Seară de decembrie.
Azi am fost pe frontul nevăzut, am purtat bătălii grele. Acestea m-au ostenit.
Săgeţi arzătoare au venit una după alta, ore în șir…spre mine.
Am simțit usturime în mijlocul gândurilor mele.
Am avut o armă cu care am luptat impotriva lor: rugăciunea.
…
Citește în continuare „Războiul nevăzut – săptămâna 5 (Postul Crăciunului)”
M-am oprit in mijlocul zilei să scriu, inima imi cere să o ţes din cuvinte.
Strigă tare in mine printr-o tristeţe la care nu ii inţeleg conţinutul.
E o zi umedă, rece și plină de nori. În mine plouă.
…
Citește în continuare „Durerea pe care o port când alung harul – săptămâna 4 (Postul Crăciunului)”
Seară de decembrie.
Un șirag de beculeṭe colorate stă intins în faţa geamurilor mari.
Sub ele săculeṭii de Advent. Aceeași săculeṭi tricotaţi pe care i-am purtat cu noi prin toate casele in ultimii 12 ani.
…
Și in timpane aceleași colinde.
Fetiţa cea mică se joacă singură in jurul meu. Privirea mi se oprește pe mâinile ei care mângâie pruncul din iesle. Stă minute in șir să privească și să mângâie figurinele acelea puse pe butucul de lemn din casa noastră…cele care ne amintesc de cum a venit Hristos al nostru în lume.
Citește în continuare „Să-L dorim pe Hristos – Săptămâna 3 (Postul Crăciunului)”
Zi de Noiembrie.
E a doua săpămână din Postul Crăciunului.
Pe masa din mijlocul casei arde o lumânare.
…
Afară plouă. Picurii care se lovesc de acoperişul terasei imi amintesc de căldura casei mele, de locul in care mă aflu. Surprinzator! Să fii undeva și să uiţi ce binecuvântat ești… să fie nevoie de o ploaie rece ca să vezi și să simţi cele pe care ai început să le ignori.
Citește în continuare „Să căutăm pacea inimii – Săptămâna 2 (Postul Crăciunului)”
Seara de Noiembrie.
În casa de la poala dealului de Piatră ard lumini.
…
În boxa neagră asezată pe uscătorul de haine se aud colinde. Aceleași colinde pe care le ascultăm de câțiva ani… maicile de la Mănăstirea Cămârzani. Ritmul lor și vocile lor păstrează liniștea în noi…și liniștea e un lucru mare într-o lume ce se cufundă tot mai mult în zgomot.
Citește în continuare „Să fim unde suntem – Săptămâna 1 (Postul Crăciunului)”
Mi se încâlcesc cuvintele la ieșirea din inimă.
Vor să iasă deodată , toate, să năvălească asemeni animalelor ținute închise la vederea luminii și a hranei. Se împing unele in altele obosindu-mă.
Suspin resemnată, cu o durere ascuțită in mijlocul ființei: poate nu e loc pentru asta.
După câteva ore vin iar. Mă află pe patul cu aripă de înger deasupra. Eu stau să îngrijesc copii bolnavi, ele nu imi dau pace. Se rostogolesc, urlă…ca acei copii mici nebăgați in seamă, dar care vor cu orice preț să fie văzuți.
Citește în continuare „Izbucnire a inimii”
Coboară liniștea ca pe tobogan.
Aterizează în centrul inimii mele.
Citește în continuare „Plămădeală a inimii, dintr-o excursie cu cortul (Padiș)”
Pe poteca inimii mele un soare blând de vara.
Razele ii curg spre mine ca si cum sunt unicul om …singura entitate a acestui univers.
Îl măsor cu ochii deschiși pe jumătate, îl caut printre frunzele nucului înalt, printre crengile verzi ale salcâmilor. Din cand in cand ma opresc.
Câinii au venit cu mine. Se opresc și ei in așteptarea pașilor mei. Mergem lin.
