Azi aveam în inimă gânduri. Am zis că le voi scrie…
Și mi-am propus mie un exercițiu pentru acest post: să scriu din cugetele inimii mele în fiecare săptămână a acestui post, să ating corzile ființei mele ca să vibreze spre voi din bunătățile lui Dumnezeu…bunătăți ce se revarsă din plin în viața noastră ascunsă într-un sat mic al acestei lumi mari.
Citește în continuare „Săptămâna 1 (din cugetele inimii mele)”
Nu am uitat de voi, nici de jurnalul meu deschis, nici de mesajele profunde ce mi-au fost trimise, de toate avânturile, de toate motivele de a continua să scriu…despre frumusețea Creatorului nostru.
De El, Cel ce mă inspiră neîncetat șoptind inimii mele dragoste fară măsură, iertare, pace… Citește în continuare „Viața noastră e purtată de inima lui Dumnezeu (toamnă colorată)”
În care Tu mă mângâi cu soare și din mine se topesc toate grijile,
se topesc temerile,
se topesc întrebările toate…
Și hrana ființei mele devine prezența Ta.
... Citește în continuare „Doamne drag,ce toamnă…ce toamnă!”
S-ar părea că un val negru se plimbă pe deasupra noastră. E încărcat cu ură, cu mândrie, cu aroganță, cu bolovani grei aruncați spre suflete de om…și e atât de plin de putere încât s-ar părea că nu mai poate avea sfârșit. Citește în continuare „Hai să fim buni! Să fim o lumină…o lumină sa fim!”
De-atâta alergare prin lume,
de-atăta trudă după a fi şi a avea am pierdut simţurile noastre.
Nu! Nu mai ştim cum miroase Cerul…
Ne-am înconjurat cu atâtea lucruri pământeşti şi nu mai ştim cum e să stai cu inima deschisă ca să picure cu minuni bunul Dumnezeu. Am făcut din El un subiect al duminicilor şi refuzăm să ducem mântuirea ce ne-a fost dată mai departe . Citește în continuare „Nu mai ştim a trăi pentru Cer”
Aceste rânduri sunt frământate de vreme lungă în inima mea. O oarecare teamă mi-a dat târcoale și ea a fost cauza amânării mele. Dar azi, când plouă, când din nori cad stropi mari m-am oprit și am simțtit că e vremea lor.
Azi scriu sufletului de femeie, scriu mamelor, adolescentelor, femeilor căsătorite și celor necăsătorite. Acesastă scriere își are izvor într-o durere ce o port. E într-un fel o scrisoare. Citește în continuare „Dragă femeie…„ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui.””
Stau rezemată de peretele dinspre răsărit al camerei noastre. E peretele pe care cu mai bine de doi ani în urmă am desenat un copac. Pe atunci nu știam că îl voi găsi în mijlocul unui teren, pe un deal… și că va fi real, că va avea frunze verzi și umbră deasă. Acum știu. Citește în continuare „Gânduri dintr-o cameră”
(PENTRU ORICE INIMĂ DE OM)
S-a așternut o zi nouă peste bucata de lume pe care o locuiesc…
Puterea cu care Îi cântă toate Creatorului naște dorul de-a cânta și eu cu ele, de-a da slavă pentru ce sunt, pentru unde sunt, pentru tot ce am și ce nu am.
În diminețile postului deștept sufletul meu citindu-i cuvintele din Isaia: Citește în continuare „Bună dimineața INIMĂ !”
Mi-am propus încă de ieri să vă scriu câteva rănduri, așa ca o scrisoare la sfârșit de an. Nu știu cât de conștienți sunteți fiecare dintre voi de faptul că acest blog există datorită vouă…:)
Fiecare gând care se odihnește aici s-a născut cu gândul la voi și a fost însoțit de rugăciunile mele. Dumnezeu e singurul care poate să umple de putere îmbulzeala literelor mele. Adesea mi-ați vorbit de puterea cuvintelor. Pentru mine acesta a fost semnul că Dumnezeu mă însoțește , că El se așează printre cuvintele mele și le împodobește cu frumusețe.
