Viata noastra (prin ochii si inima celor de la Be-Light)

NOILa sfarsitul toamnei am avut o zi speciala, in care Dragos si Laura de la Be-Light ne-au facut fotografii. Eu sunt fascinata de talentul lor si de felul minunat in care au vazut viata noastra. Citește în continuare „Viata noastra (prin ochii si inima celor de la Be-Light)”

E februarie la noi în sat…frumusețea colindă ulițele sufletelor noastre când îi dăm voie

 „Puii de leu duc lipsă, și li-i foame, dar cei ce cauta pe Domnul nu duc lipsă de nici un bine.

Veniți, fiilor, și ascultați-mă căci vă voi învăța frica de Domnul.

Cine este omul care dorește viața, și vrea să aibă parte de zile fericite?

Ferește-ți limba de rău, și buzele de cuvinte înșelătoare!

Depărtează-te de rău, și fă binele,

Caută pacea, și aleargă după ea!

Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană, și urechile Lui iau aminte la strigătele lor.”

b11

 

E o dimineață îmbrăcată în soare. Deschid ușa casei și păsările ce se hrănesc cu miez de pâine din zăpadă se ridică și zboară. Închid ochii și las clipa să pășească prin mine. Citește în continuare „E februarie la noi în sat…frumusețea colindă ulițele sufletelor noastre când îi dăm voie”

„Îndrăznește să trăiești din plin acolo unde te afli” – Ann Voskamp

„Singurul lucru care stă în puterea noastră să-l hotărâm este cum folosim timpul ce ni sa dat. ” – J. R. R. Tolkien

Cred că ultimii ani cu tot ce cuprind ei sunt pentru mine cea mai reală mărturie a citatului găsit azi în cartea O mie de daruri.

Cred că fără ei aș fi crezut că cele ce stau azi  sub ochii mei sunt inchipuiri ale unei minți visătoare și nu au de-a face cu realitatea.

b1

Am mărturisit celor ce mă vizitează în acest spațiu virtual că port o dorință și mi-am făcut un scop din a fi mulțumitoare, din a mulțumi. Citește în continuare „„Îndrăznește să trăiești din plin acolo unde te afli” – Ann Voskamp”

O poveste

cam1

 

A fost odată un gând mare mare…de Teamă.

Acest gând și-a făcut cuib în sufletul a doi oameni veniți de la oraș, într-o casă veche…la Țară. Ei nu știau că atunci când apune soarele se face noapte. Veneau dintr-un oraș mare. În orașul lor nu se făcea niciodată noapte. Acolo era plin de lumini și acest lucru era primejdios pentru că niciodată nu se vedeau stelele. Citește în continuare „O poveste”

E ianuarie la noi în sat…vântul frământă zăpada. În liniște o lasă la dospit…sub soare.

b38

În satul nostru e frig și a nins. Noi am crezut că ninge cu fulgi de zapadă, dar a nins cu bucurie…

Cerul de un albastru puternic stă ca o oglindă să cuprindă bucuria satului…și n-o cuprinde. Atunci începe să frământe zăpada. O lasă sub soarele rece…la dospit. Apoi o modelează, o împletește cu noi, o aruncă în sus, o lasă la pământ, o face culcuș pentru animale, o despletește…și seara o lasă să doarmă sub stele. Se joacă și el …că e copil. 🙂 Citește în continuare „E ianuarie la noi în sat…vântul frământă zăpada. În liniște o lasă la dospit…sub soare.”

E decembrie la noi în sat…ne pregătim cuibul și inima pentru Crăciun

1

În seara asta mă așez să scriu după ce mi-am adormit puiul. E un obicei special acesta de a-ți adormi puii fără a purta teamă de asta, fără a fi împovărat de asta. O vreme mi-am dorit mult ca Rafael să se obișnuiască să adoarmă singur. Acum îmi doresc să nu se stingă prea curînd această nevoie… din inima lui.

Ce binecuvîntare să fie seară în cuib și puiul să te cheme șoptit: ,,Mami, vii te rog lîngă mine!,, Apoi după câteva întrebări, după câteva poveri mărturisite să-ți spună: ,,Poți să pleci după ce adorm.,, Are nevoie să fie legănat de prezența mea în timp ce adoarme.