Citește în continuare „Hristos în ograda mea | Gânduri în Soare”
Se plimbă prin mine la pas iute gândurile, emoțiile, îndrăzneala timidă de a cere de la Tatăl meu o naștere ușoară…
Citește în continuare „Rânduri la ceas de seara (4)”
Vânt.
Se mișcă copacii dezgoliți de frunze.
În casă e cald. Vuietul lovește ferestrele și pătrunde din când în când, printre colinde, în timpanele mele.
Stau pe o pernă și cos inimi în timp ce prin mine se mișcă delicat un prunc.
În pieptul meu arde iubirea de Dumnezeu. Din ea îmi trag toate puterile, tot curajul de a fi și a îndrăzni, toată puterea de a iubi.
Sunt tot aici, în atelierul devenirii mele, în casa cu ferestre mari și pruncii în jurul meu.
Citește în continuare „Rânduri la ceas de seară (3)”
În seara aceasta, pe la ceasul al șaptelea, a bătut Hristos la ușa casei mele. A bătut de trei ori cu putere, în fiecare geam al ușii, până I-am deschis.
A venit ud, murdar, cu un miros înțepător de urină…și Îi era foame.
Tunetele și fulgerele accentuau portretul lui. Pe trup avea răni și trupul Îi ardea de mâncărimi.
Nu am avut curaj să Îl chem în casă. Mirosul era respingător. Ploaia îl accentua. S-a așezat pe prag. În acest loc nu Îl atingea apa care cădea din cer.. Era mulțumit cu locul.
Citește în continuare „Hristos la ușa mea”
În camera mea miroase tare a viață. Doi prunci dorm lângă mine și unul înlăuntrul meu.
Scap câteva lacrimi direct din centrul inimii și încerc să adun ziua în cuvinte, să compun o filă de jurnal, un fel de rezumat al tuturor celor prin care Dumnezeu mi-a mangaiat ființa.
E liniște, Stelele nopții tac. Glasul greierilor încununează liniștea, Nu latră nici un câine.
Liniște nu înseamnă să nu auzi nimic, ci să auzi acele lucruri care lasă loc să coboare glasul Creatorului în tine, care nu acoperă oglinda cea adevărată.
Citește în continuare „Rânduri la ceas de seară (1)”
Se scurg zilele verii. În toată ograda miroase a corcodușe tăvălite prin iarbă.
La poala dealului s-a țesut în ultimele săptămâni o turmă de capre,
Citește în continuare „Rezumat (in cuvinte și fotografii) al inimii mele.”
Risipiți!
Ne-am pierdut pe noi înșine și pe Dumnezeu, dar am cucerit tărâmuri, am agonisit averi, ne-am făcut un nume.
Risipiți!
Suntem peste tot, cu adevărat nu suntem niciunde.
Citește în continuare „Risipire (manifest pentru REGĂSIRE)”
Nori groși, liniște în odaia de sus, unde suntem cazați. Anastasia doarme și eu stau și mă gândesc la ziua de ieri.
Imi amintesc cum stând la intersecția dintre două universuri am avut timp să meditez la locul din care am venit, la mocirla în care m-am scăldat în tineretile mele, la deșertăciunea cu care mă adăpam si la tot golul ce se întindea împrejurul meu.
Privesc un chip, e chipul fiicei mele.
A adormit lângă mine. Ochii și inima mi se unesc lângă alcătuirea ei.
Sub genele ei crește un întreg univers.
E ea, Anastasia.
Dintre toate fetele din lumea aceasta, ea e cea care mi-a fost incredințată mie.
Scap 2 lacrimi și pe celelalte le las să mă inunde pe dinăuntru.
Zilele acestei ierni au o altă formă, un alt conținut. Curgerea lor sculptează în mine înțelesuri noi: ale acestei lumi și ale Cerului.