Deși a a fost anul cu cele mai multe rânduri primite de la voi, a fost un timp în care buzunarele sufletului îmi erau încărcate cu pietre de îndoială, de neputință, de deprimare, de întrebări. M-am întrebat ce sens au articolele mele într-un univers plin de lucruri frumoase, ce sens are viața mea și blogul meu în acestă fâșie de ogor. Citește în continuare „Dragii mei cititori”
Înainte de Crăciun am scris și am rostit despre sufletul meu …care s-a făcut iesle…
Așez aici gândurile mele. Le las scrise și rostite.
Au fost scrise pentru Crăciun, dar ele sunt valabile și în miez de vară.
Adieri de nevăzut traversează ogorul meu de lut. Lut ce sunt. Citește în continuare „Meditație …”
Cum Ți-s Ochii când mă vezi că vin spre Tine cu genunchii juliți de-atâta rătăcire?
Cum Ți-e gândul când mă vezi că Te îmbrațișez cu mâinile murdare de propria-mi voie?
Cum Ți-e sufletul când mă vezi că spre Tine mă îndrept…șchiopătând?
Tată, dacă nu aș cunoaște degetele Tale calde, Citește în continuare „Tată!”
V-am promis fotorafia cu firul de zmeură crescut în camera în care am locuit …la oraș…
A trecut prin pereți groși și a învins….
Semințe…semințe…peste tot semințe….
de pace, de iubire, de adevăr…
„Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Citește în continuare „Semințe”
În timp ce citim ascultăm…
„Simplificați-vă viața și stresul va fugi….
Oamenii se grăbesc și aleargă mereu. La ora cutare trebuie să se afle aici, la cealaltă acolo și așa mai departe. Iar ca să nu uite ce au de făcut și le notează pe toate. Cu atâta alergătură, tot este bine că își mai duc aminte cum îi cheamă. Nici pe ei înșiși nu se cunosc. Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglindești în apa tulbure? Dumnezeu să mă ierte, dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni. Oamenii nu se gândesc la cealaltă viață, ci cer numai aici cât mai multe bunuri materiale.
De aceea nu află linște și aleargă mereu.”
(Cuviosul Paisie Aghiorâtul)
Se făcea că am petrecut căteva zile la oraș și acolo l-am întâlnit pe un fost tovarăș: Marele stres. Citește în continuare „Întâlnirea cu Marele Stres…la oraș”
Rafael nu a fost dintotdeuna un copil sănătos și fericit. Începuturile vieții cu el au fost grele și văile păreau fără margini. L-am alăptat vreo 7 zile, apoi din cauza unui tratament pe care am început să îl iau l-am crescut cu lapte praf. Locuiam la oraș și locul nostru de joacă era un parc de plastic. Eu eram mereu deprimată și mâncam foarte mult. Eu˛am devenit un mic butoiaș, care abia pășea. Mă jucam foarte greu și oboseam foarte repede. Iar copilașul meu cu chip senin se îmbolnăvea foarte foarte des. Răceli, enterocolite, tuse seacă…ieșeam dintr-o boală intram în alta.
Prietena mea e sora cu simplitatea. Locuiește lângă mine…de fapt grădinile noastre sunt vecine și noi ne strigăm una pe alta de peste garduri.
Prietena mea nu are timp de șezut, decât duminica și în sărbători. Citește în continuare „Prietena mea”
Pentru că ea mi-a învățat ființa să se roage fără cuvinte…
E o primăvară nouă..și eu o sorb ca pe întâia primăvară. Nu mi-e dor de oraș, nu mi-e dor de aglomerație, nici de oameni ce se îmbulzesc, nici de asfalt, nici de magazinele în care totul e de-a gata. Mi-e atât de bine în simplitate. Nu aș lăsa-o pentru nimic din ce are pământul de oferit. Pare-se că m-am sălbăticit…și că acum orașul mi se pare doar o cușcă cu condiții pe care o credeam adevărata realizare. Citește în continuare „De ce iubesc simplitatea…?”
