Iarnă…a viscolit cu teamă prin mine

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

„Să facă ce dorește cu mine, așa cum dorește, atât timp cât dorește.

Dacă întunericul meu este lumină pentru vreun suflet, dar, chiar și dacă nu înseamnă nimic pentru nimeni, sunt cu totul fericită să fiu floarea de câmp a lui Dumnezeu.”

(Maica Tereza)

b2

Eu nu pot rosti asta, încă n-am curajul acesta și încrederea aceasta nealterată…dar în miezul ființei mele am lacrimi când citesc cuvintele Maicii Tereza. Ah! ce privilegiu că ajung la noi taine din umblarea sfinților cu Dumnezeu. Că dintr-o dată suntem iar ridicați din mocirla deznădejdii și a trăirii superficiale.

În satul meu s-a topit zăpada.

În inima mea e soare acum.

…. Citește în continuare „Iarnă…a viscolit cu teamă prin mine” →

Întâlnirea cu Marele Stres…la oraș

Publicat pe de Andreea Stanciu2 comentarii

„Simplificați-vă viața și stresul  va fugi….

Oamenii se grăbesc și aleargă mereu. La ora cutare trebuie să se afle aici, la cealaltă acolo și așa mai departe. Iar ca să nu uite ce au de făcut și le notează pe toate. Cu atâta alergătură, tot este bine că își mai  duc aminte cum îi cheamă. Nici pe ei înșiși nu se cunosc. Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglindești în apa tulbure? Dumnezeu să mă ierte, dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni. Oamenii nu se gândesc la cealaltă viață, ci cer numai aici cât mai multe bunuri materiale.

De aceea nu află linște și aleargă mereu.”

(Cuviosul Paisie Aghiorâtul)

Europe these days

Se făcea că am petrecut căteva zile la oraș și acolo l-am întâlnit pe un fost tovarăș: Marele stres.

L-am găsit puțin mai gras…a început să mănânce și din cei ce altădată nu mânca, se hrănește cu tot ce prinde viu și nemuritor, chiar și cu copiii.

Vă spun pe scurt cum ne-am reîntâlnit. Obișnuită fiind la sat am cam uitat ce înseamnă să te plimbi prin oraș. Pentru asta e nevoie de o îndelungă pregătire. E ca și cum ai defila pe un podium uriaș, prin fața unui mare public. Citește în continuare „Întâlnirea cu Marele Stres…la oraș” →

„Odinioară erați întuneric; dar acum sunteti lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii.” (săptămâna 5)

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

 

E o seară cuprinsă în ceață.

În centrul ființei mele stau tăcuți vlăstari ai bucuriei.

Postul acesta cu toate dezlipirile ce le-a adus în viața mea mi-a creionat o altă formă a bucuriei și sensului. Zilele legate prin felurite renunțări mi-au deschis celule noi ale vederii. Liniștea și limpezimea minții sunt daruri prețioase de care n-as vrea sa mă desprind. Citește în continuare „„Odinioară erați întuneric; dar acum sunteti lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii.” (săptămâna 5)” →

”…și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (săptămâna 4)

Publicat pe de Andreea StanciuUn comentariu

E o altă seară de decembrie. Una din acelea în care îmi așez trăirile în poala ochilor tăi.

Acest act al sufletului meu pleacă cu o nădejde vie: să ajungă acolo unde poate să fie o unealtă spre viață. Pleacă de la poala unui deal, dintr-o casă cu ferestre mari, dintr-o inimă îndrăgostită de Dumnezeu, spre tine.

Cum ți-e sufletul? E cald și bine în lăuntrul tău?

Cum ți-s gândurile? Fac lumină în jurul tău?

IMG_9124

De ce ți-e dor? După ce însetează adâncul tău?

N-ai  avea nevoie să te simți ascultat și-apoi iubit chiar dacă ești de neînțeles? Citește în continuare „”…și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (săptămâna 4)” →

„…să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre…”(săptămâna 3)

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

O ceață groasă mi-a împrejmuit casa.

Zăpada e încă aici.

Hotarele ei nu s-au topit…deși e cald, parcă prea cald penru o seară de decembrie.