Eu am stat cu ochii închiși lîngă el. Din când în când ridicam câte o pleoapă, să-i pândesc frumusețea. Făceam acest lucru cu mare grijă…ca să nu-i tulbur ființa. Mă hrăneam cu imaginea lui după ce închideam pleoapele și lăcrimam. Puteam doar să exclam: ,,Ce minune! Doamne ce minune!,, Citește în continuare „E decembrie la noi în sat…ne pregătim cuibul și inima pentru Crăciun”

La noi e iarnă

și e atât de cald …și miroase a cuib în inimile noastrehari si rafaelNu știu cum e la oraș

la sat e totul alb… chiciura stă nemișcată pe pomi, pe rămășițele de iarbă.

În casă e loc pentru multe suflete

În noi crește bucuria că suntem aici, că trăim ca în povești. Citește în continuare „La noi e iarnă”

E noiembrie la noi în sat. Lemnele ard în sobă, ceața îmbracă drumurile…

 

b22

 

Dimineața mă aruncă din așternuturi calde în hainele drumului: în ceață deasă cusută cu fire de soare. Cocoșii cântă. E frig! E noiembrie!

Pisica aleargă spre mine. Se oprește în dreptul meu. Se întinde și miaună de bucurie că mă vede. Citește în continuare „E noiembrie la noi în sat. Lemnele ard în sobă, ceața îmbracă drumurile…”

Călătorie prin inima toamnei

 

Ne-a nins cu frunze în poala ochilor.

Ca un șir de pete colorate ne-am strecurat printre pomi, iar ei se prefăceau că nu ne simt, că nu ne aud.

Noi eram gălăgioși, ei tăceau. Își lăsau doar frunzele să fredoneze risipirea.

31a

 

Într-o zi de sărbătoare…am pornit…

Citește în continuare „Călătorie prin inima toamnei”

E octombrie la noi în sat…vântul cântă frunzelor și ele dansează

b8

A fost odată… că de n-ar fi nu s-ar povesti.

E un an de când trăim ca în poveștile pe care mi le spunea bunica in serile de vară. Privindu-și mâinile în mișcare ne vorbea despre viața la sat, despre ierni, despre pământ, despre copiii ei. Atunci credeam că e o realitate stinsă pe care o pot gusta puțin în vacanța de vară, dar care va muri deodată cu bunica mea. Citește în continuare „E octombrie la noi în sat…vântul cântă frunzelor și ele dansează”

E Iunie la noi în sat. Adie vacanța. Cireșele zâmbesc.

b1

 

Mi-am zis că ar fi frumos să scriu câte o filă de jurnal al vieții la sat…în fiecare lună. Dacă în luna mai frunzele erau de un verde crud și socul era pretutindeni, acum natura e învelită cu alte culori și roade.

Primele zile ale acestei luni ne-au prins în diferite călătorii. Acum, așezați din nou, cu timp din belșug, încercăm să cuprindem în ființele noastre Frumusețea. Mă surprind adesea resprând liniște și nu-mi vine a crede că nu mai suntem robii unui sistem grăbit spre Niciunde. Port în fiecare mădular mulțumirea că suntem aici, că ne avem unul pe altul și toți pe Dumnezeu. Pentru că toată povestea noastră am vrea să fie despre El. Aceasta ne e lupta zilnică…să-I semănăm, să-L ascultăm…pentru ca nimic să nu mai fie despre noi, ci totul despre El. Citește în continuare „E Iunie la noi în sat. Adie vacanța. Cireșele zâmbesc.”

E Mai la noi în sat. Aerul poartă cu el miros de soc.

b1

M-a vizitat zilele acestea un dor de a scrie despre viața la sat.

Pentru că e luna Mai și pentru că socul își împrăștie mireasma prin ogradă, prin grădină, pentru că e Mai și grădina e învelită cu frunze crude, pentru că cireșii stau drepți, cu crengile pline…și pentru multe altele cred că merită să sculptez câteva litere in peticul meu de internet…de dragul celor care își doresc să plece la sat, dar încă nu au curaj.

Clipele se măsoară diferit. Ticăitul ceasului e mult mai lung. Îți dăruiește răgaz să te mai uiți prin tine, să vezi câți baobabi au mai crescut, să îți măsori dragostea și să o ceri … Citește în continuare „E Mai la noi în sat. Aerul poartă cu el miros de soc.”

