Seară de decembrie.
Azi am fost pe frontul nevăzut, am purtat bătălii grele. Acestea m-au ostenit.
Săgeţi arzătoare au venit una după alta, ore în șir…spre mine.
Am simțit usturime în mijlocul gândurilor mele.
Am avut o armă cu care am luptat impotriva lor: rugăciunea.
…
Citește în continuare „Războiul nevăzut – săptămâna 5 (Postul Crăciunului)”
M-am oprit in mijlocul zilei să scriu, inima imi cere să o ţes din cuvinte.
Strigă tare in mine printr-o tristeţe la care nu ii inţeleg conţinutul.
E o zi umedă, rece și plină de nori. În mine plouă.
…
Citește în continuare „Durerea pe care o port când alung harul – săptămâna 4 (Postul Crăciunului)”
Seară de decembrie.
Un șirag de beculeṭe colorate stă intins în faţa geamurilor mari.
Sub ele săculeṭii de Advent. Aceeași săculeṭi tricotaţi pe care i-am purtat cu noi prin toate casele in ultimii 12 ani.
…
Și in timpane aceleași colinde.
Fetiţa cea mică se joacă singură in jurul meu. Privirea mi se oprește pe mâinile ei care mângâie pruncul din iesle. Stă minute in șir să privească și să mângâie figurinele acelea puse pe butucul de lemn din casa noastră…cele care ne amintesc de cum a venit Hristos al nostru în lume.
Citește în continuare „Să-L dorim pe Hristos – Săptămâna 3 (Postul Crăciunului)”
Zi de Noiembrie.
E a doua săpămână din Postul Crăciunului.
Pe masa din mijlocul casei arde o lumânare.
…
Afară plouă. Picurii care se lovesc de acoperişul terasei imi amintesc de căldura casei mele, de locul in care mă aflu. Surprinzator! Să fii undeva și să uiţi ce binecuvântat ești… să fie nevoie de o ploaie rece ca să vezi și să simţi cele pe care ai început să le ignori.
Citește în continuare „Să căutăm pacea inimii – Săptămâna 2 (Postul Crăciunului)”
Seara de Noiembrie.
În casa de la poala dealului de Piatră ard lumini.
…
În boxa neagră asezată pe uscătorul de haine se aud colinde. Aceleași colinde pe care le ascultăm de câțiva ani… maicile de la Mănăstirea Cămârzani. Ritmul lor și vocile lor păstrează liniștea în noi…și liniștea e un lucru mare într-o lume ce se cufundă tot mai mult în zgomot.
Citește în continuare „Să fim unde suntem – Săptămâna 1 (Postul Crăciunului)”
Câteodată ai nevoie să stai doar…să nu te mişti din brațele Domnului, să nu părăsești mireasma prezenţei Lui. Și pe ritmul cuvintelor Lui ai nevoie să plângi in hobote. În acest loc vezi ca intr-o oglinda mărimea și adâncimea păcatului tău și suspini că prin neveghere ai alungat harul.
…
Citește în continuare „Rezumat al unui anotimp cald”
A trecut cea mai grea iarnă a vieții mele.
Acum, pe toate ramurile inimii au crescut flori și în toate încăperile întunecate a pătruns lumina lui Dumnezeu.
Citește în continuare „Rezumat al inimii mele”
Domnul meu, pașii aceștia noi poartă urmele văii.
Tălpile sunt imbibate in suferință, suferință care nu poate fi definită si nici înțeleasă de mintea omului.
Citește în continuare „Scrisoare de pe marginea văii”
Am fost o groapă de gunoi…un loc stricat și plin de putoare..
Am fost un ogor împînzit de spini si mărăcini…
un loc întunecat si plin de umbre.
Am fost o fântână secată, în care s-a aruncat moarte.
Un loc plin de groază, de spaimă și ură.
Citește în continuare „Gânduri la ieșirea din Spitalul de Psihiatrie (la umbra ultimei psihoze)”
Mi se încâlcesc cuvintele la ieșirea din inimă.
Vor să iasă deodată , toate, să năvălească asemeni animalelor ținute închise la vederea luminii și a hranei. Se împing unele in altele obosindu-mă.
Suspin resemnată, cu o durere ascuțită in mijlocul ființei: poate nu e loc pentru asta.
