Fiecare an ne modeleaza intr-un fel sau altul. Fiecare zi isi lasa amprenta pe foaia vietii noastre ….
Cred ca cea mai mare lectie a anului ce a trecut a fost „libertatea”….
Cand vorbesc de libertate ma gandesc la alergarea, cautarea, gasirea, jocul, jertfa, pierderea, castigul intre limitele iubirii de Dumnezeu, de aproapele si de noi insine.
Ma bucur ca libertatea are limite trasate cu blandete.
Astfel ma simt in siguranta.
Citește în continuare „Am invatat…importanta libertatii”
http://silenceofphotography.com/cosmin-si-lorena-after-the-wedding/ – mai multe imagini de la sedinta foto de dupa nunta.
http://silenceofphotography.com/cosmin-si-lorena-poveste-desenata-cu-lumina/ – mai multe imagini foto de acomodare.
http://silenceofphotography.com/cosmin-si-lorena-nunta/ – mai multe fotografii din ziua nuntii (casa, cununie civila, cununie religioasa, restaurant)
Esti a doua minune ce locuieste in mine. Emotiile ma locuiesc odata cu tine…
Dumnezeu a ingaduit sa te formezi, dintr-o iubire mare, fara margini. Asa vei fii si tu…din momentul in care te-ai format ai devenit parte din Vesnicia lui Dumnezeu. Citește în continuare „O pagina…din jurnalul tau Minune”
Unele povesti sunt scrise cu litere de suferinta si durere ca sa aiba putere…
Altele sunt scrise cu litere de bucurie si liniste…ca sa aiba putere.
In ritmul caldurii din casa, al parfumului de clementine si betigase parfumate, in ritmul prajiturilor si al mancarii de sarbatoare simt nevoia sa multumesc Cerului pentru linistea ce azi domneste in sufletul meu si in casa mea.
Multumesc lui Dumnezeu pentru ca a fost cu mine in cele doua saptamani de suferinta (in care spitalul mi-a fost desteptatorul si tot el mi-a insotit noptile, in care mi-am vazut fiul doar de doua ori..cateva clipe…., in care sotul meu a fost nevoit sa duca multe poveri).. Citește în continuare „E din nou liniste”
Mai multe imagini de la sedinta de dupa nunta puteti gasi aici: http://silenceofphotography.com/adi-si-iulia-after-the-wedding/
Cu dor de Soare m-am intrors dupa doua saptamani grele….
Azi cu aripi mai pline, cu vise mai senine…bucurandu-ma de casa, de minunile mele…. Citește în continuare „Ce dor de Soare!”
http://www.dailymotion.com/video/xvcaph_povesti-din-brasov-24-11-2012-p1_news?start=1
Poate va numarati printre mamele ce au trecut printr-o nastere traumatizanta ..urmata de o perioada de depresie si temeri. Poate va numarati printre mamele ce va temeti de o nastere din cauza mediului spitalicesc. Citește în continuare „O altfel de nastere: naturala, senina, fara teama …acasa”
http://www.targulcartii.ro/cel-mai-simpatic-ghid-de-sarcina-vicki-iovine-973-50-0437-2-130453
Pentru ca sarcina este o etapa minunata cred ca cele ce poarta in pantece un copil ar trebui sa citeasca aceasta carte. Nu stiu cum a aparut la mine in biblioteca, nu mai stiu de unde am primit-o dar, citind cartea, la cativa ani dupa experienta unei sarcini pot spune ca multe din lucrurile grele prin care am trecut nu s-au fi intamplat daca citeam cartea. Cum toate se intampla prin Voia Lui ma bucur de sarcina ce am avut-o, asa cum a fost ea si dau mai departe cartea minunata, cu speranta ca va va fi de folos.