Despre un pârș care și-a făcut cuib în blenderul nostru

parspc5

imagine preluată de pe http://www.cono.ro/wp-content/uploads/2008/05/parspc5.jpg

Era o zi de aprilie. În zilele de aprilie corcodușii vorbesc cu lumea prin flori…și iarba e verde.

În această lună, pe planeta noastră ies la lumină fire de ceapă și usturoi, frunze de mazăre și de salată, spanacul și florile de soare.

Ne ridicăm din așternuturi și explorăm grădina…din cele dintâi ore ale dimineții până la apus de lumină. Suntem liberi și uimiți:

de felul în care zboară fluturii albi

de zumzetul albinelor

de puterea cu care semințele mărunte aruncate în pâmânt ies la suprafață Citește în continuare „Despre un pârș care și-a făcut cuib în blenderul nostru”

Câteva gânduri despre viața la sat

IMG_5203

 

Acest articol e o culegere de lecții pe care le-am primit în șederea la sat.  Vor urma și alte lecții cu ajutorul Domnului.

Pentru că drumurile nu sunt asfaltate e mult noroi. Așa se explică că preșul de la ușă va fi în câteva zile mai murdar decât un preș nespalat timp de un an de la oraș.

Pereții și geamurile…si fiecare colț va fi îmbracat în pânze de paianjen. Așa că adesea m-am pomenit luând pânzele si peste noapte erau țesute la loc….cu harnicie. Paianjenii sunt mai harnici decât mine.

Cât despre praful din casă….e asemeni pânzelor.

Dacă e un sezon cald și scapi din greșeală mâncare pe jos dimineța vei găsi o cărare de furnici prin mijlocul camerei tale și vei vedea cu mirare cum mâncarea a dispărut. Citește în continuare „Câteva gânduri despre viața la sat”

Despre oameni care au ales să trăiasca la sat ( preluat din Formula-As)

„Ciudaţii” din Munţii Poiana Ruscăi

Doar cine pierde câştigă 

„Iahtul s-a zdrobit de stânci ca şi cum ar fi fost făcut din chibrituri. Ancorasem într-un mic golf de lân­gă Monaco şi coborâsem cu soţia şi copiii ca să ne plim­băm un pic pe faleză. Nici nu ştiu când s-a pornit fur­tuna. Am văzut doar cum va­sul se face ţăndări, cu an­cora târâtă prin nisip. Eram împreună pe mal, ne ţineam de mână şi nu ne venea să credem. Brusc, am realizat că dacă sar, totuşi, în apă, am timp să ajung la ambarca­ţiune şi s-o salvez. N-am fă­cut-o. Ceva m-a oprit. În min­­tea mea s-a produs un declic. În aceeaşi secundă în care mi-am dat seama că o pot salva, am înţeles că nu trebuie să o salvez, că nu are rost. Am simţit că se întâmplă ceea ce trebuia să se întâm­ple. Şi am lăsat-o să piară. Să se lovească şi să se zdrobească. Singurul gând care mi-a străfulgerat atunci mintea a fost cel cu care por­nisem la drum să fac bani în Irlanda, în urmă cu zece ani: dacă vrei să câştigi, trebuie să ştii să pierzi. Pierderea să fie un arc care să te propulseze. Să o iei mereu de la început. Ăsta fusese principiul cu care ajun­sesem să fac un milion de dolari, pe pieţele finan­ciare”, spune Florin, aşezat pe prispa casei sale din lemn, aflată pe-un deal albăstriu, pierdut printre cul­mile Ţinutului Pădurenilor. E îmbrăcat într-un tricou lălâu, cu blugii suflecaţi şi încălţat cu nişte galoşi. Citește în continuare „Despre oameni care au ales să trăiasca la sat ( preluat din Formula-As)”

De inspirat..pentru cei ce iubesc viata la tara

adelaparvu_com-despre-Jolinkowo-29poza preluata de aici

Locuim la tară. Am închiriat o casă de piatră într-un sat din Ardeal. În casa aceasta se țes gândurile noastre, visele noastre, pasiunile…

Dacă Dumnezeu ne va ajuta am vrea să cumparăm un teren și să ridicăm o casă de lemn. Ne pare mai caldă…mai pe sufletul nostru care gândește adesea viața în maro, bej, crem… Citește în continuare „De inspirat..pentru cei ce iubesc viata la tara”