Prin mintea mea se plimbă scutece, dureri de burta, muci, jucării împrăștiate, retete de prăjituri cu care îmi indulcesc imaginația la orele dimineții…inainte să apară lumina, jocuri de băieți încărcați cu energie și un șir lung de „mami”. Da, acel „mami” pe care fiecare mamă îl aude de sute de ori într-o zi, acea chemare a puterilor neștiute, a răspunsurilor liniștitoare și a altor resurse ce au stat îngropate până să primească chipuri în noi suflarea lui Dumnezeu.
Citește în continuare „Cum se vede Cerul din inima lui Efraim (4 ani și 8 luni)”
„Nimeni să nu-și caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.”
Biblia
Celulele gândului îmi sunt îmbibate cu aceste cuvinte…vii și lucrătoare.
Am adormit fredonându-le în timp ce vegheam la somnul neliniștit, cuprins de durere, al fetiței mele; în timp ce am pus în tigaia cea veghe un pumn plin cu boabe de pop corn ca să-i bucur pe băieți.
Iar peste noapte, trezită din somn ca să alăptez le-am auzit din nou.
Citește în continuare „Filă de jurnal – o zi de iarnă la țară”
Privesc chipul ei.
Respirația ei e șoaptă caldă în care mă odihnesc: ” Eu, Eu am suflat viață peste ea.”
Domnul meu, ziua aceea în care ai adus voia Ta peste planurile mele și peste decizia mea de-a nu mai lăsa pântecul meu să rodească…ziua aceea…
Citește în continuare „Gânduri lângă ea…”Azi îți vorbesc despre mulțumire,
despre acel obicei dobândit prin exercițiu,
care ridică ceața și ne dăruiește un ospăț necurmat….
Te invit la mine în grădină…printre fire proaspete de iarbă, într-o primăvară nouă.
Eu îți spun în cuvinte sărace ce înseamnă rugăciunea pentru mine….
Dincolo de toate… Dumnezeu să ne fie desfătarea!
Raze proaspete de soare se scurg printre dealuri.
Ele croiesc potecă spre ochii mei, spre inima mea.
Aici, în liniștea aceasta e atelierul devenirii mele.
Te invit la cel de-al 11-lea episod al isihiei mele:
„Pentru a cunoaște pe Dumnezeu nu e nevoie nici de bani, nici de averi,
ci numai de SMERENIE.”
Sf. Siluan Athonitul
Iar suntem doar noi 2.
TU și eu…pe patul durerilor mele, în vâltoarea întrebărilor mele.
Citește în continuare „În zgomotul adâncului meu, adierea Cuvintelor Tale…”gânduri cu mireasmă de iarnă
o călătorie prin zăpadă și prin inimă
cu aceeași nădejde: că împreună vom deveni mai buni!
Un nou episod al ishiei mele.
Azi, un amestec de animale, zăpadă, copii…
și cuvinte din adânc de inimă.
Toate, cu aceeași nădejde: că împreună vom deveni mai buni!
Am adus aici cel de-al 6-lea episod al Isihiei mele…
Acum, la început de an, trimit spre tine imagini și cuvinte cu nădejdea că te vei putea odihni în ele…
În prag de sărbătoare câteva gânduri…dintr-o zi în care afară plouă și înlăuntru e război între două lumi nevăzute. Sper să te găsesc însetat de Cer!
Am fost provocată să încep să transmit și în acest fel…
Așa se face că azi vă așez în dar un nou video.
Vă mărturisesc că tare mult aș fi vrut să scriu, dar pentru că nu am găsit cuvinte am ales această formă de a veni spre voi…
Îmi doresc mult să împart hrana sufletească pe care eu o primesc în ISIHIA mea și cu voi, cei ce faceți din blogul meu popas.
Sus! Sus s-avem inimile!
E al 8 -lea an aici… Sunt sute de zile adunate, mii și mii de clipe, grămezi de emoții, cutii și saci mutați din casă în casă, pierderi, câștiguri, vise făcute cenușă, anotimpuri interioare. Toate aici, în acest loc pe care Dumnezeu l-a rânduit ca să ne lucreze.