Un dor stingher îmi cutreieră potecile inimii.
E dorul de a vă scrie.
M-am întors dintr-o vale a durerii și dezamăgirii…și am hotărât că viața mea va arăta Altfel. Cu răni ce încă cerșesc vindecarea mi-am amintit azi de ce e viața mea frumoasă.
Viața mea…o realitate ce trăiește într-un concert nesfârșit de primăvară..pe care îl cântă inimile oamenilor reali (nu virtuali, nici telefonici).
În ograda noastră bat inimi de om, inimi de animale, inimi de păsări…și uneori îmi pare că toate au inimă ce bate: vântul, ploaia, soarele, pomii…
Viața mea are o mare INIMĂ.
Dedic această postare celor ce au trecut și trec prin ograda noastră. Fără ei viața noastră ar fi pustie…
Citește în continuare „Viața mea e frumoasă datorită lor….”
„Singurul lucru care stă în puterea noastră să-l hotărâm este cum folosim timpul ce ni sa dat. ” – J. R. R. Tolkien
Cred că ultimii ani cu tot ce cuprind ei sunt pentru mine cea mai reală mărturie a citatului găsit azi în cartea O mie de daruri.
Cred că fără ei aș fi crezut că cele ce stau azi sub ochii mei sunt inchipuiri ale unei minți visătoare și nu au de-a face cu realitatea.
Am mărturisit celor ce mă vizitează în acest spațiu virtual că port o dorință și mi-am făcut un scop din a fi mulțumitoare, din a mulțumi. Citește în continuare „„Îndrăznește să trăiești din plin acolo unde te afli” – Ann Voskamp”
Am ales să scriu aceste gânduri aici pentru ca scrierea lor le va fi devenire: din tainic și ascuns spre public, deschis, știut de cei mai apropiați și îndepărtați, tras la răspundere.
Când am ponit în lupta cu dependența de zahăr am făcut public acest lucru. Știam că în acest fel nu voi putea să trișez pentru că ceilalți vor vedea și mă vor trage de mânecă. Dintr-o dorință ascunsă cu care mă jucam cum vroiam eu, cu modificări de condiții, cu trișări și căderi repetate a devenit ceva serios, matur, în văzul tuturor. Căderea mea putea fi pricina de cădere și pentru alții și am știut ca inclusiv în taina camerei mele trebuie sa port bătălia cu seriozitate.
Acum a venit vremea să scriu despre o altă parte neagră a ființei mele cu care am început bătălia în taina casei mele și pe care o pierd aproape zilnic. Azi am decis că trebuie făcuta publică, că în acest fel nu mai e un joc de-a face binele ci devine ceva responsabil. Citește în continuare „Cu părere de rău…despre vorbirea de rău”
In postul meu de facebook mi-am imbogatit sufletul si mintea cu o multime de lucruri citite in carti, pe bloguri. Anul acesta am cantat colindele cu scapari de lacrimi…pentru ca in mine se derula suferinta crestinilor din inchisorile comuniste si valoarea pe care o avea pentru ei fiecare sarbatoare, inima lor credincioasa, multumita, bucuroasa.
Recitesc cartea ”Cu Dumnezeu in subterana” a pastorului Richard Wurmbrand. Pretioasa carte!
Azi impart cu voi un pasaj despre bucurie. Citește în continuare „Lectie despre bucurie”
Citește în continuare „Femeia virtuoasă – Proverbe 31”
(sursa foto )
Bunicii noștri își petreceau iernile prin casă, făcând lucruri de mână…în special femeile de la sat făceau asta.