O bucată de pământ locuită de câţiva oameni simplii, cu porţi clădite din zâmbet…

7

 

Ieri…o zi umedă şi plină de noroi… Ies din casă împreună cu Rafael şi zăresc alergarea unui ghem sur. Un şoarece destul de mărişor căuta să se ascundă de noi printre oalele de pe prag. L-am căutat cu privirea şi m-am pomenit privindu-l în ochi. Scârba şi teama s-au topit şi dintr-o dată vietatea din faţa mea s-a preschimbat într-un animal simpatic. Sub răsetele şi bucuria copilului meu am încercat să-l alung de lângă casă. În zadar….   A alergat grăbit în rama de la uşă, cu siguranţă spre locul unde îşi avea cuibul. Din nou s-a lăsat teama peste mine…pentru ca ochii mei nu mai priveau adânc în ochii lui, convingându-mă că nu-mi va face nici un rău. A devenit din nou un duşman care cotrobăie prin bucătăria mea, lăsând urme şi miros…. Citește în continuare „O bucată de pământ locuită de câţiva oameni simplii, cu porţi clădite din zâmbet…”

Pentru o sâmbătă cu miros de plăcinte

IMG_8289

Sub brumă mi-am deschis ochii în această zi şi calauzită de paşii ei am trecut clipele rând pe rând. O linişte largă îngrădeşte acest spaţiu locuit de Dumnezeu şi bucuria că suntem aici ne încălzeşte adesea. Nu ştiu ce ne lipseşte. Suntem întregi şi bogaţi lângă Dumnezeu. Ne umple, ne satură, ne invită adesea la dans cu creaţia Lui, ne povesteşte despre visele Lui pentru noi…si noi îndată căpătăm liniştirea. Citește în continuare „Pentru o sâmbătă cu miros de plăcinte”

Din mine… şirag de gânduri calde în miez de toamnă rece…de la sat

IMG_8224

Toamna aceasta rece a găsit de cuvinţă să mă provoace la a trăi modest. Cu toate că firea se opune adeseori acestui proces, făcându-l mai dificil, văd cum de la o zi la alta cad de acord cu sufletul meu asupra faptului că avem nevoie de puţin ca să fim fericiţi, că timpul pe pământ aleargă grăbit spre final şi singurele comori care rămân sunt cele strânse în Împărăţia de dincolo de timp.

Am ales satul pentru noi ca să avem timp să ne privim mai des in oglindă sufletul… Citește în continuare „Din mine… şirag de gânduri calde în miez de toamnă rece…de la sat”

Coaja de paine, mainile pline de colb, caii de pe drum

14736_191610408545_2617954_nSatul, acest asternut mereu cald, ma indeamna mereu sa ma traiesc, sa-mi amintesc prin lucruri simple unde mi-am infipt radacinile…

Asa se face ca la sfarsitul zilelor imi simt sufletul odihnit dupa truda trupului, multumit. Il surprind dansand de bucurie intr-un trup murdar de colb…cu mainile-i uscate de la var, cu fruntea ridata de lumina puternica a soarelui, cu picioarele incremenite in ritmul pedalelor de la bicicleta.  Citește în continuare „Coaja de paine, mainile pline de colb, caii de pe drum”

Portret de husky…mica prezentare a fiecarui catel

Masculul 1

Noi l-am numit bursucel :)…Uneori, eu, ii mai spun ursulet.

E foarte pufos si are o privire blanda…desi in ultimele zile l-am surprins de multe ori maraindu-si fratii si aratandu-si barbatia. Krista il cearta cand se joaca prea dur cu fratii lui…:). Pare cel mai grasut…din cauza ca e pufos. Seamana cu tatal lui. Are blana mai deschisa la culoare si ochii de un albastru senin. Pare un mare intelept in miscarile lui leganate…Ii place foarte mult sa doarma pe spate. Inima noastra s-a legat foarte tare de el.

Masculul 2

E cel mai voinic, cel mai greu dintre toti. Se vede inca de acum masculinitatea din el. Se bate adesea cu bursucel. Inca nu stim care e seful dintre ei. Poate in urmatoarea perioada ne vom da seama care pe care intimideaza. Acest mascul e negru cu alb si are pe spate o mica pata alba. Seamana cu mama lui. Are ochii albastri..de un albastru profund. Cand il privesti in ochi poti vedea vanatorul din el, poti vedea puterea si viteza.