Pare un sat și pe de o parte e un sat, dar înainte de a fi sat e un atelier al Celui PreaÎnalt, în care suntem lucrați, modelați, adânc sculptați prin dureri și văi, suntem trecuți prin cuptor, slefuiți…pentru o destinație ce nu aparține timpului și putrezirii.
Aici, pe un petic mic de pământ, într-un peisaj trecător, lutul nostru a primit șansa să lucreze mântuirea sufletului, a nevăzutului ce suntem…
Citește în continuare „O altă fereastră spre viața la țară…”
Omul n-a știut că cele în care își investește puterea vor fi și cele care îi vor sufoca ființa.
Pentru că toată aglomerarea de zgomote și beton îi înabușă vederea…
N-a știut că îndepărtarea de pomi, de râuri, de drumuri, de pământ, îi va țese în inimă împietrirea. Și omul deși are în adânc un dor după cele pe care le-a lăsat nu mai gasește locul de ieșire, poteca către locuri de odihnă. Si se învârte amețit printr-un amestec de stimuli…căutându-se pe el, cel pierdut.
Urechile lui înfundate cu sunete fără viață și ochii astupați cu peisaje artificiale îl mint continuu și îi nasc pofte noi…de lume.
Citește în continuare „Scurte rânduri…despre liniște și liniștire”
„Rugăciunea nu este ceva ce schimbă lucrurile în exterior,
ci ceva care face minuni în starea lăuntrică a omului.”
Dimineață!
Glasul pârâului astupă zgomote.
În farfurii ace de brad.
Turma de oi împlinește sub raze proaspete ritualul zilnic…trece, urmându-și păstorul, printre mașini și oameni, căutând pășuni verzi și ape de odihnă.
„Prea iubiților,
vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători,
să vă feriți de poftele firii pământești care se războiesc cu sufletul.”
(Biblia)
Într-un amestec de vânt rece și miros de brad dăruiesc adâncului meu forma cuvintelor scrise.
Respir aerul tare al munților în timp ce copiii mei construiesc din piese colorate o căsuță. Citește în continuare „Filă a inimii mele (Padiș – august 2020)”
În visul din noaptea trecută am plâns. Acolo, sub așternut, absentă de la realitatea exterioară, cu luna strecurată printre găurile perdelei, lacrimile mele curgeau intens. Cred că plângeam de dorul Lui, pentru că n-am alt motiv să plâng.
Am continuat să plâng și după ce m-am deșteptat din somnul profund. Rugăciunile mi se scaldă în lacrimi calde.
Știu, acolo, în adâncul meu, am stins șoapta Duhului Sfânt și fără călăuzirea Lui sunt cel dintâi dintre orbi. Citește în continuare „Despre pustiul vieții”
Azi, port doar o așchie din cârja (antidepresivul Cymbalta) pe care am avut-o luni la rând, pe care mi-am sprijinit gânduri și simțiri. Reînvăț…să cuprind universul exterior și interior fără de ea.
Câteodată urletul ființei mă duce la disperare, încercările eșuate de-a rămâne stabilă mă fac să trăiesc în dizarmonie cu principiile mele. Citește în continuare „Continuarea unei povești ce se numește SEVRAJ de antidepresive… de la poala unui deal de Piatră”
Acum 10 ani, la apusul soarelui, am privit întâia oară chipul tău.
Atunci am atins ființa ta printr-o sărutare. N-o înțelegeam deplin, așa cum nici acum n-o înțeleg și nu pot cuprinde ceea ce ești tu de fapt.