E o carte haioasa dar profunda, care te ajuta sa intelegi ca nu esti nebuna atunci cand faci anumite lucruri pe care inainte nu le faceai. Am ras cu lacrimi impreuna cu sotul meu la multe din paragrafe. Dincolo de toate, sarcina e o etapa diferita..pe care trebuie sa o accepti ca fiind normala (cu toate ca unele stari provocate de hormoni de sarcina te fac sa crezi ca esti nebuna) ca sa te poti bucura de ea, sa nu te temi de ea….sa intelegi ca e in Maini bune, ca Cel ce iti modeleaza minunea are grija si de tine. Citește în continuare „Recomand femeilor insarcinate cartea: „Cel mai simpatic ghid de sarcina””
Despre pefagogia Waldorf am auzit prima oara la Conferinta de Sanatate Mintala a Copilului si Adolescentului. Mi s-a parut o alternativa minunata la scolile normale de stat. Azi, cand il observ pe Rafael si ma cunosc pe mine prin el cred si mai tare acest lucru. Pentru cei care vor sa isi creasca ALTFEL copiii si nu isi permit sa faca homeschooling cred ca este o alternativa sanatoasa. 🙂
Imi amintesc atat de clar primul meu contact cu un spital de psihiatrie. Eram in clasa a 11 a si in urma unor situatii stresante, pe un fond de oboseala cronica s-a declansat primul episod psihotic. La vremea aceea imi era extrem de rusine sa spun altora despre experienta mea. Stiam foarte clar cum e privit un bolnav psihic. Am vazut si simtit asta in propria casa. Tatal meu a fost unul din cei pe care imprejurarile l-au facut sa devina un „bolnav psihic” pentru ceilalti. Pentru mine a fost mereu tatal meu…si de asta ma durea felul in care apropiatii si strainii il tratau. Cand am ajuns si eu, silita de imprejurari, int-un astfel de spital credeam ca odata cu un diagnostic voi fi nevoita sa-mi asum etichetele puse de cei ce nu stiu nimic despre o astfel de boala…sau de unii care stiu prea putin.
Atunci nu stiam ca e modul lui Dumnezeu de a lucra la viata mea…
In spitalul de psihiatrie am intalnit un om cu Suflet. Era doamna Felicia Iftene… Citește în continuare „Cuvinte ale micului artist – prima incercare de a vorbi lumii despre boala psihica”
Waw!!! In vara aceasta, dupa multe discutii cu sotul meu, realizand ca nu ne permitem o casa la tara …ca poate niciodata nu ne vom permite sa ridicam ceva ce ne cere prea mult timp (lucrurile materiale cer bani, banii cer timp mult pe care vrem sa il investim in altceva decat in case mari si masini luxoase) sotul meu a venit cu idee sa ne cumparam o rulota (sa ne fie casa)..sa calatorim cu ea, sa ne asezam pe o bucata de pamant (la tara), sa nu ne simtim legati de un loc anume…oricum nu suntem aici statornici :)..o Tara avem! si ea e sus:)……Mi s-a parut o idee minunata dar au aparut ingrijorari (cum ne crestem copii in rulota, cum supravietuim cu totii asa..mai ales daca Dumnezeu ne mai binecuvinteaza si cu alti copii). Ce cadou mare mi-a facut Dumnezeu azi, vazand acest articol! Ce incurajare! Ce provocare pentru a invata ca avem nevoie de atat de putin ca sa fim fericiti. 🙂
Cred ca va fi tare fericit cand ii voi spune ca nu ma mai tem sa il urmez prin lume intr-o rulota, ca azi sunt constienta ca daca avem iubirea in noi, cu noi suntem cei mai fericiti! Citește în continuare „Viata… intr-o rulota”
In dimineata aceasta ascultam impreuna cu Rafael o caseta a copilariei mele. Una dintre frumoasele cantari vorbea despre nasterea lui Isus. Am exclamat cu bucurie:
– Se canta despre Isus, cum s-a nascut, cum nu a avut nici un pacat.
– Mami, cine i-a dat pacat?
– …Dumnezeu i-a dat pacatele noastre si a murit pentru ele.
Am inceput sa blang, brusc. Niciodata nu am inteles jertfa lui Isus intr-un mod atat de simplu si de miscator. Citește în continuare „” Adevarat va spun ca, daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor.””
Postul Craciunului l-am simtiti mereu mai special decat celelalte posturi de peste an. Nu am stiut sa asez in cuvinte de ce l-am simtit asa…
Azi, la inceput de post cred ca am definit in mintea si sufletul meu…acest sentiment. Postul acesta e in anotimul rece. Postul acesta e o soapta calda care imi cheama familia langa Hristos.