Citește în continuare „Portret de husky…mica prezentare a fiecarui catel”

Despre viata noastra din ultimele luni

Daca ceva ne-a bucurat, daca ceva n-a alintat, daca ceva ne-a rupt de pamant pentru a ne lipi de cer…e doar Harul Lui fara seaman, fara margini in implinirea fagaduintelor…

Suntem tot si tot mai indragostiti de libertatea in care locuim acum, suntem tot si tot mai insetati dupa ploaia de soare ce coboara in fiecare zi peste ograda noastra.

Suntem simplii calatori …ce e aici nu ne apartine. Locuim aici prin mila Celui ce ne-a creat. Casa aceasta, ograda, gradina…nu ne apartin. Acesta e un lucru care ne smereste uneori, ne revolta altadata, ne face sa ne amintim ca suntem in vizita pe pamant, ne face alteori sa credem ca suntem aici pentru vecie. E un loc nespus de frumos pentru sufletele noastre intoxicate.

Va spun cu sinceritate ca nu as mai veni la oras, ca nu as mai lasa linistea sa imi scape…

Sunt doar sase luni si ceva de cand suntem aici.

Aici a crescut Rafael in pantecele mele.

Aici a nascut Krista. Citește în continuare „Despre viata noastra din ultimele luni”

Negruta a adus sub soare 7 minuni

In inima noastra a inflorit soarele in dimineata de 15 martie 2010.

Erau nori grei…atat de grei incat isi cerneau fulgii de nea si toata furia peste ograda noastra.

In dimineata aceasta nu a mai alergat spre noi Negruta. A plecat Daniel in cautarea ei. Sedea in sura, pe o patura de lana…langa cele 7 minuni.

In fata acestei privelisti s-au topit toate grijile noastre, toate temerile…S-au oprit toate cuvintele, toate explicatiile, toate intrebarile. A ramas doar uimirea muta innecata in lacrimi….

Negruta devenise mama. Devenise in toate ale ei. Toate instinctele s-au aprins in ea. A uitat de foame, de sete, de orice nevoie de-a ei. Toata atentia, toata grija, toata energia si-o canaliza spre cele 7 minuni.

Una dintre ele..era fara suflare. Citește în continuare „Negruta a adus sub soare 7 minuni”

Sub rasaritul soarelui…

Sub rasaritul soarelui se aud de departe si de aproape cocosii. Isi incep cantecul inalt de la primele ore..si ne trezesc pe noi, cei ce locuim satul.

Primii pasi in lumina zilelor sunt adesea inghetati. E un frig ce patrunde trupul abia trezit si il invioreaza pentru o alta zi, pentru noi intamplari. E diferit frigul de la sat…

Dimineata, cand deschid usa, ma izbeste un aer curat si tare. Indata ce am privit in jur, ma simt alintata de minunile Creatorului meu. Unicitatea zilelor e evidenta! Alte culori, alte temperaturi, alte fiinte in jur….

Experientele ce le traiesc in bratele satului sunt deosebit de frumoase, de naturale, de vii. Sunt tot si tot mai frumoase, mai naturale, mai vii! Citește în continuare „Sub rasaritul soarelui…”

Imagini aduse de la sat…

De cand am plecat la sat viata noastra s-a schimbat putin.

Uneori imi pare ca dintotdeaua am trait acolo si dintotdeauna am privit cum se scurge toamna o data cu frunzele ruginite…ca sa se poata vedea dealurile si casele din departare.

Parca dintotdeauna am asteptat iarna la poalele unui deal pietros..parca dintotdeauna am intampinat acolo Craciunul.

Acum sunt la oras ..si am adus cateva imagini de la sat, la sfarsit de toamna.

_MG_8278

DSC_6045

_MG_8205

_MG_8223 Citește în continuare „Imagini aduse de la sat…”

Catre apus

Ultimele vaci si ultimii bivoli isi croiesc prin ploaie, drumul spre casa. In grajdurile incalzite de fan si rasuflare de dobitoace isi vor odihni trupurile umblate si urcate pe zeci de dealuri.

Ar fi spre apus. Norii nu ne arata soarele…si totusi ar fi vremea apusului. In zilele de toamna tarzie, soarele apune devreme. S-ar parea uneori ca a uitat sa rasara.