De atunci ne intersectăm intens dorințele, chemarea, neputințele, bucuriile, durerile, biruințele și înfrângerile. De atunci eu încerc să te povățuiesc pe Calea cea strâmtă și tu încerci din răsputeri să o urmezi. Te văd cum cazi, cum te îndoiești, cum te revolți…cum întrebi, cum ai vrea să dai cu picioarele în toate principiile care îți pun garduri în jurul firii tale. Știu că și tu asemeni mie și asemeni tuturor celor ce calcă pe urmele Lui, treci prin lupte și războaie. Sunt parte din proces.
Citește în continuare „10 ani lângă tine. Gânduri pentru Rafael.”
Sunt câteva zile…doar câteva adunate de când a început ca o furtună neanuțată, sevrajul.
După 2 ani de tratament cu antidepresive (Cymbalta), am decis că a venit vremea să renunț la ele. În acest timp ne-am adâncit ca să aflăm care au fost cauzele depresiei care m-a locuit luni de zile. După ce le-am aflat am vrut să las cârja care îmi sprijinea de atâta vreme creierul și funcțiile lui. Citește în continuare „Despre sevrajul meu…o bucată a drumului meu cu antidepresivele”
Câteodată Dumnezeu ne invită în prezența Lui prin pustiu, ne cheamă să gustăm din dulceața Vieții după ce am fost trudiți, morți, singuri… și abia după ce ne vărsăm inima înaintea Lui înțelegem clar că nu este stare prea neagră și moarte prea veche pentru harul Lui și pentru toate mângâierile calde pe care El le păstrează pentru noi. Citește în continuare „E Mai la noi în sat…mai mult din Dumnezeu în toate rănile mele”
Domnul meu, mă întorc cu inima fărămițată, împrăștiată mulțimilor de plăceri pe care ființa mea le gustă.
Vin obosită și risipită, nădăjduid că Tu mă vei aduna și mă vei locui. Citește în continuare „Pocăință (într-o zi înnorată de primăvară)”
Se împlinesc azi 3 ani, un cumul de clipe lungi și grele încununate de o bucurie ce nu se poate descrie, de o nădejde fără capăt…
Au crescut pereți verzi împrejurul ochilor mei și în toate cămările nevăzute vlăstari de sens.
Acest cadru mă împinge să alcătuiesc o scrisoare. Amintirile amestecate laolaltă cu acest timp prezent mă îmbie la a dărui viitorului un buchet de cuvinte prin care zburdă azi multă viață.
Le scriu pentru tine, om mic, pentru omul care vei fi, pentru întregul potențial ascuns azi într-o ființă măruntă.
Chem să vină în ele prezența Creatorului tău, mireasma veșniciei, ca să nu rămână goale și fără de putere. Citește în continuare „Scrisoare pentru Efraim (3 ani)”
„Cândva a fost găsită o inscripție în închisoarea din Schliselbourg:
Cu Hristos suntem liberi și aici, iar fără El și libertatea este închisoare.”
(Antonie Bloom – Despre credință și îndoială) Citește în continuare „Iată cum pot schimba lumea! (săptămâna 6)”
Stau…soarele m-a îmbrățisat.
Lumina lui alunecă prin celulele trupului meu cuprins de dor.
Maro, câinele nostru s-a întins lângă banca de lemn, și-a abandonat și el planurile și se scaldă în lumină și căldură.
Adierea vântului a provocat un dans pe sfoara cu haine umede. Citește în continuare „Scrisoare…cu dor și dragoste pentru frații și surorile mele în Hristos (săptămâna 5)”
Am fost nevoită să ajung la oraș în zilele acestea.
În toate ungherele ființei m-a izbit o imagine.
Oameni cu măști pe chip și mănuși pe mâini se plimbau singuri, la distanță de ceilalți.
Era înnorat.
Din spatele măștilor se ridica energia morții și învelea toată imaginea.
Oamenii aveau trupurile vii, dar moartea ca realitate izbea orice retină.
