Seară de decembrie.
Azi am fost pe frontul nevăzut, am purtat bătălii grele. Acestea m-au ostenit.
Săgeţi arzătoare au venit una după alta, ore în șir…spre mine.
Am simțit usturime în mijlocul gândurilor mele.
Am avut o armă cu care am luptat impotriva lor: rugăciunea.
…
Citește în continuare „Războiul nevăzut – săptămâna 5 (Postul Crăciunului)”
Seară de decembrie.
Un șirag de beculeṭe colorate stă intins în faţa geamurilor mari.
Sub ele săculeṭii de Advent. Aceeași săculeṭi tricotaţi pe care i-am purtat cu noi prin toate casele in ultimii 12 ani.
…
Și in timpane aceleași colinde.
Fetiţa cea mică se joacă singură in jurul meu. Privirea mi se oprește pe mâinile ei care mângâie pruncul din iesle. Stă minute in șir să privească și să mângâie figurinele acelea puse pe butucul de lemn din casa noastră…cele care ne amintesc de cum a venit Hristos al nostru în lume.
Citește în continuare „Să-L dorim pe Hristos – Săptămâna 3 (Postul Crăciunului)”
Zi de Noiembrie.
E a doua săpămână din Postul Crăciunului.
Pe masa din mijlocul casei arde o lumânare.
…
Afară plouă. Picurii care se lovesc de acoperişul terasei imi amintesc de căldura casei mele, de locul in care mă aflu. Surprinzator! Să fii undeva și să uiţi ce binecuvântat ești… să fie nevoie de o ploaie rece ca să vezi și să simţi cele pe care ai început să le ignori.
Citește în continuare „Să căutăm pacea inimii – Săptămâna 2 (Postul Crăciunului)”
Seara de Noiembrie.
În casa de la poala dealului de Piatră ard lumini.
…
În boxa neagră asezată pe uscătorul de haine se aud colinde. Aceleași colinde pe care le ascultăm de câțiva ani… maicile de la Mănăstirea Cămârzani. Ritmul lor și vocile lor păstrează liniștea în noi…și liniștea e un lucru mare într-o lume ce se cufundă tot mai mult în zgomot.
Citește în continuare „Să fim unde suntem – Săptămâna 1 (Postul Crăciunului)”
Câteodată ai nevoie să stai doar…să nu te mişti din brațele Domnului, să nu părăsești mireasma prezenţei Lui. Și pe ritmul cuvintelor Lui ai nevoie să plângi in hobote. În acest loc vezi ca intr-o oglinda mărimea și adâncimea păcatului tău și suspini că prin neveghere ai alungat harul.
…
Citește în continuare „Rezumat al unui anotimp cald”
Domnul meu, pașii aceștia noi poartă urmele văii.
Tălpile sunt imbibate in suferință, suferință care nu poate fi definită si nici înțeleasă de mintea omului.
Citește în continuare „Scrisoare de pe marginea văii”
Am fost o groapă de gunoi…un loc stricat și plin de putoare..
Am fost un ogor împînzit de spini si mărăcini…
un loc întunecat si plin de umbre.
Am fost o fântână secată, în care s-a aruncat moarte.
Un loc plin de groază, de spaimă și ură.
Citește în continuare „Gânduri la ieșirea din Spitalul de Psihiatrie (la umbra ultimei psihoze)”
Coboară liniștea ca pe tobogan.
Aterizează în centrul inimii mele.
Citește în continuare „Plămădeală a inimii, dintr-o excursie cu cortul (Padiș)”
Prin mine se simt salturile unei noi vieți ce crește. Unduirile pielii mele provocate de ființa cea nouă îmi amintesc că așa au venit și ceilalți 3 prunci în lumea asta, că așa am venit până la urmă cu toții.
E atâta BUCURIE că nu mai are loc în mine.
Citește în continuare „Rânduri la ceas de seară (2)”
În seara aceasta, pe la ceasul al șaptelea, a bătut Hristos la ușa casei mele. A bătut de trei ori cu putere, în fiecare geam al ușii, până I-am deschis.
A venit ud, murdar, cu un miros înțepător de urină…și Îi era foame.
Tunetele și fulgerele accentuau portretul lui. Pe trup avea răni și trupul Îi ardea de mâncărimi.