Ferestrele sculptate in pereti permit luminii sa se strecoare in camera calda…calda de la lemne si muzica de pian.

z

Oamenii trec rar pe drum.

Cand le vezi miscarea lina, iti pare ca s-au coborat ingerii ca sa isi smereasca slava in cizme de cauciuc si haine plouate.

Sufletul priveste curios si uneori speriat in jur. Nu are zgomot in jur, nu se poate agata de el cand linistea pare prea mare, prea greu de dus. Citește în continuare „Catre apus”

Prima saptamana la tara

_MG_8174

Ne-am trezit cu zapada si frig…

_MG_8169

In casa era cald. Un om din satul vecin ne-a curatat hornul. Soba da caldura. Lemnele pocnesc in ea..

Un dor de cele lasate mi-a strapuns gandul. Am plans ca un copil….M-am oprit dupa o vreme. Nu am vrut sa tulbur minunea din mine. Citește în continuare „Prima saptamana la tara”

Trairi aduse de la sat..

Sunt din nou la oras si simt nevoia sa vorbesc despre sat.

Ieri am vizitat satul in care vom locui..Mai e putin de aranjat pe acolo si plecam…

Cu fiecare zi care trece dorul diminetilor si al apusurilor de la sat ma inconjoara.  Sunt prinsa intr-un dor ce ma face libera.

Literele omenesti tradeaza lutul din care sunt facuta. Aici, pe pamant,  ma pot scrie doar in astfel de litere…Iar dincolo de cerul vizibil, se scrie viata mea in literele LUI…La sfarsit voi fi chemata la judecata pentru tot ce am facut, pentru tot ce nu am facut. In concluzie, sunt ganduri pe care le scriu omeneste. Va marturisesc ca unele trairi nu le pot scrie. Puterea lor nu o pot reda…

Satul intampina cu soare, cu pajisti, cu lanuri de floarea soarelui, cu praful din urma carutelor, cu sunetul tractoarelor indepartate. Daca e duminica, satul intampina cu linistea clopotelor, cu haine de sarbatoare, cu bancile ocupate de satenii ce „azi” sunt in sarbatoare.  La sat, e sarbatoare duminica…

alerg1 Citește în continuare „Trairi aduse de la sat..”

La tara

gand

Vantul schimbarii fluiera in urechile noastre …Dintr-o data, duhul bland al vesniciei se face inteles…

privire

Doamne! Tu iti asterni minunile, de la rasarit pana dincolo de apus…Si cand privesc in ochii fapturilor, create de Tine, imi pare ca primesc din Tine…

comunicare

Dumnezeul meu,  ma rasfata cu dragostea animalelor si jocul soarelui…

In curand parasim orasul…ne aruncam in bratele unui sat senin

zzz

Atunci cand umblam in voia copilariei mele pe acel drum, nu stiam ca la un moment dat in existenta mea voi locui acolo…

Am gasit mai mult decat visam sa gasim…

Daca va e greu sa credeti in minuni, va spun:  minunile exista!…de cateva zile respir dintr-o minune vie…

Intr-un sat, din apropierea Clujului, exista o casa. Nu au locuit suflete in ea de aproximativ 3 ani. Frunzele s-au strecurat pe sub usa..ne sunt covor al primelor vizite…Panzele de paianjen, tesute atent vorbesc despre liniste…Soarele patrunde timid pe cele doua ferestre dinspre apus…In spatele casei, dealurile se intind la nesfarsit…

Liniste sfanta…pot auzi un zumzet in timpanul imbolnavit de oras si zgomot…

Mirosul vorbeste tainic despre liniste…linistea tace, in coltul drept al camerei, pe un cuptor de caramida…

Curtea e plina de iarba si trifoi de un verde crud! Iti vine sa te arunci pe jos si sa ….asculti…toata imbinarea de vesnicie si lucruri trecatoare. Aici vesnicia e triumfatoare!

Vom lua cu noi credinta, nadejdea si dragostea..si vom pleca de la oras…

Ieri, am vazut pentru prima oara casa…As fi vrut sa mai visez o vreme, de pe pragul casei…

Nu stiu pentru cata vreme vom locui in acel loc, dar oricat de mult sau putin ar fi…vreau sa traiesc minunea pana in cele mai adanci colturi ale ei…