E o perioada in care Il asociez pe Dumnezeu cu aripa calda, sub care, eu si sotul meu ..si pruncul nostru ne asezam dupa ce am umblat prin frig. Acolo ne dezmortim si invatam din nou sa ne miscam incheieturile ..cu speranta unui zbor mai inalt. Citește în continuare „Postul Craciunului…sau cum reinvatam lipirea de Dumnezeu”
Am invatat ca fiecare lucru greu prin care trecem ne poate fii treapta, ca fiecare durere si tragedie e vietii noastre isi va gasi odihna candva, undeva.
Cea mai dura experienta de pana acum…a fost pentru mine psihoza postpartum. O vreme am evitat sa vorbesc despre ea. Apoi am reusit sa vorbesc pastrand in mine o oarecare durere, a neintelegerii ei si o teama..a revenirii ei dupa o alta nastere. Am scris aici cateva despre ea…
Am citit in statistici ca o femeie dintr-o mie are parte de ea si durerea mi-a fost si mai mare. Nu intelegeam de ce eu una din acele o mie. De ce a fost nevoie de depresie, insomii, pierderea contactului cu realitatea, halucinatii, internare intr-un spital de psihiatrie la sectia inchisa, privare de copilul meu la cateva zile dupa nasterea lui, singurartate, izolare de sotul meu drag…si apoi doi ani de tratament…
E un articol pe care il scriu pentru mame, pentru femei ce poarta copii in pantecele lor, pentru cele ce au trecut prin depresii si psihoze. Nu vreau sa revolutionez nimic, nici sa contrazic sau sa arunc cu pietre. Vreau sa va vorbesc despre aceasta experienta dupa doi ani si jumatate de la ea, privind-o ca pe o mare lectie a vietii mele, cu bucurie, cu credinta ca Dumnezeu are solutii pentru noi mamele…ca sa ne vindecam de lucrurile ce duc acolo si sa nu mai fim nevoite sa trecem prin ea. Citește în continuare „Psihoza postpartum (experienta care m-a ajutat sa inteleg drama copilului meu) (1)”
Aseara, am gasit un reportaj postat de un prieten pe facebook.. Am vazut ca e despre pustnici. Pentru ca mereu ma misca ceea ce aud din cuvintele unor atfel de oameni am ales fara nici un pas inapoi sa il privesc.
Atat de linistit mi-a vorbit Dumnezeu prin acei oameni incat la sfarsit am izbucnit intr-un hohot de plans. Mi-am vazut inca o data micimea si am vazut maretia lui Dumnezeu ca singura Putere de a ma transforma. Totul a venit dupa niste dicutii cu sora mea in care ma simteam indreptatita sa pretind, sa astept, sa cred ca sunt cineva. In timpul reportajului imi venea in minte discutia cu ea…la sfarsit m-am vazut in toata rautatea mea, mandria mea… si Vocea blanda care mi-a vorbit prin acesti oameni m-a indemnat sa o sun din nou…
Stiu ca unul din pustnici spunea ca se roaga ca toti cei ce-i patrund in chilie sa ajunga in rai. Cred ca rugaciunea lui are mare putere. Simt ca orice om ar privi acest reportaj si ar patrunde in linistea de acolo ar fii in rai (chiar si pentru cateva minute) si ar veni de acolo transformat si incurajat sa aduca raiul printre oameni.
Cateva cuvinte culese din el: Citește în continuare „Cand Dumnezeu vorbeste – un reportaj despre pustnici din Romania”
UPDATE: 13 iunie 2017
Tot ce am scris în acest articol a rămas valabil pentru mine și acum, când cresc un nou prunc, o nouă veșnicie.
Cu Efraim legat de mine pot să alerg, să dansez, să gătesc, să mă plimb, să lucrez prin grădină și în același timp să se împlinească nevoia lui de a sta conectat cu mine.
Ca sistem de purtat recomand din tot sufletul sistemul pe care l-au creat cei de la http://marsupi.ro/
Cât despre Rafael, el s-a făcut mare acum. Are 7 ani și cu greu îl mai pot ține câteva minute în brațe. E independent, mult prea independent raportat la mine ca mama grijulie…Mi-e dor de el legat de mine, dar accept că el nu a fost creat pentru mine, că el are drumul lui și eu pot să îl însoțesc pe acest drum cu iubire și binecuvântare.