Poate vă amintiți iernile în care în mijlocul camerei stătea un război de lemn …mare… de țesut. Și casa era plină de lână, de lemn, de culori. Și pe atunci lemnele trosneau în sobă în timp ce mâinile bunicii se mișcau harnice. Pe atunci mirosea a cartofi copți, a copii fericiți. Era totul natural: lâna, lemnul, oamenii, hrana. Citește în continuare „Să construim un sat sau un oraș..cu case și stele și oameni”
Trebuie să recunosc că mi-e greu. Nu e acel greu pe care l-am purtat când am luat post de zahăr. Atunci eram frustrată, tensionată.Acum e un fel de singurătate, de lume dispărută, de doliu după un univers stins.
Mă trezesc adesea în fața calculatorului neștiind ce caut aici. Acel loc drag în care mă întâlneam cu prietenii, în care eram la curent cu viața lor, cu pasiunile lor, acel loc unde găseam o mulțime de informații utile, acel loc care îmi oferea totul de-a gata a dispărut. Nu mă ard degetele să ajung la el. Știu că depărtarea aceasta e la distanță de un click, dar acest click mi-ar fi încălcarea unui angajament luat pentru inima… Nu e ca în zilele de miercuri, vineri sau duminică. Atunci trăiesc într-o așteptare scurtă. Acum așteptarea e prea lungă ca să pot să mă liniștesc cu gândul că după Crăciun voi revedea comunitatea virtuală în care mi-am construit și eu o casă. 
Despre inima mea arată v-am scris acum câteva zile… Citește în continuare „O săptămână fără facebook”
Cuvintele ce vor coborî din mine sunt o colecție de emoții, întâmplări, gânduri pe care le-am frământat în inima mea în aceste zile de toamnă. Sunt un aluat proaspăt pe care vreau să îl cresc și să îl coc lângă Dumnezeu. Aș vrea să mă hrănesc din el…eu și cei ai casei mele. Așa cum pentru trup alegem hrana care îi aduce sănătate cred că suntem responsabili să ne hrănim sufletul …cu tot ce găsim mai bun.
Într-o după-masă am auzit la radio 8 cuvinte citate din Biblie.
„CEL CU INIMA MULȚUMITĂ ARE UN OSPĂȚ NECURMAT ” Citește în continuare „Cel cu inima mulțumită…”
Soțul meu a răsfoit o carte de afaceri într-o librărie. Cartea nu era scrisă din perspectivă creștină. Era un fel de ghid, o culegere de sfaturi practice prin care să prosperi financiar.
Primul sfat era : Să Dăruiești. Un alt sfat era: Să Dăruiești și mai Mult. Citește în continuare „Să dăruim!”
Pentru o vreme am înlocuit zahărul alb cu zahărul brun. De aproximativ o lună am decis să nu mai cumpăr deloc zahăr. M-am angajat într-o luptă grea pentru mine și familia mea (pentru că dulciurile au fost și încă sunt cele mai mari ispite pentru mine). Oriunde merg ochii mei cad prima oare pe dulciuri și mâna mea se întinde cu lăcomie după ele.
Nu e o noutate că zahărul e dăunător. Știm cu toții că el aduce probleme de natură fizică și psihică.
Pentru că trupul e Templul Duhului Sfânt cred că suntem responsabili să îi purtăm de grijă. Pentru mulți care se întorc la Hristos e ca literă de lege renunțarea la tutun și alcool. Pentru că nu sunt dependentă de tutun și alcool încerc să caut viciile mele (mascate) și să îmi duc luptele cu ele. Mă declar dependentă de zahăr. Această dependență de a mânca mereu ceva dulce îmi dăunează atât pe plan fizic, cât și pe plan psihic. Citește în continuare „Post…de zahăr”
Fred Stobaugh are 96 de ani. Bătrânul a trăit o frumoasă poveste de dragoste, însă soţia sa a decedat în aprilie 2013. Cei doi ar fi sărbătorit 75 de ani de căsnicie în iunie. Dorul pentru femeia iubita l-a făcut pe Fred să compună un cântec dedicat ei, numit “Oh Sweet Lorraine”.