Ochii se puteau vedea. Ei nu aveau mască. Frica și deznădejdea îi locuia. Citește în continuare „Întâlnirea mea cu orașul…și cu măștile”
S-au topit zăpezile și de peste tot au răsărit muguri, frunze și flori colorate…
Citește în continuare „„Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu” (săptămâna 4)”
Ai lăsat să ningă peste noi…
E o zi de iarnă încărcată cu zăpadă, pe care Tu ai strecurat-o în primăvară. E o mireasmă rece, un cântec înghețat peste verdele ce răsărise, peste toți mugurii, peste toate dealurile satului nostru.
Citește în continuare „O altă scrisoare…către Dumnezeu (săptămâna 3)”
E o zi de duminică Domnul meu drag.
De la primele ore ale dimineții natura și-a început cântecul. Când am călcat desculță pământul rece m-au cuprins fiorii bunătății Tale.
Păsările au venit de departe și într-o împletire sfântă Te slăvesc împreună cu firele de iarbă și cu mugurii cei noi. Citește în continuare „Scrisoare către Dumnezeu (săptămâna 2)”
M-am tot gândit ce să scriu în prima săptămână de post.
Și n-am găsit ceva mai potrivit decât un fragment decupat din Cuvântul lui Dumnezeu.
„ Iată postul plăcut Mie:
dezleagă lanţurile răutăţii,
deznoadă legăturile robiei,
dă drumul celor asupriţi
şi rupe orice fel de jug;
împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost;
dacă vezi pe un om gol, acoperă-l
şi nu întoarce spatele semenului† tău! Citește în continuare „Adevăratul Post (săptămâna 1)”
Un vânt cald a cuprins ograda mea.
Păsările și-au început trilurile.
Brațele senine ale primăverii ne primesc în dansul lor.
Creația lui Dumnezeu saltă de bucurie în așteptarea învierii. Citește în continuare „Sorb…din bunătățile lui Dumnezeu”
„Să facă ce dorește cu mine, așa cum dorește, atât timp cât dorește.
Dacă întunericul meu este lumină pentru vreun suflet, dar, chiar și dacă nu înseamnă nimic pentru nimeni, sunt cu totul fericită să fiu floarea de câmp a lui Dumnezeu.”
(Maica Tereza)
Eu nu pot rosti asta, încă n-am curajul acesta și încrederea aceasta nealterată…dar în miezul ființei mele am lacrimi când citesc cuvintele Maicii Tereza. Ah! ce privilegiu că ajung la noi taine din umblarea sfinților cu Dumnezeu. Că dintr-o dată suntem iar ridicați din mocirla deznădejdii și a trăirii superficiale.
În satul meu s-a topit zăpada.
În inima mea e soare acum.
…. Citește în continuare „Iarnă…a viscolit cu teamă prin mine”
E o seară cuprinsă în ceață.
În centrul ființei mele stau tăcuți vlăstari ai bucuriei.
Postul acesta cu toate dezlipirile ce le-a adus în viața mea mi-a creionat o altă formă a bucuriei și sensului. Zilele legate prin felurite renunțări mi-au deschis celule noi ale vederii. Liniștea și limpezimea minții sunt daruri prețioase de care n-as vrea sa mă desprind. Citește în continuare „„Odinioară erați întuneric; dar acum sunteti lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii.” (săptămâna 5)”
E o altă seară de decembrie. Una din acelea în care îmi așez trăirile în poala ochilor tăi.
Acest act al sufletului meu pleacă cu o nădejde vie: să ajungă acolo unde poate să fie o unealtă spre viață. Pleacă de la poala unui deal, dintr-o casă cu ferestre mari, dintr-o inimă îndrăgostită de Dumnezeu, spre tine.
Cum ți-e sufletul? E cald și bine în lăuntrul tău?
Cum ți-s gândurile? Fac lumină în jurul tău?
De ce ți-e dor? După ce însetează adâncul tău?
N-ai avea nevoie să te simți ascultat și-apoi iubit chiar dacă ești de neînțeles? Citește în continuare „”…și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (săptămâna 4)”
Andreea Stanciu 