……………………………………………
Experiența de azi m-a provocat să scriu acest articol. Nu simțeam pănă acum nevoia să motivez de ce în unele zile îl iau pe Rafael în port bebe și merg cu el așa…deși el are aproape 13 kg si eu 46. El e lung și eu am doar 1,58 m înalțime.
Toată vara am fost nemulțumită de faptul că nu petrec suficient timp cu el. Mi-am regândit viața și prioritățile și am luat noi decizii…ca să îi dau mai mult timp, cât mai mult!
A venit toamna și am mai mult timp liber. Așa se face că nimic nu mă grabește si astfel nu port povara de a grăbi pe alții. Mă plimb cu Rafael, am timp să stau 20 de minute să privesc o gaură într-un gard pentru că el iși dorește asta, am timp să îl iau cu mine în bucătărie și să gătim împreună (fără pic de glumă! are 2 ani și 4 luni și mă ajută cu adevărat…taie dovleceii, castraveții cubulețe cu un cuțit de plastic, frământă aluatul împreună cu mine, îsi pune mâncare în farfurie, spală vasele mai mici, udă vlăstarii, ii taie cu forfecuța,..), am timp să fac curățenie cu el, să îi spun povești, să îi răspund la întrebări, să îl ascult, să îl mângâi, să îi explic…să îl las să aleagă fără să impun cu furie niște reguli (uneori absurde).
Am timp și putere (slava Domnului) să îl port uneori în brațe, aproape de inima mea, aproape de respirația mea, ..să îi vorbesc șoptit, să îl adorm cântându-i la ureche despre Isus, despre dragoste…pe străzi, prin frig..ocrotiți de o lumina blândă în care Dumnezeu Își pune Puterea.
Rafael nu prea doarme la amiază. Uneori vara îl adormeam in cărucior, îmi părea mai comod. Acum e frig..îl cuibăresc în marsupiu și îl adorm așa. Nu mereu..Aș face asta mai des dar câteodată nu am timp. O fac pentru el și pentru mine. Ador sa îl privesc ațipind în palmele mele dupa ce și-a epuizat întrebările, să îl aud răsuflând ușurat, să îl simt abandonat în brațele mele. Atunci mă simt Mamă, atunci simt că truda mea e pentru ceva ce poarta veșnicia în fiecare celulă a sufletului.
Imaginați-vă că într-un moment din acesta, de intimitate cu fiul meu, de bucurie că am timp să îl port (conștientă de faptul că el crește și că nu mai pot face asta mult timp) întâlnesc trei persoane. Doua dintre ele urcau împreună pe strada mea și exclamă cu putere „rușine, rușine!” înspre Rafael.
Rușine? de ce rușine? „rușine că stai la mama ta în brațe așa baiat mare si ca nu mergi singur”…Aceasta replica vine după câteva ore în care am alergat și am mers cot la cot cu el. Am spus doar atât: „noua nu ne e rușine!” Am încercat să nu fiu răutacioasă…Puțin mai jos întâlnesc o mama. O respect…a crescut mulți copii. Ea imi spune „de ce îl duci așa?”. Eu răspund: „ca sa il adorm”. Ea continua: „Nu așa trebuie sa faci. Dacă îl înveți așa doar așa va vrea. Trebuie dragoste cu măsura. Copilul trebuie să știe să stea singur, să înțeleagă că nu ai timp de el, să asculte.” Cred ca are dreptate si respect felul în care a ales ea să își crească copiii, dar în ceea ce ține de mine, de structura mea..NU cred ca asta e soluția!
Cred cu tărie că dragostea nu are măsura. Cred ca acolo nu se cere măsura….
Cred că un copil are nevoi emoționale care își găsesc împlinirea în brațele mamei și nu într-un pat așezat într-o cameră alăturat. Copiii nu au nevoie doar de laptele nostru. Ei nu trăiesc doar cu hrană fizică. Ei cresc și sunt sănătoși atunci când li se oferă iubire, multă iubire.
Cred și văd cu ochii mei ca iubirea mea și răbdarea mea il disciplineaza pe Rafael mai mult decat orice nuia, decat orice cuvânt dur, decât orice mânie vărsata peste el.