IMG_8929 Citește în continuare „„…să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre…”(săptămâna 3)” →

Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui! (săptămâna 2)

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

Ziua aceasta e un dar, împachetat în fulgi de zăpadă și în zbor de păsări. Dumnezeu l-a așezat la poarta ființei mele și iată că eu îl primesc și îl las să cheme lacrimile ochilor mei.

IMG_8893

Ninge tare! Ninge cum nu a mai nins de sute de zile. Ninge cald.

Și eu stau ca un mut căruia i-au pierit silabele nemaiputând să alcătuiesc frumusețea acestei ninsori.

Mi-am pironit ochii în acest cadru și tandrețea lui îmi duce gândurile spre Creator. Citește în continuare „Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui! (săptămâna 2)” →

„Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micșorez” (săptămâna 1)

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

E aproape iarnă…deși e încă cald și mai sunt frunze verzi pe vlăstarii de corcoduș.

IMG_8774

E aproape iarnă…deși țâșnesc muguri verzi prin ghivecele rătăcite prin grădină, pe straturile înălțate și pe tot teritoriul inimii mele.

De geamul dimineții se lovește o pasăre. Zborul ei e o alifie neașteptată care pătrunde dincolo de retina mea, trezindu-mi bucuria. Citește în continuare „„Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micșorez” (săptămâna 1)” →

E octombrie la noi în sat. Stau în loc ca să mi se poată roti inima în jurul voii lui Dumnezeu…

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

Ochii mei, ochii mei ating frumusețea acestei zile și inima mi se înmoaie …așa cum se înmoaie ceara când e atinsă de căldură. Oare și inima mea devine astfel modelabilă?

Conturul luminii e alcătuit din frunze galbene. Câte o pasăre neagră trece prin acest tablou…

IMG_8236

Săgeți îmbibate în dragoste… Citește în continuare „E octombrie la noi în sat. Stau în loc ca să mi se poată roti inima în jurul voii lui Dumnezeu…” →

Filă a inimii mele – Colibița (septembrie 2019)

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

Mă ustură ochii și mă dor mădularele. Am păcătuit!

Și păcatele mele au stins rând pe rând Duhul…și adierea Lui prin mine.

E secetă în mine. Mă arde foamea după Dumnezeu. Citește în continuare „Filă a inimii mele – Colibița (septembrie 2019)” →

Filă a inimii mele – Răcătău (august 2019)

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

Un șirag de brazi ne înconjoară cortul.

a23

Deasupra cer, doar cer senin.

a17

Ochii mușcă cu lăcomie din albastrul cerului. Nu se pot sătura.

Le era foame…de tot ce au uitat să privească.

Sunt un om nebun de fiecare dată când pun granițe între mine și prezența lui Dumnezeu. Citește în continuare „Filă a inimii mele – Răcătău (august 2019)” →

Scrisoare de la mal de mare … (pruncilor mei)

Publicat pe de Andreea Stanciu2 comentarii

Dragii mei,

sunteți  două picături cu păr bălai scăldate în apa mării, doua ideei veșnice, doua modelaje unicate…

în fața ființei mele.

Eu vă privesc și îndes momentele acestea în străfundul meu.

8

Câteodată aș adăuga alcătuirii voastre din alcătuirea mea… Citește în continuare „Scrisoare de la mal de mare … (pruncilor mei)” →

Filă a inimii mele – Corbu (iulie 2019)

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu
„Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme,
lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.”

De retina mea se sparg valurile mării.

30

Lumina strălucește în oglinda apei, lumina îmbracă chipuri, lumina și-a țesut cărare spre inima mea însetată.

E o dimineață de iulie.

În mine stau înșirate clipe cu fața spre soare și ar vrea să alerge în afara mea, făcându-se cuvinte.

În dreapta mea o barcă verde, înfiptă în uscat. În stânga un copil care sapă în nisipul din apropierea apei și privește pierdut la munca lui înghițită de val. Citește în continuare „Filă a inimii mele – Corbu (iulie 2019)” →

Filă a unui iunie scăldat în zâmbet

Publicat pe de Andreea Stanciu2 comentarii

E cald.

Zilele sunt lungi.

Prin fața soarelui se plimbă câteodată nori și vânt.