Nu am avut curaj să Îl chem în casă. Mirosul era respingător. Ploaia îl accentua. S-a așezat pe prag. În acest loc nu Îl atingea apa care cădea din cer.. Era mulțumit cu locul.
Citește în continuare „Hristos la ușa mea”
În camera mea miroase tare a viață. Doi prunci dorm lângă mine și unul înlăuntrul meu.
Scap câteva lacrimi direct din centrul inimii și încerc să adun ziua în cuvinte, să compun o filă de jurnal, un fel de rezumat al tuturor celor prin care Dumnezeu mi-a mangaiat ființa.
E liniște, Stelele nopții tac. Glasul greierilor încununează liniștea, Nu latră nici un câine.
Liniște nu înseamnă să nu auzi nimic, ci să auzi acele lucruri care lasă loc să coboare glasul Creatorului în tine, care nu acoperă oglinda cea adevărată.
Citește în continuare „Rânduri la ceas de seară (1)”
Câteodată avem datoria să mărturisim înaintea oamenilor care așteaptă, care caută să știe cum arată viața noastră, care cu un ochi urmăresc să vadă dacă mai ești în depresie, dacă te mai simți epuizat, dacă pur și simplu ți-e bine. Oameni care te iubesc și care te poartă în rugăciuni, oameni pentru care viața ta contează într-o oarecare măsură și cărora nu le indiferent unde ești și cum ești.
Pentru aceia sunt aceste rânduri și pentru oricine va găsi folos din ele.
Vara anului 2022.
Mă aflam la mare cu cortul. Eram acolo cu toată familia (daniel si cei 3 copii). Anastasia, puiul cel mic, avea câteva luni. O alăptam…
Citește în continuare „Mărturie (despre starea psihică și fizică a ultimului an)”
Se scurg zilele verii. În toată ograda miroase a corcodușe tăvălite prin iarbă.
La poala dealului s-a țesut în ultimele săptămâni o turmă de capre,
Citește în continuare „Rezumat (in cuvinte și fotografii) al inimii mele.”
Risipiți!
Ne-am pierdut pe noi înșine și pe Dumnezeu, dar am cucerit tărâmuri, am agonisit averi, ne-am făcut un nume.
Risipiți!
Suntem peste tot, cu adevărat nu suntem niciunde.
Citește în continuare „Risipire (manifest pentru REGĂSIRE)”
Scurtă întroducere.
Acest text ilustrează imaginea orașului privită prin lentila inimii mele. S-ar putea să fie o imagine distorsionată de propria-mi trăire. Nu intenționez să rănesc pe nimeni. Retragerea din ritmul lui îi accentuează trăsăturile. E un mod de a privi detașat, pentru că dragostea de Viață mă ține tot mai departe de mrejele lui. Orașul e pentru mine, în această etapă, un potențiator al poftelor, un dăruitor de plăcere îmbrăcată în mii de forme, împuternicit să îți răpească propria voie și în definitiv viața.
Rândurile care urmează pot să producă judecată sau dispreț. De aceea se cer a fi citite doar de aceia care pot să le digere fără să se tulbure. Au fost scrise după câteva zile de retragere din ritmul vieții mele (în munți), după ce am respirat aer îmbibat în brazi, în ape limpezi, în stânci.
Citește în continuare „Nu-mi place orașul!”
Nori groși, liniște în odaia de sus, unde suntem cazați. Anastasia doarme și eu stau și mă gândesc la ziua de ieri.
Imi amintesc cum stând la intersecția dintre două universuri am avut timp să meditez la locul din care am venit, la mocirla în care m-am scăldat în tineretile mele, la deșertăciunea cu care mă adăpam si la tot golul ce se întindea împrejurul meu.
Privesc un chip, e chipul fiicei mele.
A adormit lângă mine. Ochii și inima mi se unesc lângă alcătuirea ei.
Sub genele ei crește un întreg univers.
E ea, Anastasia.
Dintre toate fetele din lumea aceasta, ea e cea care mi-a fost incredințată mie.
Scap 2 lacrimi și pe celelalte le las să mă inunde pe dinăuntru.
Zilele acestei ierni au o altă formă, un alt conținut. Curgerea lor sculptează în mine înțelesuri noi: ale acestei lumi și ale Cerului.