L-am purtat mult (nu destul) și e independent, nu vrea mereu in brațe dar știe ca brațele sunt acolo pentru când are nevoie. Încerc să îl incurajez deși nu îmi vine natural. Natural imi vine sa zic: „ai grijă! o sa cazi! nu poti!”…Ma educ sa îl încurajez, sa îl ascult, sa îl înteleg.
Știti când e Rafael obraznic, rebel, răutacios? Când sunt eu așa!
Știti când dăruiește cu drag din ale lui? Când eu fac asta cu ale mele!
Știti când îmbrațișează, zâmbește, explică cu răbdare când nu îi convine ceva? Când eu sunt așa!
Știti când trântește lucruri, când vorbește dur, când loveste? Când mă vede pe mine plină de mânie!
Nimic nu ne educa copiii mai bine decât iubirea, răbdarea, propriul exemplu. E absurd să am așteptări mai mari de la el decât de la mine. E incorect să pretind de la el să fie altfel decât sunt eu. Înainte de cuvintele mele sunt faptele mele, pașii mei, cărarea pe care o croiesc inaintea lui si pe care el o urmeaza natural. Asa suntem creati..sa urmam pasii celor de langa noi, sa imitam.
Am mai scris ca îl vreau pe Rafael prieten al nostru. Vreau să simtă că îl iubim! Aceasta e calea pe care o consider cea mai înțeleaptă în momentul de față. Calea Iubirii!…cu limitele ei, cu condiționări uneori, cu reguli, cu atribuții…alteori cu pedepse, cu disciplinare.
(BIBLIA)
(BIBLIA)
Pentru că iubirea lui pentru alții va însemna multă jertfă, va însemna frustrare, va însemna renunțare, iar toate acestea se educă dacă nu vin ca dar al trudei celor ce au trăit înaintea noastră, al strămoșilor noștri.
Rafael e cea mai puternică dovadă în momentul de față! Ce e el și ce devine el in fiecare zi îmi dovedește ca nici o cale nu e mai buna decat Calea Iubirii, jertfa fiecărei zile, iertarea mai mult decat pedeapsa.
Ce har! …toate mă conduc și îmi arată că Dumnezeu înainte de orice e DRAGOSTE!
„Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu.
Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.
Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.
Preaiubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții.
Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu;
și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi.
Cunoaștem că rămânem în El și că El rămâne în noi prin faptul ca ne-a dat din Duhul Său.
Și noi am văzut și mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.
Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi.
Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el.
Cum este El, așa suntem și noi in lumea aceasta; astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi, pentru ca să avem deplina încredere în ziua judecății.
Noi Il iubim, pentru ca El ne-a iubit intâi.
Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu”, si urăste pe fratele său, este un mincinos;
căci, cine nu iubește pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?
Și aceasta este porunca pe care o avem de la El:
(BIBLIA)
PS: Când am spus ca Rafael face așa multe prin casă nu am spus-o ca să îl laud pe el ca fiind un copil mai special sau mai capabil decat alții. Cred ca orice copil sănătos poate face aceste lucruri. Activitățile cu copiii noștri nu se rezuma la jucării și parc. A implica copiii in munca ta face viața ta mai ușoară și ceea ce faci nu devine o piedică în a petrece timp cu copilul ci o alta oportunitate. Aș vrea să îndrăznesc să îl implic în și mai multe lucruri pentru ca mi s-a dovedit că ai noștri copii sunt capabili de mult mai mult decât credem noi.
Sper că cei pe care i-am fotografiat vara aceasta nu s-au supărat prea tare că l-am dus și pe Rafael la ședintele foto. 🙂
(BIBLIA)
La acest link gasiti un rezumat al invitatiilor realizate pana acum https://andreeastanciu.wordpress.com/category/invitatii-nunta/
Invitatiile realizate in anul 2012 se gasesc pe pagina de facebook http://www.facebook.com/pages/Invitatii-de-Nunta-Handmade/308954182491706?ref=hl
Am gasit acest clip din intamplare. Dar cum nimic nu e de fapt intamplator…mi-a aratat din nou frumusetea fara margini a povestilor de iubire.