Stropi mari pătrund în pământul însetat.

Toate florile și frunzele sunt îmbibate cu bucurie. Citește în continuare „Filă a unui iunie scăldat în zâmbet” →

DEPRESIA – hoțul culorilor mele

Publicat pe de Andreea Stanciu16 comentarii

A venit tip til…așa cum vin hoții.

A înconjurat de câteva ori ființa mea și după ce a găsit intrarea mi-a răpit toate culorile.

N-am știut de la început CINE e… N-am știut cum se stă în fața ei.

Mi-a anesteziat simțurile. Mi-a înțepenit voința. A legat puterile trupului meu.

A acoperit viitorul meu în deznădejde și mi-a derulat imagini cu trecutul meu. În tot acest timp striga fără milă: NIMIC NU ARE SENS! Citește în continuare „DEPRESIA – hoțul culorilor mele” →

Mărunțelul meu drag,… (o scrisoare – partea 2 )

Publicat pe de Andreea Stanciu2 comentarii

…

Iarna s-a dus.

Primăvara descoase norii și soarele are loc să inunde pământul…

9

Sunt zile în care ne scăldăm ochii în lumină ca să fim tămăduiți de toată absența ei. Celule absorb, buzele nasc zâmbet, buclele tale aurii sunt purtate de adieri noi.

Croiesc cu litere haine pentru inima ta veșnică. Cos cu iubire fâșii din timpul nostru împreună pentru vremurile ce azi par îndepărtate. Citește în continuare „Mărunțelul meu drag,… (o scrisoare – partea 2 )” →

Filă a unui februarie cuprins de Soare

Publicat pe de Andreea StanciuUn comentariu

 

Mi-am deschis în această dimineață ochii și Dumnezeu a turnat balsam cu soare în calea lor. Pe ferestre pătrunde de ore multe o lumină caldă.

Degetele mele se mișcă învelite cu ea. Farfuriile de pe masă au umbră, iar pe chipurile animaleleor din ogradă a răsărit odată cu această lumină, bucuria. Citește în continuare „Filă a unui februarie cuprins de Soare” →

Mărunțelul meu drag,… (o scrisoare – partea 1 )

Publicat pe de Andreea Stanciu6 comentarii

Aceste rânduri s-au scris mai întâi fără litere.

Zile după zile și seri la rând am plămădit din trăiri , am compus din gânduri un șir de rânduri pe care mi le fredonam mie și lui Dumnezeu.  În această seară le pun în forma literelor ca să le trimit spre tine, spre omul mare ce se află acum într-un mărunțel.

Le scriu timid.

Știi, dragul meu? câteodată această formă nu poate să cuprindă ceea ce eu, mama ta, port pentru tine. Mă folosesc de cuvinte ca să las moștenire devenirii tale ceea ce ești tu azi, să-ți gâdil timpanele inimii cu acordurile începutului tău, să știi cum erai tu ca vlăstar, cum Dumnezeu căuta loc în tine. Să știi când vei fi om mare că ai fost mai întâi copil… Poate așa va fi puțin mai usor să te faci iar COPIL Citește în continuare „Mărunțelul meu drag,… (o scrisoare – partea 1 )” →

Te simți singur? Infinit de singur…?

Publicat pe de Andreea Stanciu14 comentarii
„Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte,
pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace.”

img_1637

Când frica vrea să te înghită,

Când deznădejdea vrea să te acopere,

Când durerea vrea să te nimicească,

Și Tristețea vrea să-și înfigă ghearele în toate gândurile tale… Citește în continuare „Te simți singur? Infinit de singur…?” →

Filă a unui ianuarie ascuns sub zăpadă

Publicat pe de Andreea Stanciu6 comentarii

Inima omului e sensibilă. Ea tremură de durere și rănile ei pot sângera mult. Inima nu e un punct fix, nu e un loc vizibil…nu poate fi măsurată, nici cântărită. Chipul și gesturile pot trăda conținutul ei, dar ea ca întreg poate fi cunoscută doar de Ziditorul ei.

img_1159

E lumea plină de inimi tremurânde, de inimi răpuse de foame și sete după Veșnicie.