După câteva ore vin iar. Mă află pe patul cu aripă de înger deasupra. Eu stau să îngrijesc copii bolnavi, ele nu imi dau pace. Se rostogolesc, urlă…ca acei copii mici nebăgați in seamă, dar care vor cu orice preț să fie văzuți.
Citește în continuare „Izbucnire a inimii”
Coboară liniștea ca pe tobogan.
Aterizează în centrul inimii mele.
Citește în continuare „Plămădeală a inimii, dintr-o excursie cu cortul (Padiș)”
Pe poteca inimii mele un soare blând de vara.
Razele ii curg spre mine ca si cum sunt unicul om …singura entitate a acestui univers.
Îl măsor cu ochii deschiși pe jumătate, îl caut printre frunzele nucului înalt, printre crengile verzi ale salcâmilor. Din cand in cand ma opresc.
Câinii au venit cu mine. Se opresc și ei in așteptarea pașilor mei. Mergem lin.
Citește în continuare „Hristos în ograda mea | Gânduri în Soare”
Stau in mijlocul grădinii…sub nucul nostru, pe același scaun in dungi pe care stăteam la începutul săptămânii. Pe atunci eram într-o asteptare. Acum sunt cuprinsă într-un imn de slavire.
Citește în continuare „Scrisoare pentru Elisabeta (2)”
Om mic, ascuns in mine, ne despart câteva săptămâni de prima întalnire.
Sunt câteva zile adunate până voi atinge ochii tăi cu ochii mei.
Se apropie cu pași mari ziua aceea în care voi vedea ce a modelat Dumnezeu in pântecul meu, ce culori și forme a ales pentru tine, ce trăsături a presărat pe chipul tău…
Citește în continuare „Scrisoare pentru Elisabeta”
Se plimbă prin mine la pas iute gândurile, emoțiile, îndrăzneala timidă de a cere de la Tatăl meu o naștere ușoară…
Citește în continuare „Rânduri la ceas de seara (4)”
Vânt.
Se mișcă copacii dezgoliți de frunze.
În casă e cald. Vuietul lovește ferestrele și pătrunde din când în când, printre colinde, în timpanele mele.
Stau pe o pernă și cos inimi în timp ce prin mine se mișcă delicat un prunc.
În pieptul meu arde iubirea de Dumnezeu. Din ea îmi trag toate puterile, tot curajul de a fi și a îndrăzni, toată puterea de a iubi.
Sunt tot aici, în atelierul devenirii mele, în casa cu ferestre mari și pruncii în jurul meu.
Citește în continuare „Rânduri la ceas de seară (3)”
Prin mine se simt salturile unei noi vieți ce crește. Unduirile pielii mele provocate de ființa cea nouă îmi amintesc că așa au venit și ceilalți 3 prunci în lumea asta, că așa am venit până la urmă cu toții.
E atâta BUCURIE că nu mai are loc în mine.
Citește în continuare „Rânduri la ceas de seară (2)”
În seara aceasta, pe la ceasul al șaptelea, a bătut Hristos la ușa casei mele. A bătut de trei ori cu putere, în fiecare geam al ușii, până I-am deschis.
A venit ud, murdar, cu un miros înțepător de urină…și Îi era foame.
Tunetele și fulgerele accentuau portretul lui. Pe trup avea răni și trupul Îi ardea de mâncărimi.
Nu am avut curaj să Îl chem în casă. Mirosul era respingător. Ploaia îl accentua. S-a așezat pe prag. În acest loc nu Îl atingea apa care cădea din cer.. Era mulțumit cu locul.
Citește în continuare „Hristos la ușa mea”
În camera mea miroase tare a viață. Doi prunci dorm lângă mine și unul înlăuntrul meu.
Scap câteva lacrimi direct din centrul inimii și încerc să adun ziua în cuvinte, să compun o filă de jurnal, un fel de rezumat al tuturor celor prin care Dumnezeu mi-a mangaiat ființa.
E liniște, Stelele nopții tac. Glasul greierilor încununează liniștea, Nu latră nici un câine.
Liniște nu înseamnă să nu auzi nimic, ci să auzi acele lucruri care lasă loc să coboare glasul Creatorului în tine, care nu acoperă oglinda cea adevărată.