Prin mintea mea se plimbă scutece, dureri de burta, muci, jucării împrăștiate, retete de prăjituri cu care îmi indulcesc imaginația la orele dimineții…inainte să apară lumina, jocuri de băieți încărcați cu energie și un șir lung de „mami”. Da, acel „mami” pe care fiecare mamă îl aude de sute de ori într-o zi, acea chemare a puterilor neștiute, a răspunsurilor liniștitoare și a altor resurse ce au stat îngropate până să primească chipuri în noi suflarea lui Dumnezeu.
Citește în continuare „Cum se vede Cerul din inima lui Efraim (4 ani și 8 luni)”
„Astfel dar, cine crede că stă în picioare
să ia seama să nu cadă.”
Iată-mă!
Sunt aici, neadăpată din Tine, hrănită doar cu plăcerile acestei lumi, înșelată de proprile-mi pofte.
Iată-mă!
Citește în continuare „Cuvinte pentru Creatorul meu…la ceas de seară”
Draga mea, în timp ce eu scriu tu exiști și devii.
Ascunsă în pântecul meu și cetățean al inimii mele, ocupi mult și tot mai mult din universul meu.
Ai venit cum vin minunile și ai adus pace acolo unde demult era război. Odată cu tine Dumnezeu a presărat liniște împrejurul celulelor mele și bucurie cum nu credeam că mai există aici pe pământ.
Anastasia, învierea nădejdii mele și totodată a ascultării mele de Dumnezeu, tu ai venit ca răspuns al rugăciunilor și al temerilor abandonate în Dumnezeu.
Citește în continuare „Scrisoare pentru Anastasia”
Omul n-a știut că cele în care își investește puterea vor fi și cele care îi vor sufoca ființa.
Pentru că toată aglomerarea de zgomote și beton îi înabușă vederea…
N-a știut că îndepărtarea de pomi, de râuri, de drumuri, de pământ, îi va țese în inimă împietrirea. Și omul deși are în adânc un dor după cele pe care le-a lăsat nu mai gasește locul de ieșire, poteca către locuri de odihnă. Si se învârte amețit printr-un amestec de stimuli…căutându-se pe el, cel pierdut.
Urechile lui înfundate cu sunete fără viață și ochii astupați cu peisaje artificiale îl mint continuu și îi nasc pofte noi…de lume.
Citește în continuare „Scurte rânduri…despre liniște și liniștire”
Draga mea soră,
îți scriu de aici, de pe pământ.
Îți scriu din satul de unde ai plecat de puțină vreme, ție celei ce ai ajuns în Patria Adevărată, ție, celei care nu mai ești străin și călător…
Citește în continuare „Scrisoare…pentru un om ce a trecut de granița morții (sora Sâia)”
„Rugăciunea nu este ceva ce schimbă lucrurile în exterior,
ci ceva care face minuni în starea lăuntrică a omului.”
Dimineață!
Glasul pârâului astupă zgomote.
În farfurii ace de brad.
Turma de oi împlinește sub raze proaspete ritualul zilnic…trece, urmându-și păstorul, printre mașini și oameni, căutând pășuni verzi și ape de odihnă.
„Prea iubiților,
vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători,
să vă feriți de poftele firii pământești care se războiesc cu sufletul.”
(Biblia)
Într-un amestec de vânt rece și miros de brad dăruiesc adâncului meu forma cuvintelor scrise.
Respir aerul tare al munților în timp ce copiii mei construiesc din piese colorate o căsuță. Citește în continuare „Filă a inimii mele (Padiș – august 2020)”
Azi, port doar o așchie din cârja (antidepresivul Cymbalta) pe care am avut-o luni la rând, pe care mi-am sprijinit gânduri și simțiri. Reînvăț…să cuprind universul exterior și interior fără de ea.
Câteodată urletul ființei mă duce la disperare, încercările eșuate de-a rămâne stabilă mă fac să trăiesc în dizarmonie cu principiile mele. Citește în continuare „Continuarea unei povești ce se numește SEVRAJ de antidepresive… de la poala unui deal de Piatră”
Sunt câteva zile…doar câteva adunate de când a început ca o furtună neanuțată, sevrajul.