…Mai multe despre povestea cantecului găsiți aici. Citește în continuare „Sunt mulțumitoare că respir aerul odăii impreună cu soțul și fiul meu”
M-am gândit să răspund în scris întrebărilor și sfaturilor pe care le primesc atunci când oamenii află că Rafael are 3 ani și jumătate și nu merge la grădiniță.
E o ocazie de a-mi culege gândurile și de a face ordine în mine. Pentru sufletul meu e foarte clar de ce el e acasă, dar această stare a sufletului meu nu reprezintă un răspuns convingător pentru prieteni, părinți, cunoscuți și necunoscuți.
Voi lua pe rând câteva dintre cele mai frecvente întrebări.
– E la grădiniță copilul vostru? Citește în continuare „De ce cred că ACASĂ e mai bine decât la GRĂDINIȚĂ”
Dincolo de motivul principal al mutării la sat au stat şi altele. Unele mai mari altele mai mici. Dintre cele mari e libertatea lui Rafael, alergarea lui pe drumuri şi dealuri alături de alţi copii, jocul liber fără reguli impuse de adulţi (în grija mare a lui Dumnezeu).
Îmi doresc să se imprime în el sunetele tainice ale naturii, simplitatea, mirosurile satului. Să nu-i fie străină viaţa aceasta simplă dar plină…
Ştiu că îşi vor face loc în el lucrurile la care noi îl expunem. Alegem pentru el această linişte tainică care se prelinge prin venele trupului şi cuprinde sufletul în palmele ei, ca într-un culcuş.
Aici zilele reci sunt calde. Citește în continuare „Homeschooling la sat sau despre cum putem să dăruim copiilor noştri din ceea ce noi am primit”
Mereu mi-a fost drag sa stau de vorba cu copiii gaborilor. Diferenta izbitoare dintre noi naste si azi dorinta de a-i avea in preajma.
Prima prietena gabor am avut-o in clasa a 11 a, in spital. Ea mi-a colorat multe din zilele unei luni intregi de spitalizare. Imi amintesc cu bucurie ce senzatie nemaipomenita am avut cand mi-a impletit cozile cu panglicile ei.
Apoi, dupa ce m-am casatorit, m-am imprietenit cu doua fete (cu mult mai mici decat mine). Puteam sa stau ore intregi langa ele fara sa obosesc. Ele mi-au povestit foarte multe despre cultura lor, despre obiceiuri. Dupa o scurta vreme cea mare s-a casatorit. Am simtit ca am pierdut o prietena minunata. A plecat la doar 14 sau 15 ani din cartier…in alt oras. Citește în continuare „O viata mai libera”
Vin trudită din alergarea mea şi caut să mă odihnesc la umbra Aripilor Tale, într-o dependenţă totală de Inima Ta…Aş vrea sa îmi acordez inima mea la bătăile inimii Tale, să nu îmi fie frică de trecutul meu, să înţeleg că şi acolo erai cu mine…că de fapt durerea mea se scurgea de pe ochii Tăi ca o lacrimă prin care ma învaţai o mare taină.
Lasă-mă Tată să cred că în timp ce eram legată îngerii tăi îmi cântau…ca să nu simt durerea la intensitatea ei reală…deşi îţi mărturisesc că rănile încă îmi sângerează, că sufletul e încă infectat şi caută Raza vindecătoare. Revolta o arunc la poala Crucii. Acolo se va risipi cu adevărat. Sub picurii iertării Tale voi invăţa să-i iert pe cei ce m-au rănit cu ştiinţă sau fără ştiinţă.