Căci în definitiv ce poate însemna această goană după mai mult? Cum se pot traduce toate orele trăite pentru agonisirea materialului? De ce suntem tot mai flămânzi după ce roadem putrezirea? De ce acolo, în locul invizibil al ființelor noastre e frig și pustiu? Citește în continuare „Filă a unui ianuarie ascuns sub zăpadă” →

Zăpadă! Zăpadă pe toate potecile inimii mele…(săptămâna 6)

Publicat pe de Andreea Stanciu10 comentarii

 

„Trebuie să-ți folosești viața care ți s-a dat pentru a le da altora viață.
Ai primit niște daruri pe care nu trebuie să le ții pentru tine, ele ți-au fost date ca să fie o ancoră de salvare pentru alții, în caz contrar îți vei pierde viața.
Mesajul vine ca un ecou de la Dumnezeu: dacă darurile tale nu oferă alinare altora, tu nu trăiești cu adevărat.
Ce-i folosește unui om să câștige toată lumea , dacă își pierde sufletul?”

(Ann Voskamp – Cel mai mare Dar)

IMG_0268

Acum știu ce așteptau toți pomii, toate casele, toate drumurile!

Știu ce așteptau dealurile, pădurile și odată cu ele toți ochii noștri! Citește în continuare „Zăpadă! Zăpadă pe toate potecile inimii mele…(săptămâna 6)” →

Când inima pornește să caute urmele dragostei LUI (săptămâna 5)

Publicat pe de Andreea Stanciu9 comentarii
”Singurul lucru care ne va satisface tânjirea după mai mult este foamea după Cel care se coboară în Betleem, Casa pâinii, Cel care ne caută și ni Se oferă ca Pâinea care ne satisface sufletele înfometate.”
(Ann Voskamp)
IMG_0056

Dragă inimă, ție ți-e mereu foame de Dumnezeu și eu te hrănesc cu lucruri trecătoare.

Tu rămâi verde când înghiți Lumină, când absorbi cu toate rădăcinile tale din veșnicie, iar eu te păcălesc cu surogate ieftine, cu lucruri ce par mari în ochii acestei lumi, dar care în final vor fi cenușă.

În multele clipe în care mă dedic umplerii hambarelor, tu începi să te ofilești…pentru că materialul din care ai fost tu zidită nu poate fi înșelat. Citește în continuare „Când inima pornește să caute urmele dragostei LUI (săptămâna 5)” →

Când întâmpini gândul rău cu gândul cel bun (săptămâna 4)

Publicat pe de Andreea Stanciu6 comentarii

 

„Orice lucru bun este darul lui Dumnezeu.
Deci, nicicând să crezi gândului care te laudă pe tine pentru lucrul cel bun.”

(Varsanufie cel Mare)

Da, e iarnă.

IMG_1197

Da, întunericul e mai larg.

Da, oboseala e adesea mare. Citește în continuare „Când întâmpini gândul rău cu gândul cel bun (săptămâna 4)” →

Iarna e aici. În palmele ei s-a cuibărit frigul… (săptămâna 3)

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu
”Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu;
voi de aceea n-ascultați, pentru că nu sunteți din Dumnezeu.”

(Biblia)

2

E prima zi a unui nou decembrie. Prima zi de iarnă. E frig. Citește în continuare „Iarna e aici. În palmele ei s-a cuibărit frigul… (săptămâna 3)” →

Fragment al sfârșitului de toamnă (săptămâna 2)

Publicat pe de Andreea Stanciu7 comentarii
”Predați-vă cu totul în mâinile lui Dumnezeu și nu vă neliniștiți. Ce va fi mai de folos vouă și de mântuire, aceea vă va trimite vouă Domnul.”

(Starețul Ieronim Apostolidis)

Câteodată mă aflu singură în casa de la poala dealului de piatră. Sunt aici, cu gândurile toate, cu trăirile mele…aici, la capăt de lume parcă. În vecinătatea mea stau înșirați pomi bătrâni, dezbrăcați de frunze, un nor gri și câteva dealuri. Decorul acesta mă obligă să fac săpături în adâncimile inimii mele, să redescopăr că pustiul poate deveni cel mai sigur loc de întâlnire cu Dumnezeu. E un punct stabil în universul vieții mele, nu e perturbat de voci, nici de mersul grăbit al lumii.

