muzica de pian.
Oamenii trec rar pe drum.
Cand le vezi miscarea lina, iti pare ca s-au coborat ingerii ca sa isi smereasca slava in cizme de cauciuc si haine plouate.
Sufletul priveste curios si uneori speriat in jur. Nu are zgomot in jur, nu se poate agata de el cand linistea pare prea mare, prea greu de dus. Citește în continuare „Catre apus”→
Andreea Stanciu 