L-am privit printre lacrimi si il pot retrai tot printre ele. Citește în continuare „Lectie”
In cantecul luminii de dimineata isi incep frunzele dansul…
Imaginea aceasta plina de liniste ne conduce spre nunta lor.
Timizi, rupem cate o bucata din aceasta taina…
Mai multe imagini de la nunta lor gasiti pe siteul nostru:
http://silenceofphotography.com/bogdan-si-roxana-nunta-cluj-ramnicu-valcea/.
Nu stiu cum sunt alte mame, alte sotii…
Stiu doar ca uneori zilele mele sunt incarcate cu o povara ce poarta numele de „prea multe”. Dimineata ma trezesc cu forte proaspete si imi pare ca am energie sa fac toate lucrurile pe care mi le-am propus. Ma trezesc la mijlocul zilei ca desi am facut o multime de lucruri s-au adunat altele pe langa si parca am mai multe decat la inceputul zilei.
In fiecare zi curatenia trebuie luata de la inceput. Citește în continuare „Cand Lumina imi infloreste sufletul – ganduri de sotie si mama”
Sunt zile in care fiecare respiratie, fiecare pas, gest, privire imi par a fi esescuri. Aceste zile sunt deobicei finalizate prin lacrimi si suspin…
Noi, oamenii, avem multe vise atarnate pe fiecare perete al sufletului. Acestea ne dau de multe ori putere sa ne ridicam din asternut si sa pornim la drum, prin zi. Le-am cladit pe unele ani la rand. Altele sunt inca in fasa. Fiecare are puterea lui.
Visele acestea respira din noi si noi din ele. Fara ele ne-am stinge, iar ele fara noi nu ar exista. Citește în continuare „Cand pasii mei imi par esecuri”
– Rafael, hai sa te imbrac sa pleci la trenuri cu buni!
– Imi plac hainele astea! imbraca-ma cu ele!
– Cu care haine, Rafael? Citește în continuare „in hainele mele…”
Pe ei i-am cunoscut cu cateva luni in urma. Sunt din acei oameni in prezenta carora razi, visezi, te inalti…
Pe site am scris mai multe despre ei si tot acolo puteti vedea mai multe poze de la sedinta foto dinainte de nunta. Pozele de la nunta se vor face vazute curand, prin voia Domnului. 🙂
http://silenceofphotography.com/?p=283
Si daca doriti sa vedeti lucrurile atent lucrate de mainile lor va invit sa le vizitati blogul.
Reteta am gasit-o in revista Viata + Sanatate.
Pentru ca sotul meu a cerut supliment m-am gandit sa o impart si cu voi. S-ar putea sa va placa :).
Uneori, in aceasta incercare de a manca sanatos ni se face pofta de gusturi din trecut. Aeasta reteta vegetariana inlocuieste cu succes hamburgerul (dupa parerea mea). Citește în continuare „Vegeburgeri”
ganduri asternute in cimitirul din Sighisoara (27 sept 2012)
Din inima mea de fiica iti multumesc pentru felul in care imi decorezi viata. Iti multumesc pentru ca in aceste zile, ne-ai condus in afara timpului si ne-ai aratat cum putem sa urmam pasii Tai fara sa cartim.
Iti multumesc pentru ca la implinirea acestor 4 ani de casnicie ai asezat in trenul ce ne aducea spre Sighisoara o fiinta…o lectie, un impuls spre a trai mai frumos.
Ne-ai spus prin cuvinte putine ca cel mai pretios lucru e iubirea. Ca in ea crestem si inflorim, ca in ea putem trai si in ea sufletul nostru e frumos. Citește în continuare „4 ani – o Lectie”
Avem nevoie de atat de putin ca sa fim fericiti! Si totusi alergam dupa mult, tot mai mult !
Cu o inima multumitoare nimic nu e prea putin…
…in casa unui om care nu se grabeste… (20 sept 2012)
Citește în continuare „Cand avem suficient de mult ca sa fim fericiti?”
In dimineata aceasta eram toti trei. Te-am intrebat:
– Esti fericit?
Ai dat aprobator din cap.
Eu am continuat cu urmatoarea intrebare:
– De ce? De ce esti fericit?
– Ca ma iubeste tati si mami!