Îmi obligă gândul să se prindă cu putere de Dumnezeu. Să cheme numele Lui și puterea Lui și bunătățile Lui… Doar când rămân singură pot să măsor cât de aproape sau cât de departe sunt de Creator. Nu mă pot îmbăta cu deșertăciuni, nici cu alte realități. Devin transparentă … Citește în continuare „Fragment al sfârșitului de toamnă (săptămâna 2)” →

Dragului meu, Rafael… (săptămâna 1 – o scrisoare)

Publicat pe de Andreea Stanciu2 comentarii

Stau grămadă gândurile și imaginile la poarta inimii mele și devin gălăgioase încercând să vină la lumină. Le-am ținut acolo mult și orice lucru neîmpărtășit devine povară sărăcind ființa.

(ascultăm în timp ce citim…) Citește în continuare „Dragului meu, Rafael… (săptămâna 1 – o scrisoare)” →

Draga mea fărâmă de lumină,

Publicat pe de Andreea Stanciu5 comentarii

Port dorul de a-ți scrie o scrisoare…și vreau să-l potolesc.

Stau în inima mea trăiri care își doresc să devină cuvinte pentru tine.

Va veni o zi când tu vei putea descifra literele și odată cu ele vei afla cât de mult însemni, cât ești de iubit, cât de mult prețuiești.

b10 Citește în continuare „Draga mea fărâmă de lumină,” →

Toamnă…toamnă în satul din mine

Publicat pe de Andreea Stanciu4 comentarii

Dimineață.

Mi se descâlcesc gândurile în raza răsăritului.

b10Cu sufletul amorțit îmi iau pruncul în brațe și în timp ce descifrez belșugul de frumusețe al acestei zile simt dezmorțire. Buzele primesc forma zâmbetului, ochii își lărgesc vederea, inima află sensul unei zile noi.

E toamnă. Ies în grabă pe ușă purtând în mână un coș de nuiele. În el îmi strâng nucile din fața casei și odată cu acestea încep să număr binecuvântările zilei. Citește în continuare „Toamnă…toamnă în satul din mine” →

Dragilor mei…(scrisoare cu trei destinatari)

Publicat pe de Andreea Stanciu2 comentarii

Suntem la mal de mare.

În spatele nostru se văd brațele calde ale apusului de soare. E un august blând, pe care briza mării îl scrie clar pe inima mea.

Vă privesc pe voi, cei trei ai mei. Sunteți tabloul perfect. Nu-i lipsește nimic acestei clipe. E întreagă prin frumusețe. Sunteți cu părul în vânt. Conturul vostru e aurit. Inimilie voastre strălucesc.

Sunteți tot ce poate fi mai real și mai mișcător pentru ființa mea din tot ce mi-a fost dat să văd sub soare.

Iată că stăm și ne bucurăm după o lungă și parcă fără capăt..vale. Citește în continuare „Dragilor mei…(scrisoare cu trei destinatari)” →

O ploaie de gânduri șoptite, dintr-un anotimp cald

Publicat pe de Andreea StanciuUn comentariu

O liniște vie îmi locuia grădina.

Copiii se jucau în tihnă și din când în când depănau povești și vise sub nucul din mijloc.

Oaia rumega fără repaus în micul ei grajd.

b13

Dinspre dealuri a venit un nor negru care acum revarsă apă în picuri mari peste împrejurimile casei.

Eu privesc spectacolul acesta splendid din spatele ferestrelor largi.

Efraim, copilul cu cer în ochi, doarme pe patul cel mare…care odinioară a fost un stejar. Citește în continuare „O ploaie de gânduri șoptite, dintr-un anotimp cald” →

Lacrimi pentru Dumnezeu

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

Am nevoie să plâng Doamne.

Să plâng până vei auzi lacrima mea îndurerată, să plâng de dorul Tău, de dorul nostru.

Mă ustură durerea și toată neputința de a mă ridica din mine și a păși spre alții, mă ustură înstrăinarea de inima Ta caldă.

Mă simt singură fără Tine locuind în mine, singură și uscată pe un teren abrupt…ca și cum aș cădea într-un gol întunecat. Citește în continuare „Lacrimi pentru Dumnezeu” →

La mulți ani, minune!