După 2 ani de tratament cu antidepresive (Cymbalta), am decis că a venit vremea să renunț la ele. În acest timp ne-am adâncit ca să aflăm care au fost cauzele depresiei care m-a locuit luni de zile. După ce le-am aflat am vrut să las cârja care îmi sprijinea de atâta vreme creierul și funcțiile lui. Citește în continuare „Despre sevrajul meu…o bucată a drumului meu cu antidepresivele”
E o seară cuprinsă în ceață.
În centrul ființei mele stau tăcuți vlăstari ai bucuriei.
Postul acesta cu toate dezlipirile ce le-a adus în viața mea mi-a creionat o altă formă a bucuriei și sensului. Zilele legate prin felurite renunțări mi-au deschis celule noi ale vederii. Liniștea și limpezimea minții sunt daruri prețioase de care n-as vrea sa mă desprind. Citește în continuare „„Odinioară erați întuneric; dar acum sunteti lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii.” (săptămâna 5)”
E o altă seară de decembrie. Una din acelea în care îmi așez trăirile în poala ochilor tăi.
Acest act al sufletului meu pleacă cu o nădejde vie: să ajungă acolo unde poate să fie o unealtă spre viață. Pleacă de la poala unui deal, dintr-o casă cu ferestre mari, dintr-o inimă îndrăgostită de Dumnezeu, spre tine.
Cum ți-e sufletul? E cald și bine în lăuntrul tău?
Cum ți-s gândurile? Fac lumină în jurul tău?
De ce ți-e dor? După ce însetează adâncul tău?
N-ai avea nevoie să te simți ascultat și-apoi iubit chiar dacă ești de neînțeles? Citește în continuare „”…și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (săptămâna 4)”
Mă ustură ochii și mă dor mădularele. Am păcătuit!
Și păcatele mele au stins rând pe rând Duhul…și adierea Lui prin mine.
E secetă în mine. Mă arde foamea după Dumnezeu. Citește în continuare „Filă a inimii mele – Colibița (septembrie 2019)”
Un șirag de brazi ne înconjoară cortul.
Deasupra cer, doar cer senin.
Ochii mușcă cu lăcomie din albastrul cerului. Nu se pot sătura.
Le era foame…de tot ce au uitat să privească.
Sunt un om nebun de fiecare dată când pun granițe între mine și prezența lui Dumnezeu. Citește în continuare „Filă a inimii mele – Răcătău (august 2019)”
De retina mea se sparg valurile mării.
Lumina strălucește în oglinda apei, lumina îmbracă chipuri, lumina și-a țesut cărare spre inima mea însetată.
E o dimineață de iulie.
În mine stau înșirate clipe cu fața spre soare și ar vrea să alerge în afara mea, făcându-se cuvinte.
În dreapta mea o barcă verde, înfiptă în uscat. În stânga un copil care sapă în nisipul din apropierea apei și privește pierdut la munca lui înghițită de val. Citește în continuare „Filă a inimii mele – Corbu (iulie 2019)”
E cald.
Zilele sunt lungi.
Prin fața soarelui se plimbă câteodată nori și vânt.
Stropi mari pătrund în pământul însetat.
Toate florile și frunzele sunt îmbibate cu bucurie. Citește în continuare „Filă a unui iunie scăldat în zâmbet”
A venit tip til…așa cum vin hoții.
A înconjurat de câteva ori ființa mea și după ce a găsit intrarea mi-a răpit toate culorile.
N-am știut de la început CINE e… N-am știut cum se stă în fața ei.
Mi-a anesteziat simțurile. Mi-a înțepenit voința. A legat puterile trupului meu.
A acoperit viitorul meu în deznădejde și mi-a derulat imagini cu trecutul meu. În tot acest timp striga fără milă: NIMIC NU ARE SENS! Citește în continuare „DEPRESIA – hoțul culorilor mele”
(Starețul Ieronim Apostolidis)
Câteodată mă aflu singură în casa de la poala dealului de piatră. Sunt aici, cu gândurile toate, cu trăirile mele…aici, la capăt de lume parcă. În vecinătatea mea stau înșirați pomi bătrâni, dezbrăcați de frunze, un nor gri și câteva dealuri. Decorul acesta mă obligă să fac săpături în adâncimile inimii mele, să redescopăr că pustiul poate deveni cel mai sigur loc de întâlnire cu Dumnezeu. E un punct stabil în universul vieții mele, nu e perturbat de voci, nici de mersul grăbit al lumii.