Citește în continuare „„şi vindeca pe cei ce aveau trebuinţă de vindecare””
Cînd gînduri negre se frămîntă cu grămada înlăuntrul meu, mîngîierile Tale îmi înviorează sufletul. Psalmul 94:19
Pauza aceasta îmi face bine, un mare bine…mă învaţă să folosesc suferinţa şi valea prin care am trecut pentru a plânge cu cei ce plâng…
Azi îmi par deşertaciuni multe din cele ce se derulează înaintea ochilor mei. Am intrat pe facebook şi am privit câteva minute la alergarea prietenilor mei. Am ales să întorc privirea spre suferinţa din jur. Prea mult mi-a venit să judec truda deşeartă dupa un strat de fard, o haină de firmă, o maşină mai scumpă, o mobilă mai selectă. Citește în continuare „Ce pot învăţa în văi”
Azi, am urcat dealul. Îmi părea că sunt mai pustie…că pe undeva m-am prăpădit, că pe undeva m-am abandonat. Încercând să mă cunosc din nou m-am întâlnit cerşind înflorirea unor ramuri…încă reci. În mine se croşetează gandul libertăţii… Îmi doresc să alerg din nou fără să mă ţină lanţurile durerilor, ale pierderilor..ca într-o cămaşă de forţă, sufocându-mi bucuria.
Nu ştiu care lucruri din câte au fost au durut mai tare. Citește în continuare „Înflorirea…pe ramuri reci”
Fiecare an ne modeleaza intr-un fel sau altul. Fiecare zi isi lasa amprenta pe foaia vietii noastre ….
Cred ca cea mai mare lectie a anului ce a trecut a fost „libertatea”….
Cand vorbesc de libertate ma gandesc la alergarea, cautarea, gasirea, jocul, jertfa, pierderea, castigul intre limitele iubirii de Dumnezeu, de aproapele si de noi insine.
Ma bucur ca libertatea are limite trasate cu blandete.
Astfel ma simt in siguranta.
Citește în continuare „Am invatat…importanta libertatii”
Cu dor de Soare m-am intrors dupa doua saptamani grele….
Azi cu aripi mai pline, cu vise mai senine…bucurandu-ma de casa, de minunile mele…. Citește în continuare „Ce dor de Soare!”
In dimineata aceasta ascultam impreuna cu Rafael o caseta a copilariei mele. Una dintre frumoasele cantari vorbea despre nasterea lui Isus. Am exclamat cu bucurie:
– Se canta despre Isus, cum s-a nascut, cum nu a avut nici un pacat.
– Mami, cine i-a dat pacat?
– …Dumnezeu i-a dat pacatele noastre si a murit pentru ele.
Am inceput sa blang, brusc. Niciodata nu am inteles jertfa lui Isus intr-un mod atat de simplu si de miscator. Citește în continuare „” Adevarat va spun ca, daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor.””
Sunt zile in care fiecare respiratie, fiecare pas, gest, privire imi par a fi esescuri. Aceste zile sunt deobicei finalizate prin lacrimi si suspin…
Noi, oamenii, avem multe vise atarnate pe fiecare perete al sufletului. Acestea ne dau de multe ori putere sa ne ridicam din asternut si sa pornim la drum, prin zi. Le-am cladit pe unele ani la rand. Altele sunt inca in fasa. Fiecare are puterea lui.
Visele acestea respira din noi si noi din ele. Fara ele ne-am stinge, iar ele fara noi nu ar exista. Citește în continuare „Cand pasii mei imi par esecuri”
Sotul meu a realizat pentru facultate un referat despre transplantul de organe si memoria celulara. El a incercat sa analizeze lucrurile din punct de vedere teologic.
Mie mi-a dat sa citesc ceea ce urmeaza sa postez. Am fost impresionata, socata. M-am gandit mult la ce am citit. Mai multe cazuri gasiti aici
Donatorul a fost un baiat in varsta de 16 luni, care s-a innecat in cada. Beneficiarul a fost un baiat de 7 luni diagnosticat cu tetralogia Fallot (o gaura in septul ventricular, cu deplasarea aortei, stenoza pulmonara si ingrosare a ventricolului drept).