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

Geamurile sunt închise.

Nu pot auzi de data aceasta corul păsărilor, dar pot auzi silabele rostite de pruncul meu cel mic. Sunt amestecate, încâlcite, dar sunt rostiri ce își au izvor în inimă. Într-o zi vor fi rostiri clare.

Efraim, acest copil e un miracol sădit în pântecul meu…

IMG_2398.jpg

Din acel punct ți-ai început viața, Efraim.

Nu pot uita ziua nașterii tale. E gravată în miezul ființei mele. Citește în continuare „La mulți ani, minune!” →

Dor de soare, inimii mele

Publicat pe de Andreea StanciuUn comentariu

Plouă iute, direct pe inima mea fără acoperiș.

Și cum vin fugăriți toți picurii străpung…lăsând fisuri în urmă.

Fisurile inimii sunt ca niște vulcani din care dragostea se pregătește să erupă, să se verse, să se metamorfozeze într-un traseu clar.

IMG_0669 Citește în continuare „Dor de soare, inimii mele” →

Bună Andreea…ești bine?

Publicat pe de Andreea Stanciu6 comentarii

E o dimineață rece…de martie.

În jur zăpadă îngropată în raze de soare. Prin grădina albă fiecare animal se plimbă pe cărarea poftelor lui.

IMG_0590

Eu îmi croiesc în singurătate și pustiu o cărare, propria cărare a acestei dimineți. Soarele îmi face o chemare suavă, clipește cu lumină inimii mele și mă îndeamnă să-mi fac curaj să ies din închisoarea gândurilor mele. Las casa, hainele ce așteaptă să fie așezate, vasele ce așteaptă să fie spălate și pe toate celelalte ce mă mint că sunt o urgență și fac pași.

Pași în pijamaua mea pufoasă, cu o cană cu cicoare în mână…pași care mă conduc spre leagănul din lemn. De luni de zile stă proptit în fața casei și iată că azi a venit vremea lui, vremea să mă sprijine în timp ce sorb cicoarea și vântul, în timp ce gust ca un copil din frumusețea acestui loc, a acestei zile.

Dealurile înalte, cu copaci crescuți din ele sunt clătinate de un vânt cald. Se aud păsări. Unele păsări vestesc bucuria, reînvierea verdelui, vestesc vremuri mai bune.  Cele de azi au vestit timpanelor mele bucuria. Pentru câteva clipe mi se dăruiește senzația abandonării la marginea mării…cu briza prin firele de gând pribeag. Citește în continuare „Bună Andreea…ești bine?” →

5. Dragului meu Efraim…scrisoare

Publicat pe de Andreea Stanciu4 comentarii

Puiul meu mic, aș plânge în hohote în dimineața aceasta…dacă nu m-aș îneca în propriul plâns.

Aș plânge pentru greșeli, pentru erori, pentru clipe în șir pe care le-am trăit fără să am inima învelită în dragoste. Aș plânge pentru toate clipelea acelea în care plânsul tău m-a condus la disperare și oboseala m-a împins să exclam mizerii, să văd trupul tău mic o mare piedică ce stă în calea liniștii mele.

Aș plânge de bucurie totodată: bucurie cî în toată nebunia firii mele păcătoase se scrie ca un susur pe pereții timpanelor o Șoaptă:

„E pruncul Meu. Ți l-am încredințat pentru o vreme.” Citește în continuare „5. Dragului meu Efraim…scrisoare” →

Zenit 5

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

Iată cum Anca m-a provocat să scriu despre Mulțumire pentru revista ei…

Nu-i ușor să scrii tocmai despre ea, când te simți obosit, frânt, confuz.

Dar e întotdeauna vindecător…

Vă invit să răsfoiți paginile atent lucrate, să le citiți de veți simți și să luați ceea ce vă poate fi de folos zilelor voastre…

„E iarnă și e soare.