Îmi obligă gândul să se prindă cu putere de Dumnezeu. Să cheme numele Lui și puterea Lui și bunătățile Lui… Doar când rămân singură pot să măsor cât de aproape sau cât de departe sunt de Creator. Nu mă pot îmbăta cu deșertăciuni, nici cu alte realități. Devin transparentă … Citește în continuare „Fragment al sfârșitului de toamnă (săptămâna 2)”
E toamnă iar.
Întâia toamnă petrecută aici.
Dimineață după dimineață m-am ridicat din așternuturi cu un voal de neputință… neputință de a găsi minunile înșirate pe poteca vieții mele. Citește în continuare „Mijloc de toamnă”
UN ARTICOL DEDICAT PRIETENILOR MEI DRAGI (GRUPUL TERAPEUTIC)
IUBIREA LOR MĂ VINDECĂ.
Suntem goi.
Ne-a golit mândria,
invidia,
bârfa,
competiția afirmării de sine.
Ne-a golit superficialitatea,
egoismul.
Ne-au golit diplomele
și avuțiile. Citește în continuare „„Dacă dragoste nu e, NIMIC nu e…””
Poate că în gândurile mele această nouă realitate ar fi vrut să rămână taină, dar inima mă mână cu putere spre a scrie. Și o ascult.
Cum să taci? Cum să nu strigi cu litere că o nouă veșnicie crește în tine?
Cum să te faci că ești mut când toată ființa ta a primit în dar noi slove?…când în adânc de mine s-a suflat cu viață fără de sfârșit? când sunt iar mamă…pentru o nouă fărâmă ruptă din gândul lui Dumnezeu și așezată în mine? Citește în continuare „Din nou…mamă”
Dragii mei mi-e dor să scriu, să vorbesc despre minuni.
….
Viața noastră e într-un proces intens de schimbare. Cuibul mi-e în cutii și saci, iar sufletul încearcă să păstreze visele fără granițe.
Da, mai e o săptămână până la schimbarea cuibului în care viața ne-a devenit poveste. Și eu parcă am nevoie de timp în care să plâng tare. Să plâng de mulțumire pentru această etapă fără seamăn în lume, pentru toți vecinii noștri, pentru toate cărările și animalele din jur, pentru toți pomii … Să plâng… Citește în continuare „Gânduri despre o grădină”
Stau rezemată de peretele dinspre răsărit al camerei noastre. E peretele pe care cu mai bine de doi ani în urmă am desenat un copac. Pe atunci nu știam că îl voi găsi în mijlocul unui teren, pe un deal… și că va fi real, că va avea frunze verzi și umbră deasă. Acum știu. Citește în continuare „Gânduri dintr-o cameră”
Azi plouă.
Plouă lung și norii par a nu avea capăt, dar noi știm că au.
Pentru că „nu norul este veșnic/ci soarele-i acel Ce-nvinge si ramane stapan in urma el.”
Și cu acest gând adânc ne începem zilele și tot cu el ar fi bine să le sfârșim..
Dacă n-ar fi norii aceștia gri deasupra satului nu v-aș scrie pentru că sunt multe de făcut pe afară. Cei ce locuiesc la sat știu. Și aceasta poveste e despre un sat, ce se află în noi și unde liniștea inundă când Soarele cântă.
Călătoria ce va curge pe sub ochii voștri a fost atât de bogată în lucruri care nu pier, încât nu pot să o păstrez doar pentru noi, nu pot să o las să fie doar material de umplere al unui hard de plastic. Lucrurilor frumoase trebuie sa le căutăm ca destinație: inimile.
E cu noi, dar nu e despre noi. Citește în continuare „Călătorie (partea 1)”
Luminătorul trupului este ochiul. Deci dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat; dar dacă ochiul tău e rău, tot trupul tău va fi întunecat. (Biblia)
S-a alcătuit un anotimp nou. Prin el zboară adieri calde și florile colorate își plimbă petalele pe toate drumurile satului. E întreg. Nu-i lipsește nimic. Dumnezeu locuiește în el.