Citește în continuare „Rânduri la ceas de seară (1)”
Câteodată avem datoria să mărturisim înaintea oamenilor care așteaptă, care caută să știe cum arată viața noastră, care cu un ochi urmăresc să vadă dacă mai ești în depresie, dacă te mai simți epuizat, dacă pur și simplu ți-e bine. Oameni care te iubesc și care te poartă în rugăciuni, oameni pentru care viața ta contează într-o oarecare măsură și cărora nu le indiferent unde ești și cum ești.
Pentru aceia sunt aceste rânduri și pentru oricine va găsi folos din ele.
Vara anului 2022.
Mă aflam la mare cu cortul. Eram acolo cu toată familia (daniel si cei 3 copii). Anastasia, puiul cel mic, avea câteva luni. O alăptam…
Citește în continuare „Mărturie (despre starea psihică și fizică a ultimului an)”
Se scurg zilele verii. În toată ograda miroase a corcodușe tăvălite prin iarbă.
La poala dealului s-a țesut în ultimele săptămâni o turmă de capre,
Citește în continuare „Rezumat (in cuvinte și fotografii) al inimii mele.”
Risipiți!
Ne-am pierdut pe noi înșine și pe Dumnezeu, dar am cucerit tărâmuri, am agonisit averi, ne-am făcut un nume.
Risipiți!
Suntem peste tot, cu adevărat nu suntem niciunde.
Citește în continuare „Risipire (manifest pentru REGĂSIRE)”
Scurtă întroducere.
Acest text ilustrează imaginea orașului privită prin lentila inimii mele. S-ar putea să fie o imagine distorsionată de propria-mi trăire. Nu intenționez să rănesc pe nimeni. Retragerea din ritmul lui îi accentuează trăsăturile. E un mod de a privi detașat, pentru că dragostea de Viață mă ține tot mai departe de mrejele lui. Orașul e pentru mine, în această etapă, un potențiator al poftelor, un dăruitor de plăcere îmbrăcată în mii de forme, împuternicit să îți răpească propria voie și în definitiv viața.
Rândurile care urmează pot să producă judecată sau dispreț. De aceea se cer a fi citite doar de aceia care pot să le digere fără să se tulbure. Au fost scrise după câteva zile de retragere din ritmul vieții mele (în munți), după ce am respirat aer îmbibat în brazi, în ape limpezi, în stânci.
Citește în continuare „Nu-mi place orașul!”Înaintea ochilor mei se întinde un tărâm alb, o aglomerare, o împletire de fulgi proaspeți.
Satul meu pare un aluat de pâine care își așteaptă dospirea.
Bunul Tată cerne de câteva zile cerul și o face cu Mână largă.
„-Știu că ti-a fost dor! Ti-am auzit rugăciunea … ‘
M-am cocoțat pe vârful unui deal.
De aici se aude ecoul satului meu, voci, câini, viață.
Am venit aici ademenită de soare, am urmat urmele razelor lui, parfumul luminii calde.
Ascunsă, pitită cu totul între planurile mele, mă tem că nu Îi mai las loc Domnului meu să mă călăuzească.
Nu mai încap cuvintele Lui prin înghesuiala planurilor mele.
În această seară te-am lipit de inima mea și prin ceață, călcând frunze colorate, am străbătut satul.
Frigul umed a pătruns în amintiri și le-a răscolit. Inima întreagă a tresărit de dragul lor.
E 1 AN, un an întreg de când am încărcat bagajele în mașina noastră și am pornit spre maternitate.
E 1 AN, un an de când mă cauți și mă ai ca punct de sprijin, de alin, de odihnă.
Noapte după noapte respiri lângă urechea mea și crești, ți se lungesc mâinile, picioarele, îți cresc ochii și obrajii, buclele și dorințele, îți cresc silabe noi pe buze, puterile și zâmbetul.
În zilele acestui an au fost frânte porniri și dorințe prin toată dependența ta de mine. Aceasta m-a legat și m-a ținut când aș fi zburdat prin voia mea și m-a eliberat de prea multa dragoste de mine.
Ce legătură puternică e aceasta ce a început și a crescut între noi, mă ține din temelii, mă dezlipește și totuși mă face liberă.
Citește în continuare „Scrisoare pentru fiica mea… (1 an cu tine)”
Nori groși, liniște în odaia de sus, unde suntem cazați. Anastasia doarme și eu stau și mă gândesc la ziua de ieri.
Imi amintesc cum stând la intersecția dintre două universuri am avut timp să meditez la locul din care am venit, la mocirla în care m-am scăldat în tineretile mele, la deșertăciunea cu care mă adăpam si la tot golul ce se întindea împrejurul meu.