Mama donatorului, medic, a observat:
„S-a intamplat ceva neasteptat – pe langa faptul ca am putut sa-i aud din nou inima lui Jerry [donatorul], am putut sa o si simt in mine. Citește în continuare „Transplantul de organe si memoria celulara”
S-au implinit 6 ani de cand eu si sotul meu ne cunoastem…in 13 noiembrie…
Am sarbatorit impreuna cu fiul nostru, cu intaiul nostru nascut….cu rodul nostru, cu modelajul unic ce ne-a fost daruit, cu mostenirea noastra…. Citește în continuare „S-au implinit 6 ani”
sa ma visez printesa …cu stelele la picioare si soarele mereu deasupra
sa ma visez traind mereu cu picioarele in flori si mainile in fire crude de iarba
sa ma visez avand apele si curgerea lor in grija mea
sa ma visez traind ca fluturii, zburand…
sa ma visez purtata pe aripi de berze…
sa ma visez impletind cununi din lumina si alergand pe deasupra marilor…
sa ma visez….
si oricat m-as visa nu as reusi sa cuprind mareata realitate: de a fi sotia unui barbat special, Daniel si mama unui copil minunat, Rafael…
Astept sa imi soptesti zambetul florilor la prag de Inviere.
Astept sa ma trezesti lin si sa ma privesti asa cum imi privesc eu pruncul, sa imi soptesti lin: „Niciodata nu am plecat de langa tine”….
Nu stiu ce ma provoaca sa scriu azi. Poate lacrimile sarate ce se scurg grabite pe sub ochii mei….
Numai Tu stii calvarul prin acre a trecut sufletul meu cu ceva vreme in urma, numai Tu stii ranile adanci ce inca sangereaza in asteptarea vindecarii…
Azi, imi imaginez ca stau cu Tine la masa, asteptand Cina….imi imaginez ca stau si arunc toata povara la picioarele Tale, ca sa o stergi, ca sa ma eliberezi, sa ma faci noua pentru Cerul Tau fara margini. Nu merit sa ma impartasesc din Tine…nu merit sa imi adap sufletul din Tine…si totusi, toata fiinta mea atarna de Tine, toata fiinta mea se sprijina pe Tine si isi trage viata din Tine… Citește în continuare „Sopteste-mi Tata!”
In dimineata aceasta as scrie despre culorile si parfumurile de dincolo de ziduri…ziduri inalte, ridicate de prejudecatile noastre.
In fiinta mea se contureaza portretul unei doamne de vreo patruzeci si ceva de ani. Am cunoscut-o cu ceva timp in urma. Poate de vreo doi ani.
Camera ei: un salon de cativa metrii, in care incap doua paturi.
Averea ei: o camasa de noapte, un halat si niste slapi de plastic.
Libertatea ei: o fereastra cu gratii…printre ele se tesea cerul in privirea ei tulburata.
Preocuparile ei: ganduri verbalizate cu putere…strigate infricosatoare pentru cei ce le aud pentru intaia oara.
Evadarea ei: baia rece si sinistra, atelierul..in care isi picteaza haotic durerea, in pauzele dintre intrebari si priviri incarcate cu scepticism. Citește în continuare „suflet aruncat dupa „gratii””
Daca cauti linistire pentru sufletul tau, cauta linistirea in locuri ca acestea…unde sfintenia pluteste si unde lumina ramane lumina…
Imi pare Doamne, ca locuiesti in fiecare colt al acelei incaperi. Si imi pare ca oricat de intuneric ar fi, teama nu poate sa fie acolo. Ea nu-si gaseste locul in toata tihna aceea… Citește în continuare „In vizita la un om sfant…”
Povestea aceasta s-a nascut la umbra unor suflete. O aduc aici…pentru ca unele povesti se pierd prinre arhive. Ar fi pacat sa se piarda…
R: A.buna dimineata..esti in c.?
A: salut R.
A: sunt in c., din nou. Tu unde esti?