…apoi ai venit si te-ai cuibarit intre noi sorbind imbratisarea noastra…
Initial mi-am dorit sa nu il dau pe Rafael la gradinita. De ceva vreme ma gandesc serios sa nu il dau nici la scoala…. Ma fascineaza ideea de Unschooling destul de tare.
Pentru ca mai sunt cativa ani pana vine vremea scolii sau a nescolii profit si citesc despre ceea ce a trezit interes in mine.
Azi am citi un articol si il recomand cu mult drag celor ce viseazasa isi educe copiii acasa.
…Kate Fridkis are 26 de ani, este fericită în căsnicie, Citește în continuare „Lucruri care incurajeaza visele – Unschooling”
– Veau un fatiol Domnule! ..Domnule!?Domnule!?…De ce nu ma aude?
– Ba da aude! (Daniel)
– Nu aude!..Veau un fatiol, un flutulas, iarba!
In seara aceasta Rafael statea in pat. Eu lucram ceva la masa…
Se aude un mic buf, apoi:
– Mami, m-am lovit la cap.
– Imi pare rau Rafael!
– Multumesc, mami!
– Pentru ce imi multumesti?
– Pentru ca iti pare rau, pentru asta multumesc!
L-am privit lung… cu uimire …
De nu ne vom face ca acesti mici copilasi…
In dimineata aceea te-am gasit stors de puteri. Imi parea ca viata palpaie in tine si tu lupti sa o faci sa arda in toata splendoarea ei. Cu buzele palide, deschise cat sa poti rosti mi-ai cerut ceva de mancare. Ti-am dat paine prajita….si ceai de menta. Mestecai si inghiteai intr-un ritm incetinit. Nu puteai sa zambesti si nici sa vorbesti. Imi spuneai doar atat: „vleau paine pajita”. Dupa ce ai mancat putin si ai baut ceai ai prins putina putere. Imi parea ca esti ca o floare vestejita ce o asezi in glastra…si dupa o vreme isi recapata tinuta si vlaga. Citește în continuare „Cand trecem prin vai”
Era seara. Intunericul acoperise orasul nostru. In camera se strecurau fasii de lumina de la becul de pe stalp.
Ne-am asezat in pat dupa cum fiecare om se aseaza la sfarsitul zilei ca sa isi adune puterile, sa se linisteasca din alergarea de sub soare. Am inceput sa ii vorbim Domnului nostru. Cand am terminat i-am spus lui Rafael: „Acum e randul tau, Rafael. Ce ii spui lui Dumnezeu?”
A inchis ochii si a inceput asa : „Dumnezeu! Dumnezeu!” Citește în continuare „Dumnezeu!”
Oamenii merg la culcare
Si oamenii trebuie sa se culce
Ca sa fie puternici..
Ca sa fie sanatosi…
(Rafael – 2 ani si o luna)
In cantec de vara pasim spre toamna.
Le vom vorbi culorilor despre locul in care Soarele nu apune.
– Mami, de ce ai plans?
– Ca ma durea sufletul…
– Acum nu plangi!
– Nu, acum sunt fericita.
– Si eu sunt felicit.
– De ce esti fericit, Rafael?
– Sunt felicit cand tu esti felicita.
(iulie 2012)
Cateodata, in toiul noptii imi aud pruncul vorbind…pe secvente. Atunci stiu ca viseaza. Unele vise sunt atat de grele incat el incepe sa planga in hohote. Oricat de adanc mi-ar fi somnul imi deschid bratele si il cuprind intre ele, ii mangai fata si ii vorbesc in soapta…despre linistire. Nu mai conteaza oboseala mea, nici caldura sau frigul, nimic in afara de respiratia lui neintrerupta de hohote si spaima.
Si pruncul meu gaseste incet cuib pentru sufletul lui…in noapte.
Asa mi-am gasit si eu cuibul dupa o noapte lunga de cosmaruri…si acum imi odihnesc visele in bratele Celui ce m-a modelat, si inima, si gandul … Citește în continuare „Cand visele incep sa se astearna la picioarele Soarelui”
Sub soarele cald al verii s-a nascut acest model verde, legat cu o bucata de sfoara….