A venit vremea să ne deschidem ograda cea fără de porți pentru voi…
Aici, în liniștea noastră, am găsit o cale să ajungi și tu: prin ateliere și drumeții.
Prima invitație : 16 APRILIE!!
Privesc un chip, e chipul fiicei mele.
A adormit lângă mine. Ochii și inima mi se unesc lângă alcătuirea ei.
Sub genele ei crește un întreg univers.
E ea, Anastasia.
Dintre toate fetele din lumea aceasta, ea e cea care mi-a fost incredințată mie.
Scap 2 lacrimi și pe celelalte le las să mă inunde pe dinăuntru.
Seară.
Într-o casă de la sat stau aprinse lumini calde. În mijlocul lor un grup de fete, colorate și vesele, cu ochii strălucitori. Au venit să gătim împreună…
Eu uimită de unicitatea lor, ascult cu inima cuvintele lor, care curg și cuprind casa.
Citește în continuare „Atelier creativ de gătit”
Zilele acestei ierni au o altă formă, un alt conținut. Curgerea lor sculptează în mine înțelesuri noi: ale acestei lumi și ale Cerului.
Prin mintea mea se plimbă scutece, dureri de burta, muci, jucării împrăștiate, retete de prăjituri cu care îmi indulcesc imaginația la orele dimineții…inainte să apară lumina, jocuri de băieți încărcați cu energie și un șir lung de „mami”. Da, acel „mami” pe care fiecare mamă îl aude de sute de ori într-o zi, acea chemare a puterilor neștiute, a răspunsurilor liniștitoare și a altor resurse ce au stat îngropate până să primească chipuri în noi suflarea lui Dumnezeu.
Citește în continuare „Cum se vede Cerul din inima lui Efraim (4 ani și 8 luni)”
„Nimeni să nu-și caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.”
Biblia
Celulele gândului îmi sunt îmbibate cu aceste cuvinte…vii și lucrătoare.
Am adormit fredonându-le în timp ce vegheam la somnul neliniștit, cuprins de durere, al fetiței mele; în timp ce am pus în tigaia cea veghe un pumn plin cu boabe de pop corn ca să-i bucur pe băieți.
Iar peste noapte, trezită din somn ca să alăptez le-am auzit din nou.
Citește în continuare „Filă de jurnal – o zi de iarnă la țară”
„Astfel dar, cine crede că stă în picioare
să ia seama să nu cadă.”
Iată-mă!
Sunt aici, neadăpată din Tine, hrănită doar cu plăcerile acestei lumi, înșelată de proprile-mi pofte.
Iată-mă!
Citește în continuare „Cuvinte pentru Creatorul meu…la ceas de seară”
Seară de Noiembrie.
Mă găsesc într-un oraș străin, departe de cuibul meu, departe de respirația copiilor mei. Sunt aici, adusă de durerile unui început de travaliu.
Obrajii mi se inundă în lacrimi, un amestec de emoții și dor îmi provoacă suspine, aici, pe cărările înfrunzite ale unui parc. Pașii îmi sunt grei, lacrimile eliberatoare.
…
Citește în continuare „Scrisoare. Despre cum ai venit, despre nașterea ta…”
Privesc chipul ei.
Respirația ei e șoaptă caldă în care mă odihnesc: ” Eu, Eu am suflat viață peste ea.”
Domnul meu, ziua aceea în care ai adus voia Ta peste planurile mele și peste decizia mea de-a nu mai lăsa pântecul meu să rodească…ziua aceea…
Citește în continuare „Gânduri lângă ea…”
Draga mea, în timp ce eu scriu tu exiști și devii.
Ascunsă în pântecul meu și cetățean al inimii mele, ocupi mult și tot mai mult din universul meu.
Ai venit cum vin minunile și ai adus pace acolo unde demult era război. Odată cu tine Dumnezeu a presărat liniște împrejurul celulelor mele și bucurie cum nu credeam că mai există aici pe pământ.
Anastasia, învierea nădejdii mele și totodată a ascultării mele de Dumnezeu, tu ai venit ca răspuns al rugăciunilor și al temerilor abandonate în Dumnezeu.
Citește în continuare „Scrisoare pentru Anastasia”Azi îți vorbesc despre mulțumire,
despre acel obicei dobândit prin exercițiu,
care ridică ceața și ne dăruiește un ospăț necurmat….