În inima mea s-a clădit din bucăți de lumină coborâte de Sus o dorință: să vânez frumusețe. Citește în continuare „La vânat de frumusețe (1)”
De-aș putea pricepe că toate vin de la Tine aș sta liniștită, mereu liniștită.
De-aș pricepe clar că nu truda mâinilor și a gândului sunt cele care clădesc și adună atunci nu m-aș irosi întru acestea,
ci m-aș urca cu rugăciunea la poala inimii Tale și m-aș îngriji de cele ale Împărăției Tale, Citește în continuare „Tată drag,”
(PENTRU ORICE INIMĂ DE OM)
S-a așternut o zi nouă peste bucata de lume pe care o locuiesc…
Puterea cu care Îi cântă toate Creatorului naște dorul de-a cânta și eu cu ele, de-a da slavă pentru ce sunt, pentru unde sunt, pentru tot ce am și ce nu am.
În diminețile postului deștept sufletul meu citindu-i cuvintele din Isaia: Citește în continuare „Bună dimineața INIMĂ !”
Ziua aceasta e zi de oraș. Am luat jurnalul și aparatul și scopul meu…
Poate fi zi de umplere sau de golire. Citește în continuare „Mi-am agățat o dorință pe inimă:să împart Lumina ce mi se dă de Sus (Ziua 7 – 10 Februarie 2016)”
,,Tu ești aici în pat? Ce faci tu aici? Compui, mami?”
Copilul meu cască tare și se-ntinde.
Îmi amintesc de prima zi când l-am privit, de primul lui căscat.
Dimineața copilul meu nu are nevoie de multe cuvinte. Îi e de ajuns să țină degetul meu mic în mâinile lui calde și să îl sărute, să îl mângâie.
Sunt nori pe cer și picură pe acoperiș zgomotos.
În casă se-mbulzește bucuria prin pereții liniștii.
Mi-s dragi, atât de dragi diminețile în care puiul meu mă caută. Pentru el sunt soarele dimineților, iar chipul meu naște zâmbet ochilor lui. El se liniștește mereu lângă mine și se adapă din ce sunt eu. Citește în continuare „Să mărturisim despre Lumină (ziua 6 – 9 februarie 2016)”
Fac curat prin casă și în suflet. Spăl rufele muradare în mașină. Nu am putere să spăl cu mâinile așternuturi și haine groase.
Păcatele, nici pe acestea nu le pot spăla …sunt grele și lipite strâns de mine. Pentru ele a trebuit să moară Fiul lui Dumnezeu, pentru ele a fost crucificat și pironit în cuie. A luat asupra Lui durerea dezlipirii de fărădelegi și mie mi-a dat pacea. Citește în continuare „Familia, o biserică mai mică (Ziua 5 – 8 Februarie 2016)”
Să fac din sufletul meu…casă pentru Dumnezeu
Și când deschid spre cei din jur ferestre
Să-i înconjor cu ale Cerului miresme.
Zi de duminică. Citește în continuare „Sufletul meu…casă pentru Dumnezeu (ziua 4 – 7 februarie)”
Pâine, pâine pentru zile-n care
picură cu Bine
din cămările cerești
s-ai putere să iubești!
Într-o casă de la țară, un suflet de femeie puternică pregătește aluatul. Da, ea-l pregătește cu sufletul… Citește în continuare „Pâine, pâine pentru multe zile! (Ziua 3 – 6 februarie 2016)”
Din suflet azi, un cuib de Soare voi clădi!
Lumina e lină azi, de la primele ore ale dimineții. Ea pe toți, pe toți ne strigă să trăim. Chema păsările să se joace-nzbor și-i îndeamnă pe cocoși să cânte tare.
Pe noi ne strigă să ieșim sub cer,
să ne-mbătăm cu frumusețe,
să ne umplem buzunarele cu senin. Citește în continuare „Cuib de Soare să fie inima ta! (Ziua 2 -5 februarie 2016)”
Sub jocul fulgilor de nea, în îmbrățișarea irepetabilă a unei dimineți de februarie, sufletului i se revelează un lucru la care a meditat de nenumărate ori:
puterea faptului de a avea timp. Citește în continuare „Când am timp (Ziua 1 – 4 februarie 2016)”
Andreea Stanciu 