În lumina aceasta proaspătă picură de pe acoperișul casei zăpadă topită.  Citește în continuare „Zenit 5” →

4. Scrisoare…dragului meu, RAFAEL

Publicat pe de Andreea Stanciu6 comentarii

E una din zilele lunii febrauarie. Afară ninge. Un strat de un alb curat acoperă orice urmă de mizerie, se lasă domol peste fâșiile de gri și maro. E un dar pentru ochii mei acest dans la care privesc prin perdeaua transparentă a dormitorului.

Tu ai fost cel care a tăbărât azi în liniștea dimineții mele, ai călcat cu bucuria ta în timpul meu cu Dumnezeu, ai dat lacrimile toate la o parte și ai strigat:

„ – Mami, ninge! Mami, ai văzut cum ninge?

– N-am văzut până acum când mi-ai arătat tu. Mulțumesc!” Citește în continuare „4. Scrisoare…dragului meu, RAFAEL” →

3. Dorul de Dumnezeu

Publicat pe de Andreea Stanciu2 comentarii

Câteodată dorul de Dumnezeu e o simplă șoaptă.

Alteori e un strigăt disperat.

Adâncimea depărtării de El nu se măsoară întotdeauna în clipe.

În mâinile mele o carte. Sub ochii mei cuvintele unui om care a iubit mult pe Dumnezeu. Rândurile ei îmi vin ca răspunsuri la multe frământări.

Câteva rânduri presar aici. Să ne fie semințe de eliberare din neputința de a ne ruga… Citește în continuare „3. Dorul de Dumnezeu” →

2. Toate…cu Dumnezeu

Publicat pe de Andreea Stanciu4 comentarii

„A te baza pe Dumnezeu trebuie să înceapă din nou în fiecare zi

ca și cum nimic nu s-ar fi făcut încă.”

C. S. Lewis

q19

Zile lungi, nopți fragmentate, provocări după provocări, decizii de luat…

Ispite începute în gând, gata gata să răstoarne toată pacea casei mele.

Da, sunt obosită…mă trezesc de multe ori pe noapte. Îmi amintesc cât de greu îmi purtam trupul prin zi după una sau două astfel de nopți. Acum s-au strâns cu zecile. Citește în continuare „2. Toate…cu Dumnezeu” →

Cuvinte…pentru inimă

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

IMG_8207„Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Uşa oilor. 

Toţi cei ce au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari, dar oile n-au ascultat de ei.

Eu sunt Uşa. Citește în continuare „Cuvinte…pentru inimă” →

1. Exercițiu de mulțumire

Publicat pe de Andreea Stanciu4 comentarii

Tată din Cer, am atâtea…atâtea pentru care uit să îți mulțumesc.

Ai lăsat să ningă peste viața mea cu belșug de frumusețe strecurată în oameni, animale, lucruri, în tot ce stă împrejurul meu. Sunt strânse în horă frumuseți, legate toate cu prezența Ta, risipite de dragul meu…

b25

Eu, flămândă după sens arunc pivirea mea dincolo de acestea, lăsând să cadă perdeaua peste ochi. Strâng tare pleoapele ca să nu văd în timp ce Tu adaugi clipă de clipă minuni…

Oare Sensul nu se află în cele mărunte, în detalii? Citește în continuare „1. Exercițiu de mulțumire” →

Decorarea inimii mele (restanță)

Publicat pe de Andreea StanciuUn comentariu

Mulțumesc tuturor celor care m-au așteptat să vin cu gândurile aici. Am întârziat pentru că a fost nevoie de încheierea șantierului ca să pot începe decorarea inimii.

Și pe când am crezut că pot decora o Șoaptă blândă mi-a încorsetat voia: încă nu…încă nu e vremea. Pe ritmul șuvoiului de lacrimi mi-a dărâmat încă un perete, a săpat în locuri căptușite. Eu credeam că mă va frânge. Șoapta m-a asigurat că va fi mult mai bine, că va pansa rana și va umple golul cu Prezența Sa. Eu aș fi vrut să lase loc și voii mele, dar de data aceasta a rostit un NU categoric. Am înțeles că voia mea nu lasă loc Planului și am continuat să înghit lacrimi. Doar atât am știut. Citește în continuare „Decorarea inimii mele (restanță)” →

O viață în șantier…(saptămâna 4)

Publicat pe de Andreea Stanciu2 comentarii

315

Pentru ca razele de lumină să poată aluneca fără opreliște peste viața mea, ea trebuie să treacă prin șantier.