Te invit la mine în grădină…printre fire proaspete de iarbă, într-o primăvară nouă.
Eu îți spun în cuvinte sărace ce înseamnă rugăciunea pentru mine….
Dincolo de toate… Dumnezeu să ne fie desfătarea!
E o vreme în care petrecem încă mult timp în casă.
Așa se face că scoatem la vânzare obiecte noi, create în casa noastră…în așteptarea anotimpurilor calde…
Cei care doriți să cumpărați produsele noastre îmi puteți lăsa mesaj pe
whatsapp 0753075724 sau
la adresa andreea_only_a_soul@yahoo.com
2. Suport chei: Dăruind vei dobândi – 35 lei (DISPONIBIL)
Citește în continuare „Suporturi pentru chei – modele unicat (35 lei/buc)”
Am creat o nouă serie de rame din lemn.
Modelele sunt unicat.
Culori, pirogravură, bucăți de piele colorată sunt cuvintele pe care le folosesc pentru a le descrie.
Dacă dorești una sau mai multe rame lasa-mi un mesaj pe whatsapp (0743075724)….
Citește în continuare „Rame (pentru fotografii sau mesaje) – 35 lei/buc”
Raze proaspete de soare se scurg printre dealuri.
Ele croiesc potecă spre ochii mei, spre inima mea.
Aici, în liniștea aceasta e atelierul devenirii mele.
Te invit la cel de-al 11-lea episod al isihiei mele:
„Pentru a cunoaște pe Dumnezeu nu e nevoie nici de bani, nici de averi,
ci numai de SMERENIE.”
Sf. Siluan Athonitul
Iar suntem doar noi 2.
TU și eu…pe patul durerilor mele, în vâltoarea întrebărilor mele.
Citește în continuare „În zgomotul adâncului meu, adierea Cuvintelor Tale…”Te invit la cel de-al 9-lea episod al isihiei mele…
Acum, când zăpada s-a topit și vântul suflă cu putere, trimit spre tine mireasmă de Cer.
Am primit-o de data aceasta lângă cartea lui Thomas Merton….
Am cules pentru tine: imagini cu viața la sat și cuvinte…cu aceeași nădejde:
că împreună vom deveni mai buni.
gânduri cu mireasmă de iarnă
o călătorie prin zăpadă și prin inimă
cu aceeași nădejde: că împreună vom deveni mai buni!
Un nou episod al ishiei mele.
Azi, un amestec de animale, zăpadă, copii…
și cuvinte din adânc de inimă.
Toate, cu aceeași nădejde: că împreună vom deveni mai buni!
Am adus aici cel de-al 6-lea episod al Isihiei mele…
Acum, la început de an, trimit spre tine imagini și cuvinte cu nădejdea că te vei putea odihni în ele…
În prag de sărbătoare câteva gânduri…dintr-o zi în care afară plouă și înlăuntru e război între două lumi nevăzute. Sper să te găsesc însetat de Cer!
La ceas de seară ești din nou în ograda mea și în casa mea, într-un sat din România.
Am ales să îți citesc despre post, despre adevăratul post…
Sper să te găsesc bine, cu inima plină de pace.
Dragi și prețioși prieteni, azi vin înaintea voastră cu lucrarea la care mulți dintre voi sunteți parte, la acest mod în care ați fost mădulare vii, a unui Trup nepieritor….
Azi am fost împreună cu prietenii noștri la casa lui Costică…și i-am găsit mutați în camera la care ați contribuit și voi… Și vreau să vă fac parte și vouă de imaginea aceasta, de fărâma aceasta din Univers…
E fărâma în care v-ați lăsat folosiți de Dumnezeu… și deși pare că investiția e în materie m-aș bucura să simțiti laolaltă cu mine, prin aceste imagini, că e în suflete…în suflete de om.
Vă dau o veste. Cristina, soția lui Costică e însărcinată și după sărbători ar trebui să nască cel de-al 11 -lea copil. Ea are 36 de ani…
Am întrebat-o ce nevoi ar mai avea…Așa mai urgente. Îi lipsește o mașină de spalat și niște dulapuri. În acest moment nu are dulap pentru haine și nici pentru vase…
Citește în continuare „VEȘTI…despre casa lui Costică”
Andreea Stanciu 