Pe aripa lui stanga inima se odihneste…
Anunt: CAUTAM MASINA 🙂
Noi ne dorim tare mult sa ne mutam din nou la tara. Nu stiu pentru cata vreme dar sufletul nostru viseaza la asta. Pentru asta avem nevoie de o masina.:)…e primul pas. (apoi vrem sa cautam o casa de inchiriat)…Daca stiti pe cineva care inchiriaza o masina functionala pe termen lung – cateva luni, poate un an (o are fara sa se foloseasca de ea) va rog sa ma anuntati. 🙂 ……Pana acum am spus ca ne mutam la tara cand reusim sa ne cumparam o masina a noastra. Pentru ca nu stim cand va fi asta vrem sa ajungem mai aproape de sat printr-o alta cale….
Ieri am primit un mesaj prin care am fost condusa la o altfel de rasplata a muncii noastre.
Multumim!
http://www.avatarstuff.eu/top-5-invitatii-de-nunta-handmade/
Marturisesc ca imi era dor de un model cu canepa si margini arse….
Imi aduce aminte de inceputuri, de primele idei.
Sambata am avut bucuria si uimirea sa fotografiem o nunta cu oameni speciali…unul mai special ca altul :)….
Mai multe despre trairile mele de la nunta Ioanei si a lui Ioan voi scrie cand voi posta fotografiile.
Acum vreau sa scriu cateva cuvinte despre ceea ce Ioan si prietenii lui fac la nunti: caricaturi. Citește în continuare „Caricaturi la nunta”
Intr-o zi calda am primit o carte de retete a Elenei Pridie. Cartea mi-a fost daruita de Flavia si Claudiu. Le multumesc din suflet. Mi-e de mare folos.
Azi am pregatit la micul dejun quinoa cu fructe. Citește în continuare „Quinoa cu fructe”
Sa se bucure fluturii…:)
Am lucrat cu drag la acest model!
Citește în continuare „Invitatiile pentru Adriana si Adrian”
Sotul meu a realizat pentru facultate un referat despre transplantul de organe si memoria celulara. El a incercat sa analizeze lucrurile din punct de vedere teologic.
Mie mi-a dat sa citesc ceea ce urmeaza sa postez. Am fost impresionata, socata. M-am gandit mult la ce am citit. Mai multe cazuri gasiti aici
Donatorul a fost un baiat in varsta de 16 luni, care s-a innecat in cada. Beneficiarul a fost un baiat de 7 luni diagnosticat cu tetralogia Fallot (o gaura in septul ventricular, cu deplasarea aortei, stenoza pulmonara si ingrosare a ventricolului drept).
Mama donatorului, medic, a observat:
„S-a intamplat ceva neasteptat – pe langa faptul ca am putut sa-i aud din nou inima lui Jerry [donatorul], am putut sa o si simt in mine. Citește în continuare „Transplantul de organe si memoria celulara”
Modelele au fost realizate pentru un cuplu din Brasov…
…cu gandul la frezii si trandafiri
Citește în continuare „Invitatii cu gandul la frezii”
Invitatiile postate cu cateva minute in urma mi-au adus aminte de acest tort. 🙂
Am primit de la mama mea un kilogram de capsuni. Cand i-am vazut am inceput sa-i visez intr-un tort fara foc, sanatos si gustos.
Pentru ca eram tare entuziasmata de asta am lasat tot ce aveam de lucru si am cautat o reteta. Am gasit una potrivita aici.
Pentru ca imi lipseau unele ingrediente am adaptat-o la ce aveam eu prin casa.
Citește în continuare „Tort raw de capsuni”
Privind aceste invitatii gandul meu zboara la tortul cu capsuni pe care l-am facut de curand. 🙂
O simt a fii o combinatie dulce si calda. E unul din acele modele care imi aduc liniste cand le privesc. Culorile din afara sunt o invitatie catre rozul placut din interior(in a doua fotografie).
Citește în continuare „Invitatiile pentru Rodica si Cristian”
Cu Rucsandra am inceput sa vorbesc cu cateva luni in urma. Atunci am vorbit despre invitatiile de nunta pe care le-am si realizat.
Pentru nunta lor am avut bucuria sa lucrez la un set compus din: semne de carte , carduri cu numele invitatilor ce folosesc de plicuri pentru bani si numerele de masa.
Andreea Stanciu 