Dumnezeu nu m-a întrebat niciodată dacă mă simt pregătită pentru asta. Citește în continuare „O viață în șantier…(saptămâna 4)” →

Remodelată de pustiu (săptămâna 3)

Publicat pe de Andreea Stanciu3 comentarii

De 8 luni locuiesc pe o uliță retrasă a unui sat. E un loc magic, cu o putere extraordinară de-a deveni potecă către inima lui Dumnezeu.

Un om venit în vizită a plecat șoptind: „voi trăiți în sihăstrie aici ”…

Vă spun o taină grea: sihăstria te poate înnebuni dacă nu faci din ea loc de întâlnire cu Dumnezeu.  Poate să te frângă. să te înghită într-un abis al tăcerii, al nonsensului.

Suntem obișnuiți cu aglomerația, cu stimulii puternici, cu zumzetul. Am crescut modelați de acestea. În pustiu ești redefinit, remodelat, aici nu poți supraviețui cu vechile obiceiuri. De aici îți vine să fugi dacă nu te refugiezi în brațele Creatorului.

Întâlnirea cu tine e zguduitoare atunci când nu e intermediată de alte elemente care distrag. Liniștea îți zgârie retina. Ochii se plimbă haotic în căutarea altor entități. Sunt adesea bulversați de absența acesteia. Ar încerca să construiască imaginar oameni, căruțe, cai…dar acest lucru ar fi halucinație, îmbătare cu apă rece, ar fi minciună.

28

Hai să ascultăm în timp ce citim…

Când în miez de iarnă ai un singur vecin care urmează să plece în câteva zile, când pe uliță nu trece nimeni pentru că a ta casă se află la capăt de drum, la granița dintre sat și sălbăticie, când te descoperi mai singur ca oricând altcândva în istoria vieții tale, atunci nu ai decât două variante: să părăsești un vis construit cu Dumnezeu sau să rămâi în el și să accepți remodelarea. Citește în continuare „Remodelată de pustiu (săptămâna 3)” →

Mă simt onorată să fiu mamă de veșnicii (săptămâna 2)

Publicat pe de Andreea Stanciu16 comentarii

 

A nins, a nins din nou cu bucurie pe umerii unui suflet prabusit sub proprile-i temeri.

A nins cu gânduri noi pe cărarea minții mele, pe bolovanii aceia ce ingreunau mersul.

A nins! Citește în continuare „Mă simt onorată să fiu mamă de veșnicii (săptămâna 2)” →

Drumul ce trece prin vale duce pe stâncă (săptămâna 1)

Publicat pe de Andreea Stanciu5 comentarii

Agale, agale a venit un nou post peste viețile noastre, să le înmoaie că au devenit pietre.

I-am spus inimii mele că tare bine i-ar face să scrie câte o filă de blog în fiecare săptămână a acestui post. Ea a tresărit la această provocare deși știe că va fi un efort pentru că de vreme lungă a abandonat scrierea, a abandonat visele și imaginația.

A fost silită să tacă în timp ce e modelată.

Cuvintele ce vor răsări în acestă iarnă au rădăcinile înfipte într-o vale, în zbateri, într-o depresie lungă, în zile cu ceață pe ochi, în ore nenumărate de tristețe.  Am nădejdea largă că va ninge peste ele cu fărâme din Dumnezeu și astfel voi regăsi sensul pierdut.

Știu că sunt mulți asemeni mie, cuprinși în neputința de a mai găsi bucuria. Acest post va fi locul prin care zidesc poduri către inimi ce nu se mai pot bucura. Și lângă toate cuvintele voi sădi câte o rugăciune.

IMG_5589

Citește în continuare „Drumul ce trece prin vale duce pe stâncă (săptămâna 1)” →

Mijloc de toamnă

Publicat pe de Andreea Stanciu3 comentarii

 

E toamnă iar.

Întâia toamnă petrecută aici.

Dimineață după dimineață m-am ridicat din așternuturi cu un voal de neputință… neputință de a găsi minunile înșirate pe poteca vieții mele. Citește în continuare „Mijloc de toamnă” →