R: eu pe luna
A: cum e pe luna azi? e frig ?
R: e soare pe luna
A: oooo
A: inseamna ca nu pot fi si stele azi pe luna….
A: vezi sa nu te bronzezi prea tare !!
R: da..clopotei
R: o sa ma bronzez la ei
A: ai palarie de soare? ochelari? creme de protectie?
R: nu..doar un nuc
R: imi tine umbra pe luna
A: are frunze? are nuci? daca sunt numai crengile ti-ar trebui totusi o umbrella. Sa nu te rezemi prea tare de el..s-ar putea sa aiba radacini fragile…asemeni firelor tesute de paianjeni…si se va darama….sa-l intrebi inainte sa te rezemi de el cate kg poate sprijini Citește în continuare „Ganduri de pe luna”
………………………………………….
Imi parea ca stau rezemata pe raza din est a Soarelui, in locul de unde rasare clinchetul fara sfarsit al luminii.
Imi parea ca stau in bratele florilor de soare si ca toti fluturii zboara pe deasupra mea.
Imi parea ca e zi, mereu zi..ca niciodata nu va fi noapte.
Imi parea ca as putea urca dealurile si muntii fara sa obosesc…
Imi parea ca berzele nu mai pleaca niciodata in alte tari.
………….
Cand stau langa El, cand fac din El primul gand si ultimul gand al zilei, cand imi amintesc cat pret am in ochii LUI..atunci stau rezemata pe raza de est a soarelui de unde rasare clinchetul fara sfarsit al luminii, stau in bratele florilor de soare si toti fluturii zboara pe deasupra, atunci e mereu zi…………..
1 Incolo, fratii mei, bucurati-va in Domnul.
2 Paziti-va de cinii aceia; paziti-va de lucratorii aceia rai; paziti-va de scrijilatii aceia!
3 Caci cei taiati imprejur sintem noi, cari slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, cari ne laudam in Hristos Isus, si cari nu ne punem increderea in lucrurile pamintesti.
4 Macar ca eu as avea pricina de incredere chiar in lucrurile pamintesti. Daca altul crede ca se poate increde in lucrurile pamintesti, eu si mai mult;
5 eu, care sint taiat imprejur a opta zi, din neamul lui Israel, din semintia lui Beniamin, Evreu din Evrei; in ce priveste Legea, Fariseu ;
6 in ce priveste rivna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihanirea , pe care o da Legea, fara prihana.
7 Dar lucrurile, cari pentru mine erau cistiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Citește în continuare „Din Cuvantul Lui”
(Marcu 4: 37-41)S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia
Şi El dormea la cârmă pe căpătâi. Ucenicii L-au deşteptat, şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?”
El S-a sculat, a certat vântul, şi a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat, şi s-a făcut o linişte mare.
Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?”
I-a apucat o mare frică, şi ziceau unii către alţii: „Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vântul şi marea?”
Adevarata credinta este o descoperire personala.
Ea nu este un dar mostenit.
Nici un lucru invatat.
Nici chiar adeziunea formala la vreo Biserica sau cult, sau adunare;
ci credinta adevarata este o indoita descoperire a lui Hristos spre suflet – si a sufletului spre Hristos. Citește în continuare „meditatie – Traian Dorz”
Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic,
zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare, şi cetăţuia mea, Citește în continuare „Psalmul 91”
Dăruind vei dobândi
Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.
Just another WordPress.com site
Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona -Albert Einstein
Broken angel wings
Trăiește frumos, iartă la timp și iubește cu adevărat!
Despre copilarie, cu folos si bucurie
Delicii culinare ayurvedice
Joacă, şcoală şi terapie...acasă
by Daniela Delibas
Cuvinte pentru suflet, familie, casă...
jurnal homeschooling
Pe faţă despre viaţă
Autor, Raw Chef, Consultant Nutriție
Life is an adventure. Take just a bag of things and go explore.
...fără cravată
Blog ultrafeminin
